Conform tradiției, pe data de 24 decembrie, trebuie să împodobim bradul de Crăciun pentru a primi darurile celor dragi. Este un obicei vechi și răpândit în toată lumea creștină, dar de-a lungul secolelor a trecut prin mai multe transformări.

În primele secole ale erei creștine, crengile de brad pe care le aduceau în case oamenii la început de iarnă, nu aveau nicio legătură cu sărbătoarea Crăciunului. Bradul era un simbol al solstițiului de iarnă, care cade de obicei în zilele de 21 sau 22 decembrie și era văzut drept o continuitate a spiritului naturii, care va renaște la începutul primăverii.

Până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, preoții au încercat să împiedice perpetuarea obiceiului de a împodobi casa cu crengi de brad iarna. La 1647, preotul Johann Conrad Dannhauer de la Catedrala din Strassbourg spunea despre brazi că sunt doar ”o joacă de copil” și că primesc mai multă atenție decât cuvântul Domnului și sărbătoarea creștină a Nașterii Mântuitorului. Dar lumea a continuat să aducă brazi în case înainte de Crăciun, astfel că, în cele din urmă, biserica a adoptat și acest obicei și a încercat să îi dea o conotație religioasă.

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, familiile mai sărace din sudul Germaniei obișnuiau să agațe câte un brad micuț de tavan, în care atârnau colaci și prăjiturele. Bradul era agățat cu vârful în jos, iar copiii nu ajungeau la bunătățile din el decât cu permisiunea părinților. În alte regiuni, era obiceiul să se facă o piramidă din crenguțe de brad în vârful căreia se punea o lumânare.

Germanii secolului al XVI-lea au fost primii care au început să adauge lumânări aprinse printre ornamentele din brad. Se crede că pastorul Martin Luther a fost cel care a aprins primele lumânări în brad după ce, într-o seară de iarnă, a văzut stelele sclipind printre crengile unui brad din curtea sa.

În primele secole în care moda pomului de Crăciun s-a răspândit în Europa și America, darurile se puneau direct în brad. Părinții pregăteau de obicei prăjiturele, jucării și acadele pentru cei mici, le agățau de ramuri și copiii se întreceau care să le ia primii. Cu timpul, darurile au devenit mai mari și mai grele, astfel că au ajuns să fie ascunse sub crengi.

Puțină lume știe că bradul de Crăciun trebuie pus într-un suport cu o bază solidă și înaltă, în care poți adăuga apă. Bradul este încă viu când ajunge în casele noastre, chiar dacă a fost tăiat de două sau trei săptămâni. De aceea, are nevoie de cel puțin unul sau doi litri de apă zilnic. Astfel, bradul se va usca mai greu și își va păstra acele verzi mai mult timp.

Micul orășel german Lauscha din Turingia este considerat locul de origine al globurilor pentru pom. Aici, industria sticlăriei era în floare în secolul al XVI-lea și se produceau farfurii, vaze și pahare. În anul 1847, unul dintre cele mai vechi ateliere a început să producă ornamente de Crăciun sub formă de nuci și fructe, de culoare argintie. În scurt timp, ele au început să fie exportate în Europa, apoi în America, în anii 1880.

Sursa: Libertatea pentru femei