Ne găsiți și pe:

Din țară

SCRISOARE DESCHISĂ. Patronii hotelurilor și restaurantelor, în pragul falimentului, cer relaxarea restricțiilor

Publicat

pe

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a transmis o scrisoare deschisă Guvernulului României, Ministerului Sănătăţii şi Prefecturii Municipiului Bucureşti, în care face un apel la rectificarea restricţiilor şi adaptarea acestora de urgenţă. HORA arată că industria HORECA a fost grav şi constant afectată încă de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, iar peste 30% dintre afacerile din domeniu au închis permanent.

„Stimaţi Domni Miniştri, Stimată doamnă Prefect, În contextul scăderii continue a ratei de incidenţă la nivel naţional şi a lipsei unei comunicări coerente şi deschise din partea autorităţilor, organizaţia HORA face un apel imperativ la rectificarea restricţiilor şi adaptarea acestora de urgenţă. Aşadar, în contextul actual, având în vedere că:

1. La acest moment se înregistrează un trend descendent al cazurilor Covid înregistrate la nivel naţional, de exemplu, incidenţa cazurilor Covid cumulate la 14 zile la nivelul Municipiului Bucureşti fiind la data de 5.12.2021 de 1,38 cazuri/ 1.000 de locuitori, conform informaţiilor publicate de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti;

2. Industria HORECA a fost grav şi constant afectată încă de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României; Reprezentăm industria care avut cele mai mari pierderi financiare, între 30% – 70%. Peste 30% dintre afacerile din domeniu au închis permanent, iar restul celor care încă supravieţuiesc, nu mai pot rezista cu un program scurt, care nu permite desfăşurarea unui interval orar critic pentru un business din ospitalitate, respective intervalul orar pentru cină”, arată HORA.

Organizaţia cere autorităţilor să dispună de urgenţă funcţionarea cu restricţii adaptate situaţiei actuale, astfel: eliminarea restrictiilor privind programul (05:00 – 21:00) şi permiterea funcţionării în intervalul 05.00 – 02.00, respectând aceleaşi măsuri de acces pe baza certificatului verde, precum şi funcţionarea cu până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dar şi permiterea în mod excepţional a funcţionării cu program nelimitat în noaptea de Revelion.

„Este vital pentru industria noastră revizuirea de urgenţă a restricţiilor întrucât luna decembrie este cea mai bună lună pentru antreprenorii din acest domeniu, iar aceasta va fi urmată de 2-3 luni foarte slabe ca activitate, raportându-ne la anii precedenţi. Adaptarea restricţiilor ar reprezenta o gură de aer pentru industria cea mai încercată şi afectată financiar. Precizăm faptul că solicitarea noastră este fundamentată inclusiv pe faptul deosebit de relevant că la nivelul operatorilor din industria HORECA accesul este condiţionat de certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, iar categoriei de persoane vizată nu i se aplică restricţii de circulaţie. Astfel, persoanele cu certificat verde pot circula libere de restricţii, la orice oră şi sunt singurii care au acces în restaurante, baruri şi cafenele”, mai arată HORA.

Un alt punct se referă la compensaţiile promise operatorilor din industria HORECA, industria fiind şi în prezent afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% în anul 2020, respectiv cu 50% în 2021 comparatic cu 2019 şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 30% dintre operatori.

„Solicităm respectarea şi prelungirea unor măsuri de sprijin esenţiale pentru revenirea industriei, astfel: plata aferentă măsurii 20% pe anul 2020; prelungirea măsurii 20% pentru 2021”, mai arată HORA.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite