Ne găsiți și pe:

Din țară

Programul Rabla Plus 2020. Se pot cumpăra mașini și motociclete electrice

Publicat

pe

Programul Rabla Plus a început miercuri, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), având cel mai mare buget de când există programul, 140 de milioane de lei, cu aproape 45% mai mare decât în anul 2019. 

Programul nu condiţionează achiziţia unui autovehicul nou de casarea unui autovehicul uzat.

Persoanele care doresc să achiziţioneze o maşină full electric sau electric hibrid plug-in, se pot adresa dealer-ilor validaţi începând cu ora 13:00. Totodată, pentru prima dată în istoria sa, Rabla Plus permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.

Programul de anul acesta păstrează pentru al cincilea an consecutiv cea mai mare primă pentru achiziţia maşinilor full electric din Europa: circa 10.000 euro.

„Există calcule care arată că dacă 10% din şoferi şi-ar înlocui maşina cu o motocicletă full electric, poluarea din trafic ar scădea substanţial, iar timpul de staţionare în trafic s-ar reduce cu până la 40%. Nu în ultimul rând, e important să vorbim şi despre o altă noutate: am impus prin ghidul de finanţare condiţia ca cei care îşi cumpără o astfel de maşină să nu o poată înstrăina cel puţin un an. România acordă cea mai mare primă pentru autovehicule electrice din Europa şi este normal să ne asigurăm că aceste maşini rămân în traficul din ţară”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, apelor şi pădurilor.

În ceea ce priveşte achiziţiile maşinilor hibrid plug-in, aceastea sunt susţinute prin program cu circa 4.500 de euro, iar motocicletele full electric cu peste 700 de euro, dar nu mai mult de 50% din costul autovehiculelor.

Programul Rabla Plus nu condiţionează achiziţia unui autovehicul nou de casarea unui autovehicul uzat. Însă cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, vor beneficia în plus şi de prima de casare stabilită prin programul Rabla Clasic, în valoare de 6.500 de lei.

Astfel, în condiţiile accesării concomitente a celor două programe, sumele decontate prin AFM din costul total al maşinii vor fi de: circa 11.300 de euro pentru maşinile full electric, 5.800 de euro pentru maşinile hibrid plug-in şi 1.400 de euro pentru motocicletele full electric, dar nu mai mult de 50% din costul autovehiculului.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite