Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

În weekend ne putem debarasa de anvelopele uzate

Publicat

pe

ECO CLUB Timişoara, în parteneriat cu SC EcoTires SRL, organizează în această primăvară cea de-a opta ediție de colectare a anvelopelor uzate din oraşul de pe Bega, ca urmare a succesului de care s-a bucurat această campanie până în prezent.

Campania se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 aprilie, între orele 12 și 18, în parcarea Iulius Mall. Aceasta are drept scop reducerea numărului de anvelope aruncate la voia întâmplării pe marginea drumurilor sau în locuri neautorizate, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unui cadru legal și controlat de colectare în vederea eliminării lor din circuit.

Colectarea se va face cu ajutorul unui microbuz pus la dispoziție de către firma SC EcoTires SRL, iar voluntarii ECO CLUB Timişoara vor fi prezenţi în ambele zile pentru a-i primi pe posesorii de anvelope uzate.

Această acţiune nu implică nici o remunerare, ea făcându-se sub formă de donație de către cetățeni. Anvelopele vor fi mai departe prelucrate şi transformate în negru de fum sau vor fi utilizate drept combustibil pentru fabricile de ciment.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 31 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, în perioada 31 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat, etapizat, în zona intersecției străzii Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu strada 16 Decembrie 1989, după cum urmează:

Etapa I: închiderea ieșirii în sensul giratoriu dinspre strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu devierea circulației pe câte o bandă pe celălalt sens

Etapa II: închiderea benzii a douaîn sensul giratoriuadiacent ieșirii de pe strada Dr.Pavel Vasici Ungureanu.

Totodată, în perioada 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată, etapizat, pe strada Treboniu Laurean, în vederea execuției rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de alimentare cu apă, în cadrul obiectivului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, după cum urmează:

Pentru Etapele I (3 noiembrie 2025 – 5 noiembrie 2025), III (27 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025) și IV (29 noiembrie 2025 – 16 decembrie 2025), restricționarea circulației se va asigura cu piloți de dirijare

Pentru Etapa II (5 niembrie 2025 – 26 noiembrie2025), restricționarea se va realiza prin închiderea unui sens de circulație

Pentru Etapa V (17 decembrie 2025 – 19 decembrie 2025), se va realiza inchiderea totală a traficului pe strada Piața Al. Mocioni

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara continuă desființarea construcțiilor ridicate ilegal

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara desființează mai multe construcții ridicate ilegal pe domeniul privat, în baza unor sentințe judecătorești definitive.

În prezent, sunt în evidență peste 100 de spețe în care instanța a stabilit că în cazul în care proprietarii nu își demolează construcțiile ilegale, măsura va fi dusă la îndeplinire de către municipalitate.

Prima intervenție a început astăzi pe strada Glad nr. 14, unde proprietarii au extins cu un etaj, fără autorizație de construire, garajul lipit de imobil. Astfel, acesta a fost încorporat până la nivelul acoperișului clădirii principale.

Costul lucrărilor de demolare va fi suportat de către proprietari, care au înțeles rolul măsurilor impuse și colaborează cu Primăria Timișoara pentru a restabili legalitatea.

Primarul Dominic Fritz a semnat în ultimul an peste 100 de dispoziții pentru demolarea construcțiilor ilegale ridicate pe domeniul public, care au fost duse la îndeplinire de echipele municipalității. Primăria continuă procesul de eliberare și recuperare a domeniului public, pentru a reda întregii comunități spațiile care îi aparțin.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Din țară

RABLA 2025. Bugetul pentru autovehicule termice și hibride, suplimentat

Publicat

pe

Bugetul pentru autovehiculele termice şi hibride din programul Rabla 2025, destinat persoanelor fizice, a fost suplimentat cu 45 de milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Conform AFM, persoanele interesate se vor putea înscrie în aplicaţia informatică începând de joi, 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

„Dorim să oferim o nouă şansă celor care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.

La lansarea programului, în 30 septembrie, bugetul de 200 de milioane de lei s-a epuizat în doar 13 minute.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite