CFR Călători lansează oferta tarifară de călătorie Trenurile Zăpezii 2019, cu reduceri, începând de marţi şi până în 28 februarie, la trenurile spre şi dinspre cele...
„Sapiens.Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, apărută la editura Polirom, este pentru al doilea an consecutiv cea mai vândută carte a anului iar thrillerul...
Principesa Margareta, custodele Coroanei, şi principele Radu vor participa, miercuri, la la Curtea de Argeş, la parastasul de un an de la moartea Regelui Mihai I...
Ministerul Mediului a anunțat că a elaborat un proiect de Ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice. Fiecare casă ar...
Pepenele de iarnă (benincasa hispida), un nou soi provenit din Asia, a fost aclimatizat în acest an, în premieră în ţara noastră, de cercetătorii Staţiunii legumicole...
Ca măsură de precauţie, peste jumătate din români (52%) susţin că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai...
Deşi există şi şoferi, de obicei tinerii cu vârste până în 25 de ani şi conducători ai unor autoturisme puternice, cu un comportament agresiv în trafic,...
România trece la ora de iarnă în noaptea 27/28 octombrie 2018, sâmbătă spre duminică, iar ora 4 va deveni ora 3. Comisia Europeană vrea să pună...
Angajatorii din statele europene oferă, săptămâna aceasta, 2.100 de locuri de muncă, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cei mai căutaţi sunt muncitorii...
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, solicitând instituţiilor implicate în organizarea...