Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Începe schimbarea la față a Pieței Operei. Clădiri renovate pentru Capitală Culturală

Publicat

pe

Se fac demersuri pentru ca imobilele din zona zero a orașului să fie renovate, astfel ca turiștii care ne vizitează în anul 2021 să aibă parte de o priveliște plăcută.

Primarul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea va pune jumătate din suma de bani necesară pentru renovarea clădirilor, urmând că aceşti bani să fie apoi recuperaţi în rate, iar restul costurilor vor fi suportate de către proprietari.

Primele trei clădiri care vor avea parte de reparații se află pe partea dreaptă a Pieței Operei dinspre Opera Națională.

„Am început demersurile în acest sens şi încercăm să sensibilizăm administraţiile blocurilor, asociaţiile de proprietari, să demareze tot ce au de făcut pentru a putea să ajungem la reabilitare efectivă. Suntem în momentul de faţă în stadiul avansat cu clădirile din Piaţa Victoriei nr. 4 şi 6. La Victoriei nr. 8 oamenii s-au arătat deschişi, dar stadiul nu e aşa avansat ca la primele două. Se întrevede astfel ca primele clădiri istorice din Piaţa Victoriei, care vor intra în reabilitare cu ajutor financiar din partea Primăriei sunt cele de la numerele 4 şi 6. Noi vrem să contribuim la reabilitarea tuturor clădirilor din Piaţa Victoriei, pentru că o considerăm emblematică pentru Timişoara. Toate acestea sunt clădiri foarte frumoase şi sper să redăm Pieţei Victoriei o faţă aşa cum merită. Sunt nemulţumit de atitudinea pe care o au proprietarii din Piaţa Victoriei nr. 1 (n.r. – clădirea cu McDonalds), o clădire care în mod normal trebuia să fie prima care intră în acest program de reabilitare. Unii, am fost informat, că nici acum nu doresc să fie cooperanţi și nu înţeleg că nu poate fi lăsată în paragină acea clădire, şi le spun foarte ferm. Vor avea de la 1 ianuarie impozit mărit de șase ori, vor primi amenzi şi se va trece la executarea silită dacă nu îşi vor achita aceste sancţiuni. Nu mai este de joacă, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Administrație

Bază sportivă în zona Căii Bogdăneștilor din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a lansat achiziția publică pentru transformarea unui teren viran într-un spațiu sportiv și de recreere pentru toate vârstele, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu.

Pe o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați vor fi amenajate terenuri multifuncționale, un loc de joacă și o zonă de relaxare cu platou verde și amfiteatru urban.

„Acest proiect este gândit pentru toate vârstele: de la copii și tineri, până la adulți și seniori. Ne dorim spații de cartier în care oamenii să se poată mișca, întâlni și petrece timp aproape de casă, în condiții de siguranță. Transformăm un teren abandonat în spațiu activ, care aduce la un loc terenuri de sport, zone de joacă și spații verzi de relaxare”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția municipalității include lucrări de sistematizare a terenului, construirea suprafețelor de joc și a zonelor de siguranță, împrejmuirea terenurilor cu panouri de gard zincat, dotarea cu echipamente sportive (porți de minifotbal/handbal, panouri de baschet, masă de racquetball), montarea de mobilier urban antivandalism, precum și instalarea unui sistem de iluminat nocturn.

Noua zonă sportivă și de recreere include terenuri multifuncționale pentru mini-fotbal, handbal, baschet și teqball, două culoare de alergare, un spațiu de fitness cu dispozitive pentru exerciții, două mese de ping-pong, facilități pentru parcarea bicicletelor, grupuri sanitare și cișmele cu apă potabilă. Terenurile de sport vor fi dotate cu echipamente specifice, bănci, coșuri de gunoi antivandalism și iluminat nocturn.

Pentru copii, Primăria Municipiului Timișoara a prevăzut un spațiu de joacă împrejmuit, dotat atât cu echipamente specifice, cât și cu o zonă cu nisip. Au fost prevăzute căsuță cu tobogane și cățărătoare, balansoare, diverse figurine, leagăne, panou de joacă și un cadru cu două module de cățărare, precum și mobilier urban și sistem de iluminat.

Zona de relaxare include un platou verde conectat la un amfiteatru urban, unde vor putea fi organizate evenimente comunitare și activități culturale. Întregul ansamblu este conturat în jurul unei zone verzi centrale, sub forma unei elipse, cu gradene verzi și o peluză verde.

Proiectarea și execuția lucrărilor sunt estimate 6.241.692,44 lei fără TVA, iar durata de implementare este de 12 luni. Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 29.01.2026 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100235283

 

Citeste mai mult

Din țară

CÂND nu se fac nunți în anii 2026 și 2027, conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe

Publicat

pe

Cei care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.

Conform tradiției ortodoxe, nu se fac nunți în zilele de post de peste an (miercurea și vinerea), în posturile mari, în ajunul și în zilele marilor sărbători, precum și în intervalul dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Zile în care nu se fac nunți în 2026

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (16 februarie – 19 aprilie);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

20-21 mai (Înălțarea Domnului);

30 mai – 1 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci).

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026.

Zile în care nu se fac nunți în 2027

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (8 martie – 9 mai);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

9-10 iunie (Înălțarea Domnului);

19-21 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci);

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2026 – 6 ianuarie 2027.

Sursa:

https://basilica.ro/ghid-pentru-miri-2026-2027/

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite