Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

7 curiozități mai puțin știute despre bradul de Crăciun

Publicat

pe

Conform tradiției, pe data de 24 decembrie, trebuie să împodobim bradul de Crăciun pentru a primi darurile celor dragi. Este un obicei vechi și răpândit în toată lumea creștină, dar de-a lungul secolelor a trecut prin mai multe transformări.

În primele secole ale erei creștine, crengile de brad pe care le aduceau în case oamenii la început de iarnă, nu aveau nicio legătură cu sărbătoarea Crăciunului. Bradul era un simbol al solstițiului de iarnă, care cade de obicei în zilele de 21 sau 22 decembrie și era văzut drept o continuitate a spiritului naturii, care va renaște la începutul primăverii.

Până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, preoții au încercat să împiedice perpetuarea obiceiului de a împodobi casa cu crengi de brad iarna. La 1647, preotul Johann Conrad Dannhauer de la Catedrala din Strassbourg spunea despre brazi că sunt doar ”o joacă de copil” și că primesc mai multă atenție decât cuvântul Domnului și sărbătoarea creștină a Nașterii Mântuitorului. Dar lumea a continuat să aducă brazi în case înainte de Crăciun, astfel că, în cele din urmă, biserica a adoptat și acest obicei și a încercat să îi dea o conotație religioasă.

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, familiile mai sărace din sudul Germaniei obișnuiau să agațe câte un brad micuț de tavan, în care atârnau colaci și prăjiturele. Bradul era agățat cu vârful în jos, iar copiii nu ajungeau la bunătățile din el decât cu permisiunea părinților. În alte regiuni, era obiceiul să se facă o piramidă din crenguțe de brad în vârful căreia se punea o lumânare.

Germanii secolului al XVI-lea au fost primii care au început să adauge lumânări aprinse printre ornamentele din brad. Se crede că pastorul Martin Luther a fost cel care a aprins primele lumânări în brad după ce, într-o seară de iarnă, a văzut stelele sclipind printre crengile unui brad din curtea sa.

În primele secole în care moda pomului de Crăciun s-a răspândit în Europa și America, darurile se puneau direct în brad. Părinții pregăteau de obicei prăjiturele, jucării și acadele pentru cei mici, le agățau de ramuri și copiii se întreceau care să le ia primii. Cu timpul, darurile au devenit mai mari și mai grele, astfel că au ajuns să fie ascunse sub crengi.

Puțină lume știe că bradul de Crăciun trebuie pus într-un suport cu o bază solidă și înaltă, în care poți adăuga apă. Bradul este încă viu când ajunge în casele noastre, chiar dacă a fost tăiat de două sau trei săptămâni. De aceea, are nevoie de cel puțin unul sau doi litri de apă zilnic. Astfel, bradul se va usca mai greu și își va păstra acele verzi mai mult timp.

Micul orășel german Lauscha din Turingia este considerat locul de origine al globurilor pentru pom. Aici, industria sticlăriei era în floare în secolul al XVI-lea și se produceau farfurii, vaze și pahare. În anul 1847, unul dintre cele mai vechi ateliere a început să producă ornamente de Crăciun sub formă de nuci și fructe, de culoare argintie. În scurt timp, ele au început să fie exportate în Europa, apoi în America, în anii 1880.

 

Sursa: Libertatea pentru femei

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este campioană Europeană la Culturism și Fitness

Publicat

pe

În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness.

Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două titluri de Campioană Balcanică  și unul de Campioană Absolută la Secțiunea Bikini Fitness a Campionatului Balcanic de Culturism și Fitness desfășurat în perioada 26 – 28 aprilie).

Aflată la prima ei participare la un Campionat European de Culturism și Fitness, sportiva Mădălina Stanca a câștigat locul I la Categoria Junioare I (21 – 23 de ani, sub 160 cm), devenind, astfel, Campioana Europeană a categoriei. Totodată, ea a mai reușit o performanță extrem de importantă. După foarte multe etape de selecție la Categoria Senioare a ocupat locul V, clasându-se în fața a altor 20 de sportive experimentate. Sâmbătă, Mădălina Stanca  urcat pe podium și la Secțiunea Fit Model Junioare a Campionatului European de Culturism și Fitness, obținând locul al III-lea.

Legitimată la U Cluj Mădălina Stanca, sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în acest weekend la Campionatul European de Culturism și Fitness, competiție care se desfășoară la Santa Susanna (Spania), în perioada 1 – 4 mai 2024. Ea a obținut locul I la Categoria Junioare I (21 – 23 de ani, sub 160 cm), respectiv locul V la Senioare.

Mădălina Stanca este studentă la Universitatea Politehnica  din Timișoara. Ea studiază Automatică și Calculatoare și a descoperit acest sport datorită mamei sale. De cinci ani a început antrenamentele la Smartfit Timișoara, acolo unde a cunoscut-o pe Narcisa Martin, Campioana Europeană Bikini fitness, care i-a devenit antrenoare, alături de Cristi Martin. „Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susținut, Federației Române de Culturism și Fitness, antrenorilor mei, Narcisa și Cristi Martin, Smartit, clubului U  Cluj. Acum cinci ani, am intrat în sala de fitness datorită mamei mele, iar Narcisa m-a convins prin pasiunea ei față de sport”, declară deja multipla campioană Europeană și Balcanică.

Narcisa Martin, de opt ori Campioană Naţională la Bikini fitness (de patru ori Campioană Absolută), Campioană Balcanică Absolută şi medaliată cu aur şi cu argint în ultimii doi ani la Campionatul European la aceeaşi categorie, are rezultate excelente ca antrenoare. „Pe Mădălina o antrenez constant de 5 ani, după ce am selectat-o încă de la vârsta de 15 ani, datorită talentului ei. Mădălina este face antrenamente zilnice, urmează asumat o dietă strictă și corespunzătoare sportului pe care îl practică.

În această perioadă, ea a mai participat la ediții ale Campionatului Național de Culturism și Fitness, iar seriozitatea și performanțele obținute i-au atras selecția în lotul național. Participarea ei la Campionatul European de Culturism și Fitness este p premieră în cariera sportivei și a treia prezență a ei la o competiție internațională, ca reprezentantă a României”, a declarat Narcisa Martin, Campioana Europeana Bikini fitness, antrenoarea Mădălinei și trainer în cadrul Smartfit.

Sursa foto / video: Federația Română de Culturism și Fitness

Citeste mai mult

Internațional

Tincuța Marin reprezintă Galeria Jecza din Timișoara la Veneția

Publicat

pe

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

Una dintre cele mai interesante și apreciate artiste ale noii generații, de creatori din România expune la Veneția în timpul Binealei de Artă care este în plină desfășurare. Reprezentată de Galeria Jecza din Timișoara și de galeria Ellen de Bruijne Projects din Amsterdam, artista vizuală Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte din principalul oraș al regiunii Veneto.

Anul acesta, Bienala de Artă de la Veneția se bucură de o prezență românească interesantă, care vine în completarea evenimentului principal. Una din artistele care expune pe durata primei luni a Bienalei, până la mijlocul lunii mai, este Tincuța Marin. Artista expune într-o capelă de secol XII – Oratorio dei Crociferi în Campo dei Gesuiti, Cannaregio. Închisă publicului de 10 ani, capela, care ea în sine este o operă de artă, este gazda instalației Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme) realizată de tânăra artistă.

„Instalația Tincuței Marin Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme) este amplasată în mijlocul acestei bijuterii venețiene, care în mod normal nu este deschisă publicului, găzduind o serie excepțională de picturi ale lui Giacomo Palma Cel Tânăr, realizate între 1583 și 1592, marcând apogeul Renașterii venețiene. Acest ciclu pictural se remarcă prin faptul că este unul dintre puținele din arta venețiană a secolului al XVI-lea finalizat de un singur artist, oferind o viziune artistică unitară, care nu are egal decât cu lucrările lui Tintoretto din Școala San Rocco.

Lucrarea Tincuței Marin este compusă din 4 sculpturi de bronz, care poartă simbolic sau ocrotesc protectiv 4 pânze de mari dimensiuni”, declară Andrei Jecza, fondatorul Galeriei Jecza. Alăturând în instalația sa sculpturile și pictura, Tincuța Marin creează un suport între cele două, ceea ce o diferențiază de alți artiști ai generației ei. Expoziția este deschisă publicului până în data de 12 mai, zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

Despre instalația Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme), Adina Drinceanu curatorul expoziției, transmite că ea apare în pragul trecutului și prezentului, pe fundalul istoric al Oratoriului: „Tincuța Marin creează un colaj anacronic al timpului, asemănător unui „wunderkammer” plin de artefacte temporale eclectice refolosite pentru noi narațiuni.

Zeități egiptene, referințe medievale și moderniste nu sunt folosite pentru greutatea lor simbolică, ci ca elemente într-un lexicon pictural mai mare care dansează pe marginea fantasmagoriei”.

* În vârstă de 29 de ani, artista din Galați trăiește și lucrează la Cluj-Napoca este reprezentată de Galeria Jecza din 2021 și de Ellen de Bruijne Projects din 2024. Tincuța Marin are deja un palmares expozițional bogat, cu prezențe solo și de grup în țară și în străinătate, numeroase din lucrările ei regăsindu-se în colecții importante. Anul trecut a fost expusă în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii în cadrul Fundației Triade și a galeriei Jecza, iar în luna decembrie a fost prezentată publicului american, la Miami Untitled Art Fair, un reper în domeniul colecționarilor de artă la nivel mondial.

Citeste mai mult

Internațional

iPhone 16 ar putea veni cu mai mult RAM și spațiu de stocare

Publicat

pe

Tot mai multe informații încep să apară despre seria Apple iPhone 16 chiar dacă mai avem destul timp până la lansarea preconizată în luna septembrie. Cel mai recent zvon sugerează că modelul mai mic iPhone 16 va veni cu mai multă memorie RAM și capacitate de stocare.

Informația vine din Coreea de Sud, prin intermediul cunoscutului tipster @Tech_Reve. Potrivit site-ului britanic TechRadar, tipsterul afirmă că iPhone 16 la nivel de bază ar putea veni cu 8GB de memorie RAM și 256GB de stocare, pentru a oferi AI-ului integrat spațiu suplimentar pentru gândi, stoca și procesa comenzile date telefonului.

Pentru comparație, cel mai ieftin Apple iPhone 15, modelul de bază, are 6GB RAM și 128GB spațiu de stocare. 8GB sunt rezervați pentru modelul Apple iPhone 15 Pro. Trebuie să menționăm că sunt disponibile și versiuni cu 256 și 512GB capacitate de stocare pentru iPhone 15. Cum am menționat mai sus, acest supliment de RAM și stocare este necesar pentru munca suplimentară de care au nevoie instrumentele AI generative. Apple nu vrea să rămână în urmă față de Samsung care a lansat pe Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra cu Galaxy AI sub aripa acestuia fiind multe funcții cu inteligență artificială.

Apple vrea să desfășoare cât mai multă muncă de calcul pe plan local, fără a transfera fluxuri de date către și de la servere de pe web. Înseamnă că mai multe informații sunt stocate exclusiv pe telefon sau laptop, unde sunt sigure și private. Acest lucru se potrivrște cu filozofia de confidențialitate Apple și, prin urmare, cu cât este nevoie de mai puțină procesare în cloud, cu atât mai bine.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu funcțiile AI pe care Apple le-a promis, atunci iPhone 16 ar putea avea nevoie de memorie suplimentară. Totuși, așa cum recunoaște acest tipster, nimic nu este confirmat încă, iar planurile Apple s-ar putea schimba în continuare. De asemenea, automat se ridică întrebarea cât de mult din această funcționalitate AI ar putea trece la telefoane Apple mai vechi, mai puțin puternice.

Nu știm exact care vor fi aceste funcții AI de la Apple, dar toate semnele sunt că sistemul de operare iOS 18 va include o grămadă de instrumente AI generative similare cu cele pe care le-am văzut pe alte telefoane, de exemplu la Samsung.

Foto: Future

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite