Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

PROPUNERE. Noi măsuri de relaxare de la 1 august: Nunți cu 300 de persoane în interior

Publicat

pe

Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă propune noi măsuri de la 1 august referitoare şa desfăşurarea activităţilor culturale, artistice şi de divertisment, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19.

Lista completă a propunerilor CNSU:

– Începând cu data de 01.08.2021 activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

– Activităţile se pot organiza şi desfăşura în toate localităţile indiferent de rata cumulată a incidenţei la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane,  dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

– Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 200 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

– Se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 şi dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

– Se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 şi dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 m între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

–  Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 m între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

– În condiţiile stabilite la alin. (1) şi (2) organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune desfăşurarea activităţilor recreative şi sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea următoarelor măsuri:  a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;  b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;  c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;  d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;  e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior şi 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

– Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 cursurile de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene,să se poată desfăşura cu participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior şi 300 în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

– Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de conferinţe în spaţii închise să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.  Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 aceste activităţi să se poată desfăşura cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

– Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfăşurarea activităţii din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la capacitatea maximă dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.  Participarea la  aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Aceste măsuri produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

ANA – asistentul virtual al contribuabililor ANAF

Publicat

pe

„Bună! Eu sunt ANA” — astfel se prezintă noul chatbot creat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – un asistent virtual inteligent, conceput pentru a sprijini contribuabilii să obțină rapid informații generale despre obligațiile fiscale. Într-o primă etapă, care este faza de testare, chatbot-ul ANA va fi disponibil doar în conturile de SPV ale utilizatorilor, ulterior fiind accesibil direct din portalul instituțional www.anaf.ro.

Chatbot-ul face parte din proiectul “Dezvoltarea serviciilor la distanțã (electronice sau telefonice) actuale, prin noi funcționalitãți și/sau crearea de servicii noi – e-Services ANAF”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma 1 – Reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscalã (ANAF) prin digitalizare, Investiția 1 – Creșterea conformãrii voluntare a contribuabililor prin dezvoltarea serviciilor digitale. Lansarea chatbot-ului marchează o nouă etapă concretă în modernizarea administrației fiscale, iar prin acest proiect, ANAF își propune să îmbunătățească modul în care oferă servicii la distanță și să reducă efortul contribuabililor pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Fiind un instrument bazat pe tehnologie, la data lansării ANA va deține un set parțial de răspunsuri la întrebările utilizatorilor. În continuare, chatbot-ul va fi într-un proces continuu de actualizare și își va dezvolta performanța pe măsură ce interacționează cu utilizatorii, pe baza întrebărilor adresate de aceștia. Sistemul se dezvoltă și se îmbunătățește continuu odată cu fiecare problematică sau întrebare adresată, iar prin fiecare interacțiune cu utilizatorii, ANA își va îmbunătăți continuu capacitatea de a furniza informații corecte și relevante pentru contribuabili. Cu cât mai mulți utilizatori vor accesa chatbot-ul și vor adresa întrebări, cu atât asistentul virtual va deveni mai precis, mai util și mai adaptat nevoilor reale ale contribuabililor.

În prima etapă, ANA va oferi informații generale despre obligațiile fiscale ale persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea bunurilor personale și/sau activități independente. Pe măsură ce sistemul acumulează date și experiență prin interacțiuni reale, domeniile acoperite se vor extinde, contribuind la simplificarea semnificativă a comunicării dintre contribuabili și administrația fiscală. Astfel, ANA va putea răspunde în viitor la o gamă tot mai largă de întrebări din domeniul fiscal, simplificând accesul la informații fiscale pentru toți contribuabilii.

ANAF încurajează contribuabilii să interacționeze activ cu ANA și să transmită permanent feedback, contribuind astfel la perfecționarea continuă a sistemului. Fiecare întrebare adresată reprezintă o contribuție directă la construirea unui serviciu public digital mai performant.

Chatbot-ul ANA este un pas important în direcția digitalizării administrației fiscale și reflectă angajamentul transformării ANAF într-o instituție modernă, deschisă, orientată către servicii publice de calitate și adaptată erei digitale. Instituția urmărește modernizarea și digitalizarea serviciilor publice, reducerea efortului administrativ al contribuabililor și creșterea gradului de transparență și accesibilitate a informațiilor fiscale.

Citeste mai mult

Din țară

CÂND nu se fac nunți în anii 2026 și 2027, conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe

Publicat

pe

Cei care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.

Conform tradiției ortodoxe, nu se fac nunți în zilele de post de peste an (miercurea și vinerea), în posturile mari, în ajunul și în zilele marilor sărbători, precum și în intervalul dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Zile în care nu se fac nunți în 2026

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (16 februarie – 19 aprilie);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

20-21 mai (Înălțarea Domnului);

30 mai – 1 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci).

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026.

Zile în care nu se fac nunți în 2027

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (8 martie – 9 mai);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

9-10 iunie (Înălțarea Domnului);

19-21 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci);

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2026 – 6 ianuarie 2027.

Sursa:

https://basilica.ro/ghid-pentru-miri-2026-2027/

Citeste mai mult

Din țară

SOLSTIȚIUL de iarnă. Începe iarna astronomică

Publicat

pe

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în data de 21 decembrie 2025, la ora 17.03, conform informațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite