Ne găsiți și pe:

Actualitate

Distracție pentru cei mici de ziua lor în Parcul Copiilor și Rozelor. Vezi programul

Publicat

pe

Primăria Timişoara organizează miercuri, 1 iunie, în Parcul Copiilor și Parcul Rozelor, o serie de evenimente dedicate copiilor, de ziua lor.  Municipalitatea a pregătit, de asemenea, numeroase surprize pentru cei mici, dar şi jocuri inedite. Fie că sunt mici sau mai mari, copiii vor avea parte de activități în care distracția este scopul final.

PROGRAM:

Între orele 10.00 – 22.00 vor avea loc următoarele activităţi:

Parcul Copiilor

10.00 – 14.00 IPJ Timiş a pregătit o prezentare a tehnicii şi a mijloacelor auto din dotare, un stand de informare pentru toate categoriile de cetăţeni prezenţi la eveniment, cu predilecţie pentru tânăra generaţie, cu tematică de prevenire antiinfracţională şi antivictimală în mediul școlar, precum şi demonstraţii de arte marţiale ale copiilor de la A.S. TIMPOLICE şi YGUANA FIGHT TEAM Timişoara.

10.00 – 21.00 Vor avea loc multe acţiuni pentru cei mici: face painting, modelaj cu baloane, surprize oferite de mascote, discotecă în aer liber şi multe alte surprize pregătite de clovnii din Echipa hazliţilor şi de cei din Echipa Veselă Timişoara.

10.00 – 21.00 Atelier de creaţie vestimentară cu Elena Mazăre

10.00 – 21.00 Club Sportiv Junior Adventure – Echipa Junior Adventure este formată din instructori români, cărora li s-au alăturat colegi din Austria, Germania, Olanda şi Danemarca, pentru a monitoriza şi coordona următoarele activităţi:

– Leagăn uriaş sau ‘păianjenul agăţat’ – Copiii, aflaţi în ham, sunt asiguraţi pe o coardă montată într-un copac. Se pot balansa şi învârti, iar coarda are o lungime de aproximativ 8 metri.

– Slack – line sau “Pisica pe fir” şi arbalete – Copiii traversează în picioare, pe o bandă flexibilă aflată la aproximativ 50 cm de sol, distanţa dintre doi copaci. Este un exerciţiu la care sunt asistaţi de un monitor, care îi menţine în echilibru şi îi îndrumă pentru atingerea obiectivului.

– La “indienii ţintaşi”, copiii, sub îndrumarea unui monitor, învaţă să tragă cu arbaleta pe un teren special amenajat şi bine delimitat.

– Plimbare cu barca sau “slalom nautic” – Un instructor atestat în sporturi nautice îi va echipa pe copii cu veste de salvare şi vâsle, apoi se va îmbarca cu ei şi vor parcurge împreună un traseu pe  Bega, cu barca de rafting.

– Jocul cu mingea sau “Mută oul în alt cuib!” – Membrii echipei vor trebui să se coordoneze şi să lucreze împreună pentru a muta o minge de pe un stâlp pe altul, aflaţi la câţiva metri distanţă. Mingea e transportată pe un cerc metalic, dirijat cu ajutorul a 5 până la 12 cordeline de 2 m.

– “Obstacolele voinicilor” – Acest joc presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole şi încercări la care vor fi supuşi de la 2 până la 5 concurenţi deodată, iar cel care va ajunge primul la final va dobândi jumătate din împărăţie. Obstacolele constau în salt peste groapa cu crocodili, trecerea prin întuneric, săritul ca mijloc de deplasare şi multe alte surpize.

– Două tiroliene sau “Veveriţa zburătoare” – În condiţii de maximă siguranţă, sub supraveghere tehnică, cei mici vor putea traversa aerian, pe coardă, o distanţă de aproximativ 30 m, între doi copaci. Pentru mai multă distracţie, vor fi montate două tiroliene.

– Atelierul de Artă şi Face painting va fi un loc unde mânuţe îndemânatice desenează, colorează, decupează şi lipesc pe tot felul de materiale şi obiecte. Aici este locul ideal ca cei mici să îşi valorifice imaginaţia, creativitatea şi îndemânarea sub îndrumarea unui specialist. Rezultatul final: obiecte de artă răsplătite cu laude şi expuse de părinţi la loc de cinste.

Piticii se vor distra copios şi la Face painting, unde se vor deghiza în eroii lor favoriţi sau doar îşi vor schimba înfăţişarea cu ajutorul culorilor.

– Carturi şi curse cu biciclete fără pedale

Pentru cei care sunt nerăbdători să îşi testeze viteza de reacţie au fost pregătite mai multe carturi şi biciclete fără pedale, ce vor putea fi folosite într-un perimetru bine determinat.

11.00 Smart Fitt va organiza o clasă de zumba pentru copii.

10.00 – 20.00 Asociaţia PUPPET MANIA va organiza repetiţii de teatru interactive cu public, workshopuri de mers pe picioroange, jocuri interactive pentru copii cu jucării din lemn, dans medieval – horă si jocuri medivale de societate, precum şi construirea decorului pentru spectacolul de seară, jocuri și concursuri în labirintul din Parcul Copiilor.

La ora 21.00, pe platoul din parc va începe spectacolul Cavalerul din Cetatea Florilor, dedicat copiilor.

10.00 – 21.00 Club Sportiv Leii Timişoarei –  Organizează un atelier de creaţie, cu activităţi principale de învăţare a tehnicilor de confecţionare a  brăţărilor, figurinelor din baloane şi figurinelor – modelino.

12.00 formaţiunea SALVO, în zona căsuţa de pe deal, va prezenta activităţi interactive pentru copiii de toate vârstele, ateliere specifice situaţiilor de urgenţă: acordarea primului ajutor, salvări de la înălţime/tiroliană, prezentarea echipamentelor şi a tehnicii din dotarea echipelor.

12.00 – 13.00 Teatrul Merlin şi Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT vor pune în scenă opera pentru copii Hansel și Gretel.

 

Teatrul de Vară – Parcul Rozelor

 

14.00 – 21.00 Târg de grădiniţe

17.00 Muzică ușoară și dans modern cu  formațiile “Reflex”, Școala de balet și dans „Denisse” și  “Dance with me”.

18.00 Tablou coregrafic: dansuri populare românești și ale naționalităților conlocuitoare, în interpretarea copiilor de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Grădinița germană “Franz Lukas” din Timișoara, Școlile Generale din Dudeștii Noi, Vermeș, Moravița, Sânpetru Mare și a ansamblurilor „Mladost” și „Bobita” din Timișoara.

19.00 Muzică ușoară, dans modern și popular cu grupurile „Flores”, „Torent” și „Hora Timișului” ale Palatului Copiilor din Timișoara.

20.00 Cântece și dansuri populare cu Ansamblul “Pusta Banatului”.

20.30 Formațiile de copii și tineret ale Ansamblului “Timișul” şi recital Andreea Voica.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției  1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.

Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel,  într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.

De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.

În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite