Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Programul „Casa Eficientă Energetic“ începe în septembrie. Câți bani se dau și pentru ce

Publicat

pe

Programul „Casa Eficientă Energetic” începe în 15 septembrie, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, care a precizat că 9.000 de proprietari îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei.

Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceştia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM.

Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.

Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc. Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească cu cel puţin o clasă energetică.

Cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiţie, după un nou audit energetic al casei.

Din țară

Restricții de circulație pentru lucrări de reparații pe DN 68A Coșava – Margina. Care sunt rutele ocolitoare

Publicat

pe

Începând de luni, 12 mai 2025, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.

Lucrările, care se vor executa inclusiv pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina.

Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale. Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se vor retrage de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.

În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se  va desfășura deviat, în zona CF, pe o variantă amenajată provizoriu.

Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

* Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;

* Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Foto: DRDP Timișoara

Citeste mai mult

Din țară

Cătălin Predoiu a fost desemnat prim-ministru interimar

Publicat

pe

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne al României a fost desemnat prim-ministru interimar, marți, după ce Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcție.

Preşedintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile până la formarea noului Guvern.

Luni, președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu.

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Rezultate finale: George Simion și Nicușor Dan, în turul al doilea

Publicat

pe

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, s-a calificat în turul al doilea al Alegerilor Prezidențiale cu peste 3,8 milioane de voturi, ceea ce reprezintă un procent de 40,96 la sută, după centralizarea tuturor poceselor verbale de la alegerile de duminică.

El este urmat de Nicuşor Dan, candidat independent cu 20,99%, respectiv 1.979.711 voturi.

Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR a obținut doar 20,07%.

Conform datelor transmise de AEP au fost centralizate toate procesele verbale de la alegerile de duminică.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite