Ne găsiți și pe:

Din țară

Se deschid mall-urile, piscinele în aer liber, sălile de fitness

Publicat

pe

A treia etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus începe în 15 iunie.

Țări în care se poate circula cu avionul

Guvernul a decis că se reia traficul aerian spre şi dinspre Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. De asemenea, persoanele care vin din aceste ţări nu mai sunt obligate să stea 14 zile în izolare la domiciliu sau în carantină, aceste state având în ultimele două săptămâni număr redus de cazuri la milionul de locuitori.

Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni, până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.

„Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz”, a decis Guvernul.

Autorităţile au precizat, de asemenea, că vor intra în izolare sau carantină şi persoanele care vin din alte state şi care dor tranzitează una dintre ţările aflate în aşa-numita ”zonă verde”.

Se deschid mall-urile

Începând de luni se redeschid mall-urile, dar nu şi restaurantele, cafenelele sau alte asemenea localuri publice aflate în ele, decât dacă sunt dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber. În aceste condiţii, se respectă prevederile referitoare la terase, respectiv asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă.

Se deschid, de asemenea, piscinele şi ştrandurile exterioare şi sălile de fitness, dar cu respectarea unor măsuri stabilite de Ministerul Sănătăţii.

Totodată, se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

Creşele, grădiniţele şi after-schoolurile se pot redeschide începând din 15 iunie, însă nu au fost publicate deocamdată normele pe care ar trebui să le respecte, astfel încât ministrul Educaţiei, Minica Anisie, a recomandat aşteptarea acestora.

Grupuri mai mari de persoane la evenimentele private

Începând din 15 iunie, creşte numărul de persoane care pot participa la evenimente private sau care se pot deplasa în grup în anumite scopuri.
Astfel, se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber.

Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane, în timp ce evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

”Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale”, a mai decis Guvernul, în condiţiile în care până acum grupurile puteau fi formate din maxim trei persoane care nu fac parte din aceeaşi familie.

Guvernul va propune preungirea stării de alertă, urmând a adopta o Hotărâre de Guvern în acest sens care va trebui aprobată de Parlament. Premierul Ludovic Orban a anunţat că se va propune stare de alertă pentru 30 de zile.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite