Ne găsiți și pe:

Din țară

Reprezentanții HoRa vor da în judecată statul. Ce despăgubiri cer din cauza restricțiilor impuse în pandemie

Publicat

pe

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) şi liderul grupului de lucru pentru turism din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că au fost făcuţi deja primii paşi pentru a da în judecată statul privind despăgubirea antreprenorilor din industrie cu 500 de milioane de euro pentru restricţiile impuse în contextul pandemiei şi că Guvernul trebuie să livreze „imediat” această sumă.

Reprezentanţi ai Grupului de lucru pentru turism din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) şi ai Alianţei pentru Turism (APT) au discutat luni despre starea în care se găseşte turismul românesc în prezent şi au expus câteva idei care ar putea scoate din impas acest sector.

Dialogul cu autorităţile este unul bun, însă problemele apar la implementare, au spus ei. Într-un mesaj comun, a fost specificat: „Dialogul cu autorităţile a fost foarte intens. Au fost făcute propuneri, dar sunt probleme cu implementarea. Această industrie încă trăieşte, chiar dacă e decimată. Zilnic sunt antreprenori care abandonează. Aşadar, fiecare zi contează. Trebuie să ne mobilizăm pentru ce se întâmplă după pandemie. Mulţi antreprenori nu pot merge mai departe”.

Lipsa resursei financiare şi lipsa de predictibilitate sunt motivele care fac ca o bună parte dintre unităţi să nu fie redeschise, a spus Mischie.

„Părerea noastră este că autorităţile nu vor putea face, în perioada următoare, un recensământ corect, drept urmare propunerea noastră e ca HORECA să fie desprinsă de principiul 3 la mie, să poată funcţiona la 30% din capacitate indiferent de procent şi în moment în care e un lockdown total pentru întreaga economie să fie şi pentru HORECA”.

Mischie a subliniat că „un sfert dintre antreprenori nu mai pot deschide afacerile acum”.

„Unităţile din turism nu au nevoie de ajutor, de fonduri alocate în acest sens, au nevoie să fie despăgubite. Guvernul trebuie să despăgubească această industrie pentru restricţiile impuse. Am reuşit la sfârşitul anului trecut ca operatorii să fie despăgubiţi cu 20% din diferenţa cifrei de afaceri 2020  – 2019. Acum, legea e publicată în Monitorul Oficial. Se fac completări şi va fi revotată miercuri. Reprezentăm 5% din PIB-ul României… Aşteptăm ca despăgubirile să vină în cel mai scurt timp. Facem apel ca pentru cele trei pătrimi dintre operatorii care au mai rămas pe piaţă să nu fie pandemia capăt de linie. Credem că 500 de milioane de euro trebuie să ajungă imediat, în cel mai scurt timp, la antreprenori. Dacă nu, vom fi practic la o treime dintre antreprenori care nu vor mai putea deschide vreodată. Pe lângă despăgubirile pentru anul 2020, suntem foarte atenţi la programul propus de noua guvernare pentru despăgubirile aferente anului 2021. Credem în principiul de parteneriat cu autorităţile”.

El a precizat că, în medie, un antreprenor a pierdut aproximativ 120.000 de euro din cauza restricţiilor impuse în pandemie şi că pierderea totală a industriei pe ultimul an a fost de 5 miliarde de euro.

Întrebat dacă, în caz contrar, va fi deschis un proces pe numele statului, Mischie a răspuns: „HORA, antreprenorii care s-au unit sub acest nume, au început procesul şi s-au făcut primii paşi prin care noi o să dăm în judecată statul. Primii paşi au fost că am contestat hotărârile de restricţionare a activităţii restaurantelor, în general la autorităţile locale care le-au impus. Pasul următor este să ne îndreptăm împotriva anumitor ministere, urmând ca pasul final să fie împotriva Ministerului de Finanţe pentru despăgubiri. Deci, procesul este început”.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite