Ne găsiți și pe:

Din țară

Verificări la comercianții care vând produse, neautorizat, pe internet

Publicat

pe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face verificări, din luna iulie, la comercianţii care vând alimente de origine animală prin internet sau care au serviciu de livrare a acestor alimente.

Preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a explicat, marți, într-o conferință de presă, că inspectorii sanitari veterinari vor face acțiuni de control prin metoda „clientul misterios”, adică vor comanda, cum face orice cumpărător, produse alimentare pe internet, pe care le vor verifica la livrare.

„În ultima perioadă, comenzile online sau comenzile telefonice au ajuns să fie într-un număr foarte crescut. Dat fiind acest număr foarte mare, am introdus tehnica de control oficial în domeniul alimentelor de origine animală, denumită „clientul misterios”, prin care inspectorii vor comanda online un produs, produsul respectiv va fi verificat, de la elementele de trasabilitate, de la etichetă până la conformitate şi vor fi verificate toate condiţiile generale de igienă şi de comercializare”, a precizat șeful autori­tății.

Preşedintele ANSVSA le-a transmis operatorilor economici care livrează mâncare sau alimente de origine animală să aibă grijă ca produsele să respecte standardele de calitate impuse de lege.

„Am elaborat în acest sens un ordin de serviciu, l-am transmis către toate direcţiile sanitare veterinare judeţene. (…) Le spun foarte clar (comercianților, n.r.) să nu îşi permită ca sub însemnul unui anonimat sau al unui telefon sau al unei comenzi online să comercializeze mâncare sau produse de origine animală care nu respectă condiţiile de igienă”, a adăugat Chioveanu.

Din țară

Prețurile la energie și gaz, plafonate până în 31 martie

Publicat

pe

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, după şedinţa coaliţiei, că s-a ajuns la un acord, astfel încât să existe o plafonare a preţurilor la energie şi gaz, de la 1 februarie, actul normativ urmând să fie promulgat săptămâna viitoare.

De asemenea, limitele în care trebuie să se încadreze consumatorii vor fi majorate, iar facturile care au fost emise greşit vor fi refăcute.

„Am reuşit să ajungem la un acord, astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei/kw. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW”, a declarat, luni seară, Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că, de asemenea, pentru IMM-uri, pentru consumatorii mari, non-casnici va fi plafonat preţul la 1 leu/kW.

„La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33 la 40 la sută, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW”, a mai precizat premierul.

„Am luat decizia ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise, fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi”,  a adăugat premierul, explicând că este vorba de aproximativ un milion de facturi greşite.

Măsurile se aplică de la 1 februarie, până la data de 31 martie.

Citeste mai mult

Din țară

Programele „Rabla“ încep în februarie. Ce noutăți sunt

Publicat

pe

Programele Rabla vor debuta mai devreme, la începutul lunii februarie, şi vor avea un buget-record de 1,2 miliarde lei. Din acest an au fost introduse posibilitatea de a preda două mașini vechi pentru achiziția uneia noi, caz în care tichetul poate ajunge la 12.000 de lei, și cerința de casare a unui autovehicul uzat și în cazul cumpărării unei mașini electrice.

Implementarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus este planificată, în premieră, pe următorii trei ani, iar obiectivul este eliminarea din trafic a cel puţin 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani până în 2026.

„Este prima dată când, în urma consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor, comercianţilor auto, am pregătit un program pe 3 ani, (…) astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026, să fie realizat”, a spus ministrul mediului, Tanczos Barna, într-o conferință de presă.

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul pentru 2026, a fost crescut bonusul în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani.

Totodată, a adăugat ministrul, 2022 va fi primul an când vor fi eliminate întârzierile la aprobare, programul fiind etapizat pe intervale lunare, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună.

Conform Administraţiei Fondului pentru Mediu, la Rabla Clasic, se introduce ecobonusul de vechime, de 1.500 de lei pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani, care au norma de poluare euro 3 şi inferioară. Se acordă 7.500 de lei (6.000 de lei primă de casare şi 1.500 de lei ecobonus de vechime).

În cazul casării a două autovehicule uzate, cuantumul finanţării ajunge la 12.000 de lei (9.000 de lei primă de casare + două ecobonusuri a câte 1.500 de lei).

Nota de înscriere va fi valabilă 300 de zile de la emiterea acesteia. Se elimină termenul de 60 de zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanţii având posibilitatea de a-l casa/radia, până la emiterea facturii noii mașini.

În cazul Rabla Plus se introduce obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul electric sau hibrid. Şi aici vor exista ecobonusul pe vechime şi posibilitatea casării a două maşini uzate.

Cuantumul finanţării va fi: casare un autovehicul – 46.500 de lei pentru autovehicul electric (45.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus) şi 21.500 de lei pentru hibrid (20.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus); casare două autovehicule – 51.000 de lei pentru autovehicul electric (45.000 ecotichet şi 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri) şi 26.000 de lei pentru hibrid (20.000 ecotichet, 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri).

Citeste mai mult

Din țară

Zile libere în 2022. 9 vor pica în cursul săptămânii

Publicat

pe

În 2022, salariații români vor avea dreptul la 15 zile libere, adică sărbătorile legale, conform Codului Muncii.

Din cele 15 zile de sărbătoare legală din România, 9 vor pica în timpul săptămânii. Primele, 1 și 2 ianuarie, sunt în weekend. Ca în fiecare an, Paștele și Rusaliile au câte două zile libere, dintre care prima este duminica.

 Guvernul ar putea să stabilească și alte zile libere suplimentare pentru a se crea punți între unele sărbători legale și weekend.

Calendarul zilelor libere în 2022:

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  •  24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  •  22 aprilie (Vinerea Mare):
  •  24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  •  1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  •  1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
  •  12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  •  15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
  •  30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  •  1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  •  25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite