Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

PREGĂTIRI. Rabla pentru electrocasnice, în iunie

Publicat

pe

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că înscrierile pentru programul Rabla pentru electrocasnice vor începe în 17 iunie, iar cele trei etape de solicitare a voucherelor vor debuta în 24 iunie, 1 iulie şi 8 iulie.

Echipamentele finanţate în cadrul programului sunt împărţite în trei categorii eligibile: maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi frigidere, laptopuri şi tablete, aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare.

În funcţie de echipamentele finanţate prin program, valoarea voucherelor este:

– 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasa energetică C;

– 400 de lei pentru maşini de spălat vase, având cel puţin noua clasă energetică D;

– 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

– 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;

– 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

– 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

– 500 de lei pentru laptopuri;

– 300 de lei pentru tablete.

valabilitatea voucherului se reduce de la 15 zile la 7 zile.

De asemenea, calendarul primei ediţii a Programului Rabla pentru Electrocasnice este următorul:

– 17 iunie, ora 10.00 – 23 iunie, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populaţiei în program/crearea conturilor;

– 24 iunie, ora 10.00 – 30 iunie, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populaţia poate rezerva vouchere pentru categoria: maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25.000 mii lei;

– 1 iulie, ora 10.00 – 7 iulie, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populaţia poate rezerva vouchere pentru laptopuri şi tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10.000 mii lei;

– 8 iulie, ora 10.00 – 14 iulie, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiţionat, uscătoarelor de rufe şi aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15.000 mii lei.

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Din țară

EVALUAREA NAȚIONALĂ. Absolvenții claselor a VIII-a, la primul examen important din viață

Publicat

pe

Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a susţin luni, 23 iunie proba de limba română a Evaluării Naţionale.

A doua probă scrisă (matematică) va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în limba şi literatura maternă se va desfăşura vineri, 27 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate (online şi în şcoli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00.

Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise şi pot fi depuse contestaţiile. Acest proces continuă şi în zilele de 4 şi 5 iulie.

Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestaţie.

Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Subiectele şi baremul de corectare vor fi publicate pe site-ul dedicat, în fiecare zi cu probă scrisă, la ora 15:00.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite