Din țară
Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Nu s-au anunțat noi restricții
Publicat
acum 5 anipe
de
timispress
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de luni, o hotărâre privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 9 noiembrie.
Prezentăm integral textul documentului:
HOTĂRÂRE nr. 101 din 08.11.2021
privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 03.11.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei,
luând în considerare numărul ridicat al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care determină în continuare supraaglomerarea unităţilor sanitare şi în special a unităţilor de primiri urgenţe şi secţiilor de terapie intensivă cu pacienţi ce au dezvoltat forme severe sau grave şi care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv,
ţinând cont de măsurile deja întreprinse la nivel naţional pentru creşterea capacităţii unităţilor sanitare în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin limitarea internărilor şi intervenţiilor medicale ce nu reprezintă urgenţe de sănătate şi transformarea unor unităţi sanitare în spitale dedicate tratamentului acestora,
raportat la demersurile derulate prin intermediul mecanismelor asistenţă internaţională europeană sau euro-atlantică pentru asigurarea medicamentelor, echipamentelor şi personalului medical de specialitate, precum şi pentru transferul unor pacienţi infectaţi în spitale din Ungaria, Polonia, Austria, Germania, Danemarca şi Cehia,
în contextul necesităţii menţinerii condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 17, art. 19, art. 21, art. 32 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 42, art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) şi n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.11.2021.
Art. 2 – Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 09.11.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 3 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.
Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Poate te-ar interesa si:

Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Stagiunea 2025-2026 începe la Teatrul Național din Timișoara. Ce spectacole sunt programate

Funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. Programul ceremoniilor

Sportivii Martin Sports Timișoara au obținut 21 de medalii la Campionatul Național de Culturism și Fitness 2025

Teatrul Național din Timișoara își modifică programul în ziua de doliu național

Concursul național iTEC, ediția 2025, la Timișoara
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum 3 săptămânipe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum o lunăpe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





