Ne găsiți și pe:

Din țară

Timișoara va avea 44 autobuze electrice din fonduri europene

Publicat

pe

Ministerul Dezvoltării a anunţat că a fost finalizată procedura de atribuire a achiziţiei publice pentru 56 de autobuze electrice, care vor fi folosite la transportul în comun din Braşov (12) şi Timişoara (44). Investiţia se realizează prin Programul Operaţional Regional.

„Transportul public de călători din municipiile Braşov şi Timişoara se va desfăşura în condiţii moderne, prietenoase cu mediul, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a procedurii de atribuire a achiziţiei publice pentru 56 de autobuze electrice de cca. 18 m, prin Programul Operaţional Regional”, a transmis, marţi, ministerul.

Astfel, urmează să fie încheiate contractele de furnizare pentru următoarele loturi:

– municipiul Braşov: 12 autobuze electrice cu lungimea de cca.18 m destinate transportului public urban de călători, operabile în condiţii de şes, 4 staţii de încărcare rapidă şi 12 staţii de încărcare lentă. Autobuzele şi staţiile de încărcare vor fi puse la dispoziţie de ofertantul declarat câştigător, respectiv Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.S, produsul ofertat fiind autobuz electric articulat KRS 18 EV (Turcia), iar valoarea contractului este de 37.799.980  lei (fără TVA);

– municipiul Timişoara: 44 de autobuze electrice cu lungimea de cca. 18 m destinate transportului public urban de călători, operabile în condiţii de şes, 15 staţii de încărcare rapidă şi 44 staţii de încărcare lentă; ofertantul câştigător este Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.S, produsul ofertat fiind autobuz electric articulat KRS 18 EV (Turcia), iar valoarea contractului este de 136.400.145 lei (fără TVA).

Finanţarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite