Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

În fustă sau rochie, vino duminică la Cochete pe biciclete

Publicat

pe

Echipa “Verde pentru Biciclete” vă invită duminică, 22 mai, la Cochete pe biciclete.

În comunitatea timișoreană există un număr considerabil de femei care au adoptat bicicleta ca mijloc de transport zilnic. Bicicleta nu mai este doar un mijloc de recreație de weekend, ci si un mod de exprimare și, mai mult, un stil de viață. Femeile sunt active, atente la tendințele și la ultimele noutăți  din domeniul sănătății, modă, sport, cultură, ecologie, sunt active și adesea devin modele pentru cei din jur. Femeile adoptă mersul pe bicicletă datorită beneficiilor aduse pentru sănătatea, frumusețea, starea de bine și senzația de libertate simțită pe două roți. Acestea sunt motivele pentru care Verde pentru Biciclete pregătește și în acest an un eveniment destinat celebrării feminității. La Cochete pe Biciclete sunt așteptate doamne și domnișoare, alături de admiratorii lor.

Întâlnirea bicicliștilor va avea loc începând cu ora 10:00, pe platforma Timco (str. Circumvalațiunii). 

Vom distribui numere de bicicletă și baloane, precum și cea de-a treia ediție a ghidului vestimentar pentru bicicliste, în cadrul căruia sunt prezentate viziunile de stil ale unor designeri locali. Partenerii noștri sportivi vor susține și un show de încălzire și de animare pentru Cochete. Înainte de plecarea pe traseu vom premia cele mai Cochete pe Biciclete. Pregătim o sumedenie de premii, acordate împreună cu colaboratorii noștri, au transmis organizatorii.

Pentru că se dorește a fi un eveniment plin de stil, la Cochete pe Biciclete vor fi prezenți designeri vestimentari și de accesorii din Timișoara, precum: Diana și Flo Bobar (Atelier Bobar), Elena Popescu (Elaide), Cristina Dulcea (Nifty), Silvia Irimescu (Turquoise Design) și Dumitru Mihăică (Mono Shoes) și Paula Aldescu, blogger de cultură (Tricoul Inteligent).  Aceștia vor oferi premii care constau în articole de îmbrăcăminte sau vouchere celor mai cochete bicicliste. Ținutele acestora, create și pentru bicicliste pot fi admirate în cel  de-al treilea ghid de stil pentru bicicliste, singurul de acest tip realizat în țară.

Traseul este următorul: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii (la stânga) – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand I – Splaiul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Vasile Pârvan – Bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Podul Dacilor – Piața Badea Cârțan – Bulevardul Take Ionescu – Strada Oituz – Piața Mărăști – Calea Alexandru Ioan Cuza – Calea Aradului – Strada Miresei – Bulevardul Cetății – Strada Gheorghe Lazăr – Calea Circumvalațiunii – Platforma Timco. La finish, biciclistele vor fi invitate să ia parte la cel mai frumos târg de modă din oraș – Fashion Fridays Shopping Fair.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Administrație

Comuna Peciu Nou, județul Timiș, anunță demararea proiectului „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”

Publicat

pe

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”.

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

Comuna Peciu Nou, județul Timiș, anunță demararea proiectului „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest proiect reprezintă un pas semnificativ în direcția unei gestionări eficiente și sustenabile a deșeurilor agricole, aliniindu-se astfel obiectivelor europene de protecție a mediului și economie circulară.

Obiectivul general al proiectului este accelerarea procesului de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor în cadrul UAT Peciu Nou, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară.

Obiectivul specific al proiectului este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanțarea din PNRR, este de: 5,433,945.05 lei.

Implementarea efectiva a proiectului va începe in luna mai 2025, având un termen de derulare de 10 luni dar nu mai târziu de luna iunie 2026, perioadă în care vor fi implementate măsuri concrete pentru optimizarea procesului de colectare și valorificare al gunoiului de grajd.

Acest proiect va finanța achiziția de echipamente noi pentru colectarea si managementul gunoiului de grajd de tipul: buldoexcavator, tractor cu braț încărcător, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul și cisternă vidanjă.  De asemenea, prin acest proiect vor fi furnizate micilor crescători de animale din localitate, un număr de 12 platforme individuale de tip 1, având o capacitate de 6 m.c., precum și un număr de 5353 platforme individuale de tip 2, având o capacitate de stocare de 9 m.c.. Aceste facilități vor deservi platforma existentă de colectare al gunoiului de grajd și vor ajuta la instituirea unui sistem eficient de management al deșeurilor provenind din activitățile agricole desfășurate la nivelul UAT.

Codul proiectului: PNRR-2025-AG-001.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea acestui proiect esențial pentru comunitatea noastră.

Este un pas concret în direcția protejării mediului și combaterii poluării cu nitrați, dar și un sprijin real pentru fermierii noștri, care vor avea la dispoziție o infrastructură adecvată și conformă cu normele europene.

Prin această inițiativă, ne propunem nu doar să îmbunătățim calitatea mediului, ci și să sprijinim fermierii locali în gestionarea eficientă a gunoiului de grajd, transformarea acestuia într-o resursa valoroasa, precum si  îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru accesarea subvențiilor APIA pentru agricultura

Mulțumesc echipei din cadrul primăriei și tuturor partenerilor instituționali implicați în accesarea acestui proiect. Vom urmări cu atenție implementarea lui, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor cetățenilor și să contribuim la o comună mai curată, mai verde și mai responsabilă, a declarant primarul Domnul Gabriel Răzvan DRAGAN.

Pentru informații suplimentare referitoare la acest proiect, vă rugăm să contactați Primăria comunei Peciu Nou la adresa de e-mail: contact@primariapeciunou.ro sau la telefon: 0256414500.

Pentru alte informații privind proiectele finanțate din fonduri PNRR, vă rugăm să consultați site-ul: https://mfe.gov.ro/pnrr/, împreună cu pagina de Facebook (https://www.facebook.com/PNRROficial/)

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite