Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Distrugerea drumurilor continuă. Iată ce va face Consiliul Județean Timiș

Publicat

pe

Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că săptămâna viitoare, în cadrul unei ședințe, va fi făcută o rectificare bugetară şi vor fi prevăzuţi bani pentru achiziţionarea a două cântare fixe şi a unuia mobil. În acest moment, CJ Timiş deţine două cântare mobile, dar unul nu funcţionează.

 „În fiecare marţi am audienţe la Consiliul Județean Timiş şi nu a existat săptămână în care să nu vină unul, doi, trei cetăţeni care să reclame faptul că pe drumurile judeţene avem o problemă: tonajul camioanelor depăşeşte greutatea prevăzută de lege. Asta înseamnă șubrezirea caselor, stricarea drumurilor. Până la sfârşitul anului am prevăzut realizarea unei platforme fixe. Dacă respectă legea, îşi continuă drumul. Ne gândim ca prima parcare să o realizăm la intrarea în judeţ, pe drumul Alioş – Pişchia  – Giarmata. Singura instituţie păgubită financiar este Consiliul Judeţean. Cei care depăşesc 50 de tone per utilaj nu au voie pe drumurile judeţene”, a precizat Sorin Grindeanu.

Președintele CJT a mai declarat că şi drumul judeţean spre Buziaş este extrem de folosit de camioane care depăşesc limita de tonaj, dar şi cel de la Sacoşu Turcesc spre Jebel.

În ultima perioadă, administrația județeană a mai eliberat încă 7 autorizații de transport pentru mașinile de mare tonaj, care se adaugă la cele 17 emise de la începutul anului. Numărul lor este oricum foarte mic în comparație cu camioanele care circulă pe drumurile județene deși nu ar avea voie pentru că le distrug.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

O nouă acțiune de deratizare pentru combaterea rozătoarelor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță o nouă acțiune de deratizare în vederea combaterii rozătoarelor, în perioada 24 iunie 2025 – 8 iulie 2025.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul folosit în combaterea rozătoarelor, Facorat Pastă (substanţă activă Brodifacoum) este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public.

Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise“, ediția a IV-a, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara.

Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu publicul iubitor de folclor autentic, un omagiu postum artistului care va rămâne, mereu, un simbol al Banatului tradițional.

Festivalul aduce un omagiu personalității și operei legendarului solist de folclor Petrică Moise. Bănățean mândru de originile sale, Petrică Moise a colaborat, de-a lungul impresionantei sale cariere artistice, cu cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țară. A avut turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia, purtând mereu în suflet dragostea pentru cântecul bănățean. Și-a exprimat forța creatoare în albume pline de farmec și inspirație cum ar fi „Câte-n lume vin și trec”, „Acuș’ am 50 de toamne”, „Din Lada cu Zăstre” sau „Cântări Noi, Cântări Bătrâne.”

A primit aplauze la scenă deschisă cu interpretări și creații originale devenite adevărate șlagăre populare,  cum sunt  „Țara mea-i Banatu’ meu”, „Două vieți dac’aș avea,” „Două mândre din Chișoda” sau „Lumea asta-i cum o vezi.”

Personalitatea sa fascina  publicul și stârnea de fiecare dată ropote de aplauze și lacrimi, „Țara mea-i, Banatu’ meu” devenind un adevărat imn al Banatului.

Invitați în recital sunt Petrică Miulescu Irimică, Adrian Stanca, Alexandru Pugna, Georgiana și Dan Necșa, Maria Butilă, Pera Todorovici și Tamburași, David Crișan și Daniel Babescu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia poartă semnătura cuplului Floarea și Grigore Munteanu.

Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian.

Invitațiile sunt disponibile pe platforma: https://www.eventim.ro/ro/bilete/festivalul-national-de-folclor-timisoara-convention-center-hotel-642331/event.html, începând cu 16 iunie, ora 11:00.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este instituție publică de cultură,  din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de managerul Liliana Laichici.

Citeste mai mult

Administrație

Taxele și impozitele locale se pot achita la stații de plată SelfPay, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, introduce o opțiune rapidă și sigură pentru achitarea taxelor și impozitelor locale. Începând din data de 16 iunie, timișorenii au la dispoziție rețeaua de Stații de Plată SelfPay, cu 194 de terminale amplasate în diverse zone ale orașului, care permit plăți către bugetul local, în mod eficient și sigur.

Plata se va putea efectua în numerar sau cu cardul bancar, iar terminalele vor elibera automat dovada plății în format tipărit.

Trei dintre aceste terminale sunt amplasate în locații cheie din municipiu:

  • Primăria Municipiului Timișoara – str. C.D. Loga nr. 1
  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – Iulius Mall, str. A. Demetriade nr. 1
  • Direcția de Evidență a Persoanelor – str. Mihai Eminescu nr. 15

Prin intermediul Stațiilor de Plată Selfpay, persoanele fizice și juridice vor putea să achite diverse obligații către bugetul local, cum ar fi impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și pe spectacole. De asemenea, se vor putea plăti amenzi contravenționale, taxe judiciare de timbru, taxe pentru eliberarea autorizației de construire, a certificatului de urbanism, a avizului de principiu, a planurilor de situație, contravaloarea cărții de identitate (C.I.) sau a celei provizorii (C.I.P.), taxa pentru eliberarea actelor de identitate în regim de urgență, precum și taxa aferentă procedurii administrative de divorț.

Pentru achitarea impozitelor locale este necesară introducerea CNP-ului, CUI-ului și a rolului nominal unic, care se regăsește pe documentele emise de Direcția Fiscală (chitanță, decizie de impunere, somație etc.). Pentru celelalte tipuri de plăți pot fi necesare informații suplimentare, precum nume și prenume, numărul de dosar în instanță sau număr procesului-verbal, după caz.

Până la începutul lunii iunie, peste 170 de mii de persoane fizice și juridice și-au achitat impozitele locale, din care 40% au plătit online sau prin ordin de plată bancar. Suma totală achitată este de 270 de milioane de lei, 80% fiind achitată online sau prin ordin de plată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite