Ne găsiți și pe:

Din țară

Programele „Rabla“ încep în februarie. Ce noutăți sunt

Publicat

pe

Programele Rabla vor debuta mai devreme, la începutul lunii februarie, şi vor avea un buget-record de 1,2 miliarde lei. Din acest an au fost introduse posibilitatea de a preda două mașini vechi pentru achiziția uneia noi, caz în care tichetul poate ajunge la 12.000 de lei, și cerința de casare a unui autovehicul uzat și în cazul cumpărării unei mașini electrice.

Implementarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus este planificată, în premieră, pe următorii trei ani, iar obiectivul este eliminarea din trafic a cel puţin 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani până în 2026.

„Este prima dată când, în urma consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor, comercianţilor auto, am pregătit un program pe 3 ani, (…) astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026, să fie realizat”, a spus ministrul mediului, Tanczos Barna, într-o conferință de presă.

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul pentru 2026, a fost crescut bonusul în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani.

Totodată, a adăugat ministrul, 2022 va fi primul an când vor fi eliminate întârzierile la aprobare, programul fiind etapizat pe intervale lunare, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună.

Conform Administraţiei Fondului pentru Mediu, la Rabla Clasic, se introduce ecobonusul de vechime, de 1.500 de lei pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani, care au norma de poluare euro 3 şi inferioară. Se acordă 7.500 de lei (6.000 de lei primă de casare şi 1.500 de lei ecobonus de vechime).

În cazul casării a două autovehicule uzate, cuantumul finanţării ajunge la 12.000 de lei (9.000 de lei primă de casare + două ecobonusuri a câte 1.500 de lei).

Nota de înscriere va fi valabilă 300 de zile de la emiterea acesteia. Se elimină termenul de 60 de zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanţii având posibilitatea de a-l casa/radia, până la emiterea facturii noii mașini.

În cazul Rabla Plus se introduce obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul electric sau hibrid. Şi aici vor exista ecobonusul pe vechime şi posibilitatea casării a două maşini uzate.

Cuantumul finanţării va fi: casare un autovehicul – 46.500 de lei pentru autovehicul electric (45.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus) şi 21.500 de lei pentru hibrid (20.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus); casare două autovehicule – 51.000 de lei pentru autovehicul electric (45.000 ecotichet şi 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri) şi 26.000 de lei pentru hibrid (20.000 ecotichet, 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri).

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite