Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Început de an promiţător pentru Aeroportul Internaţional Timişoara

Publicat

pe

Traficul de la Aeroportul Internaţional Timişoara se menţine în creştere şi în prima lună a acestui an.

113.023 de pasageri au ales să zboare cu avionul în prima lună a anului, cu 75% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistraţi 64.614 pasageri.

Dacă în 2016, în cursul lunii ianuarie au decolat şi au aterizat 866 de curse aeriene, în 2017 – numărul acestora a crescut cu 61%, iar companiile aeriene au operat 1.397 zboruri.

Totodată şi gradul de încărcare al aeronavei a crescut. În medie, fiecare aeronavă a transportat 80 de persoane, faţă de 74 de pasageri, cât a fost media pasagerilor pe aeronavă anul trecut în luna ianuarie.

„Aceşti indicatori nu fac decât să ne confirme că aeroportul merge pe un trend ascendent deoarece a crescut şi gradul de încărcare al aeronavelor, nu doar numărul curselor şi al pasagerilor. Este evident că tot mai mulţi pasageri din regiunea de  vest a României, dar şi din Ungaria şi Serbia, aleg să circule cu avionul pe distanţe medii şi lungi, în defavoarea transportului cu autoturismul, trenul sau autocarul”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Destinaţiile favorite au rămas şi în luna ianuarie Bucureşti, Londra şi Munchen.

Şi traficul cargo este în creştere, de la 289 de tone transportate în ianuarie 2016, în prima lună a acestui an au fost înregistrate 336 tone, în creştere cu 16%.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Publicat

pe

Ziua de  15 septembrie este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.

Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află, din 1956, moaștele sfântului aduse de la Mănăstirea Partoș, sărbătorește cel de-al doilea hram al său.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în această zi de sărbătoare elevii și cadrele didactice din județul Timiș nu vor merge la școală.

Inspectoratul Școlar Județean a decis suspendarea cursurilor, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că această măsură se aliniază unor modele similare din alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, 14 octombrie – ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva– este declarată zi nelucrătoare.

Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș rămâne un moment de referință pentru comunitatea timișoreană și pentru întreg Banatul, reunind în rugăciune mii de credincioși care îi aduc prinos de recunoștință apărătorului și mijlocitorului nostru în fața tronului Preasfintei Treimi.

Citeste mai mult

Cultură

RUGA TIMIȘOAREI, în Parcul Rozelor. Artiștii de seamă ai Banatului vor urca pe scenă

Publicat

pe

În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al Timișoarei, comunitatea se adună în spirit de credință, tradiție și bucurie pentru a marca Ruga orașului, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale.

Luni, 15 septembrie 2025, începând cu ora 17:00, Parcul Rozelor va găzdui o seară de neuitat dedicată cântecului, jocului și portului popular bănățean.

Seara de sărbătoare va fi animată de Ansamblul „Timișul”, emblemă a valorilor tradiționale, coordonat de dirijorul Deian Galetin și pus în mișcare prin coregrafiile semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Lor li se vor alătura, într-un regal folcloric, voci consacrate ale muzicii populare românești care vor da glas cântecelor Banatului și nu numai: Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici, Olguța Berbec și Remus Novac, Dumitru Stoicănescu, David Crișan, Vlad Văcaru, Andreea Voica, Liliana Laichici și Carmen Popovici-Dumbravă.

Intrarea este liberă!

Ruga este un prilej de întâlnire între generații, un moment în care valorile spirituale și culturale ale locului se împletesc într-o atmosferă caldă și autentică.

Citeste mai mult

Cultură

„Regata Bega“, legătura pe apă, între Timișoara și Serbia

Publicat

pe

În perioada 12–14 septembrie 2025 canalul navigabil Bega găzduiește pentru al treilea an consecutiv Regata Bega, un eveniment organizat de mai multe asociații cu scopul de a revitaliza din punct de vedere cultural malurile canalului.

Astfel, vineri, 12 septembrie, începând cu ora 18:00, oaspeții din Serbia sunt așteptați la bordul propriilor ambarcațiuni, care vor ancora în zona podului Mihai Viteazu, unde va fi amenajat un punct provizoriu de acostare.

Sosirea lor deschide oficial evenimentul și va marca, încă odată, continuarea unei colaborări transfrontaliere bazate pe prietenie, curiozitate și respect pentru râul care leagă Timișoara de Europa.

Sâmbătă, 13 septembrie, malurile vor deveni spațiu de celebrare prin muzică.

De la ora 19:00, Romu va contura atmosfera cu muzică special pregătită pentru această seară, iar de la ora 21:30, pe scena amplasată la D’arc pe Mal, va urca Implant pentru Refuz, într-un concert live cu semnificație aparte.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Ecluze, organizație fondată în 2025 de către D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, cu scopul de a activa cultural malurile Begăi, de a valorifica patrimoniul local și de a reconecta Timișoara cu apele din care s-a născut.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite