Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Guvernul a simplificat procedura de adopție. 12 formulare au fost eliminate!

Publicat

pe

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, normele metodologice de aplicare a legii privind procedura adopției, modificată și completată la începutul anului.

Prin noul act normativ au fost reduse la jumătate formularele utilizate în procedura adopției – 12 au fost eliminate și 4 au fost simplificate.

Au fost eliminate etapele administrative intermediare, respectiv corespondența pe suport de hârtie între Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) referitoare la completarea Registrului Național pentru Adopții (RNA). Introducerea în RNA a datelor referitoare la copil și la familie se va realiza direct la nivelul direcțiilor generale de asistenţă socială şi protecția copilului (DGASPC), nivel primar la care aceste date sunt colectate și/sau produse.

Prin noile reglementări, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate. Această etapă se va realiza direct la nivel județean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA.  Astfel, lista adoptatorilor pentru fiecare copil va fi generată și vizualizată instantaneu la nivelul compartimentului de adopții care răspunde de copil, cu eliminarea solicitărilor repetate de noi liste pe suport de hârtie, și implicit a corespondenței purtate între instituțiile de la nivel local şi central, așa cum necesita procedura anterioară.

Raportul de evaluare al adoptatorilor va fi disponibil în RNA, on-line, eliminându-se astfel nevoia de a contacta, solicita și transmite acest document prin poștă între cele două DGASPC implicate în potrivirea respectivă.

Familiile adoptatoare vor depune mai puține documente pentru soluționarea cererii de evaluare. Recomandările de la locul de muncă nu mai sunt solicitate.

Pentru copiii aflați în îngrijirea statului, adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. De asemenea, atunci când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție.

Termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, statutul va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani. 

În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maxim un an de zile și a unei indemnizații lunare pe perioada acestui concediu, care în mod obligatoriu include şi perioada de încredinţare în vederea adopției. Concediul se acordă oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit, valoarea indemnizaţiei acordate fiind în cuantum de 3,4 ISR (indicator social de referință, de 500 lei în prezent).

În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la 2 ani.

La 30 iunie 2016, în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție internațională.

 

 

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Cinci troleibuze electrice noi, puse în circulație la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a pus vineri în circulație primele troleibuze noi achiziționate în ultimii 15 ani, finanțate prin PNRR – vehicule complet electrice, cu emisii zero, care deschid un nou capitol al mobilității sustenabile în oraș. Cinci troleibuze circulă deja pe linia 16, iar alte 9, achiziționate tot prin PNRR, se află în depoul STPT pentru recepție, urmând să fie introduse treptat pe trasee după finalizarea procedurilor.

“Știu că, pentru călătorii de pe linia 16, ziua de azi este una așteptată de ceva vreme: în sfârșit, Timișoara are troleibuze noi, moderne și confortabile. Mulți timișoreni mi-au spus, în ultimii ani, cât de mare este nevoia de vehicule noi. Mă bucur că am reușit să punem în circulație primele troleibuze după 15 ani. Este o investiție finanțată din fonduri europene, care continuă procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Ținta noastră este clară: să facem din transportul public principala opțiune de călătorie pentru timișoreni, atunci când se deplasează în oraș”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Troleibuzele, livrate de compania Bozankaya sunt dotate cu sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile și alte facilități. Troleibuzele au o lungime de 12 metri și au o capacitate de transport de până la 100 de pasageri, dintre care 34 locuri pe scaune. Viteza maximă de circulație este de 80 km/h, iar autonomia este de până la 40 km în zonele fără catenare.

“Suntem mândri să continuăm parteneriatul nostru solid cu Timișoara, un oraș care a devenit un exemplu regional de modernizare și eficiență în domeniul transportului public. Pentru noi, colaborarea cu Timișoara nu reprezintă doar o relație comercială, ci o contribuție autentică la transformarea urbană sustenabilă a unei comunități europene cu o tradiție bogată și o viziune clară asupra viitorului. Noile troleibuze Bozankaya, dezvoltate cu tehnologie de ultimă generație, îmbină eficiența energetică și durabilitatea cu un design interior centrat pe confortul, siguranța și accesibilitatea pasagerilor. Prin aceste vehicule, dorim să demonstrăm că mobilitatea electrică nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate prezentă, funcțională și de încredere. Suntem încântați că Timișoara, un oraș inovator și deschis progresului, a ales să continue această direcție verde alături de Bozankaya, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității vieții urbane”, declară Aytunç Günay, președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya.

Noile troleibuze fac parte din proiectului „Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara – Runda 2”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).

Proiectul are ca obiectiv înnoirea flotei de transport public prin achiziția de către Primăria Municipiului Timișoara a 17 tramvaie moderne, 8 de troleibuze cu emisii zero și 30 autobuze nepoluante de 10 metri.

Valoarea totală a proiectului este de 352.022.792,57 lei, din care 308.492.337,40 lei reprezintă valoare eligibilă finanțată prin PNRR, iar 43.530.455,17 lei reprezintă cheltuieli neeligibile acoperite din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Mocioni din Timișoara. Investiția va fi finanțată cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara finanțează proiectul de regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel) cu aproape 29 de milioane de lei (TVA inclus). Suma asigurată de la bugetul local este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).

„Fondurile europene accelerează dezvoltarea Timișoarei. Ne bazăm pe peste 8 milioane de euro din bani europeni pentru regenerarea zonei Mocioni–Sinaia, un proiect care va ridica semnificativ calitatea vieții și atractivitatea cartierului, și, implicit, a întregului oraș. La fel ca în cazul proiectului pentru zona Traian, unde suntem pe ultima sută de metri cu desemnarea constructorului, vorbim despre investiții care pun oamenii pe primul loc: mai mult spațiu verde, zone pietonale, piațete și locuri de relaxare care redau orașul comunității”, spune primarul Dominic Fritz.

Proiectul municipalității, în valoare totală de 73.623.537 lei (TVA inclus), marchează un pas important în transformarea cartierului istoric Iosefin, prin reconfigurarea și modernizarea unei zone de peste 26.000 mp de spațiu public – Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria și 11 străzi adiacente.

Printre intervențiile prevăzute în proiectul Primăriei Timișoara se numără trotuare mai largi și piste pentru biciclete, benzi dedicate transportului public, reamenajarea spațiilor verzi și a zonelor pietonale, precum și modernizarea infrastructurii de utilități.

Zona de intervenție include Bulevardul 16 Decembrie 1989 (tronsonul dintre Splaiul Tudor Vladimirescu și Piața Mocioni), Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni, precum și intrările de pe străzile adiacente: Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, August Treboniu Laurian și Ion Heliade Rădulescu.

În paralel, municipalitatea derulează și proiectul de regenerare urbană a Pieței Traian, aflat în prezent în etapa de evaluare a ofertelor. La finalul acestor investiții, cartierele istorice ale Timișoarei vor prinde din nou viață – spații verzi, trotuare largi, infrastructură modernă și locuri unde timișorenii și turiștii se pot întâlni și bucura de oraș.

Proiectul de hotărâre de consiliu local este disponibil la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/dad57b96-a330-49f0-8133-c2439ee88424

Citeste mai mult

Locale

REVELION 2026. Petrecere „ca-n Banat“, la Colosseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara vă invită să petreceți noaptea dintre ani la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară și un meniu în care „vedetele“ culinare vor fi preparatele tradiționale „ca-n Banat“.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Francesca Rif, Daniela Marin, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Aperitiv: Șuncă de casă, piept de curcan rumenit în tigaie, salată de boeuf, telemea proaspătă, caşcaval făcut în casă, cârnați, tobă, roșii cherry, slăninuță afumată, cu ceapa roşie şi pâine de casă, chiftele

Ciorbă de peşte ca la Szeged

Sarmale

Friptură de porc la cuptor cu cartofi rumeniți și murături

Tort

Vin alb şi roşu, bere, țuică de prune, cocktail-uri, coniac, wiskey, lichior

Artificii spectaculoase la trecerea dintre ani!

Petrecerea va începe la ora 19.00 iar pentru că locurile sunt limitate este nevoie de rezervare.

Pentru rezervări vă rugăm să sunați la telefon: 0742274120

Info: Restaurantul Colosseum Ballroom Timișoara se află în Giroc, Calea Timișorii, nr 6, Complex Totalco și dispune de locuri de parcare și două săli de evenimente. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, echipa Colosseum Ballroom Timișoara pregătește o petrecere de revelion memorabilă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite