Ne găsiți și pe:

Din țară

STOP înșelăciunilor. Cum acționează escrocii și ce să faceți să nu cădeți în plasa lor

Publicat

pe

De cele mai multe ori, oamenii acordă încredere altor persoane, fără a se gândi că ceilalți pot fi rău intenționați, astfel că devin cu ușurință victime ale unor înșelăciuni, întrucât întotdeauna va exista cineva pregătit să profite de naivitatea unor semeni.

Astfel, anumite persoane apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei acestora a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub o falsă identitate, (de exemplu: avocat sau chiar membrul al familie) solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident (costuri de spitalizare, daune materiale, etc.).

Ulterior, persoanei i se colicită să depună sumele de bani solicitate într-un cont, pe numele unei anumite persoane.

Apelanții se bazează în primul rând pe puternica reacţie emoţională pe care vestea dată o produce, respectiv starea de şoc şi teamă, întrucât majoritatea oamenilor acţionează precipitat în asemenea situaţii.

Autorii acestui tip de înşelăciune cunosc foarte multe elemente personale ale posibilelor victime (profesia, apelative  utilizate de membrii familiei, programul de lucru etc.), iar în acest mod câştigă încrederea victimei şi o conving pe aceasta, că cele relatate sunt reale.

Este normal ca orice părinte să-şi ajute copilul aflat în nevoie, însă, înainte de a efectua orice demers în acest sens, este bine să verificaţi informaţiile primite.

Un alt mod de înșelăciune, care constă în apelarea pe telefonul mobil ori în transmiterea aleatorie a unor SMS-uri prin care anumite persoane, care se recomandă a fi reprezentanţii unor societăţi comerciale, anunţă câştigarea unor mari premii în bani, produse sau chiar autoturisme.

Pentru a intra în posesia premiului „norocosul câştigător” trebuie, fie să depună o sumă de bani într-un anumit cont, fie să trimită prin mandat poştal un comision sau chiar să încarce electronic contul unui număr de telefon mobil, astfel, banii transferaţi fiind pierduţi.

În acest sens, facem apel la cetățeni să manifeste prudenţă atunci când o persoană necunoscută le solicită să furnizeze datele personale (CNP, serie şi număr de buletin, adresă) sau să achite diferite sume de bani anticipat pentru a intra în posesia unor premii, mai ales dacă nu au participat la niciun concurs de acest gen.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ?

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări referitoare la veridicitatea lor.

Este adevărat că, din diferite motive (ex: traume fizice sau emoţionale), vocea „rudei”/”fiului”/fiicei”, care sună pentru a solicita sprijin, vă poate părea schimbată, însă, nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată, astfel încât să nu cădeți în capcana răufăcătorilor.

Înainte să acţionaţi, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

– În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări;

– Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie competentă;

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

– Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Persoanele implicate într-un accident rutier nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale;

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, conform reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de către persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Serviciile medicale de urgenţă nu sunt sunt furnizate contra cost; de aceea, în nici un caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de infractorii care au profitat abil de naivitatea şi lipsa dumneavoastră de informare.

PENTRU PREVENIREA ÎNŞELĂCIUNILOR ESTE ABSOLUT NECESAR:

– să verificaţi orice informaţie prin care vi se solicită telefonic să trimiteţi bani prin terţi/mandat poştal/ virament bancar unor rude, despre care vi se spune o poveste, de obicei impresionantă; sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie, cereţi sfatul unui poliţist sau apelaţi la telefonul de urgenţă 112;

– nu oferiţi niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului;

– nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, în niciun caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au;

– nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi câştigătorii unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.), nu presupune şi înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului;

– nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior.

Având în vedere aspectele prezentate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș recomandă cetăţenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute, să se adreseze şi să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune.

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Din țară

Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.

De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite