Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

iPhone 16 ar putea veni cu mai mult RAM și spațiu de stocare

Publicat

pe

Tot mai multe informații încep să apară despre seria Apple iPhone 16 chiar dacă mai avem destul timp până la lansarea preconizată în luna septembrie. Cel mai recent zvon sugerează că modelul mai mic iPhone 16 va veni cu mai multă memorie RAM și capacitate de stocare.

Informația vine din Coreea de Sud, prin intermediul cunoscutului tipster @Tech_Reve. Potrivit site-ului britanic TechRadar, tipsterul afirmă că iPhone 16 la nivel de bază ar putea veni cu 8GB de memorie RAM și 256GB de stocare, pentru a oferi AI-ului integrat spațiu suplimentar pentru gândi, stoca și procesa comenzile date telefonului.

Pentru comparație, cel mai ieftin Apple iPhone 15, modelul de bază, are 6GB RAM și 128GB spațiu de stocare. 8GB sunt rezervați pentru modelul Apple iPhone 15 Pro. Trebuie să menționăm că sunt disponibile și versiuni cu 256 și 512GB capacitate de stocare pentru iPhone 15. Cum am menționat mai sus, acest supliment de RAM și stocare este necesar pentru munca suplimentară de care au nevoie instrumentele AI generative. Apple nu vrea să rămână în urmă față de Samsung care a lansat pe Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra cu Galaxy AI sub aripa acestuia fiind multe funcții cu inteligență artificială.

Apple vrea să desfășoare cât mai multă muncă de calcul pe plan local, fără a transfera fluxuri de date către și de la servere de pe web. Înseamnă că mai multe informații sunt stocate exclusiv pe telefon sau laptop, unde sunt sigure și private. Acest lucru se potrivrște cu filozofia de confidențialitate Apple și, prin urmare, cu cât este nevoie de mai puțină procesare în cloud, cu atât mai bine.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu funcțiile AI pe care Apple le-a promis, atunci iPhone 16 ar putea avea nevoie de memorie suplimentară. Totuși, așa cum recunoaște acest tipster, nimic nu este confirmat încă, iar planurile Apple s-ar putea schimba în continuare. De asemenea, automat se ridică întrebarea cât de mult din această funcționalitate AI ar putea trece la telefoane Apple mai vechi, mai puțin puternice.

Nu știm exact care vor fi aceste funcții AI de la Apple, dar toate semnele sunt că sistemul de operare iOS 18 va include o grămadă de instrumente AI generative similare cu cele pe care le-am văzut pe alte telefoane, de exemplu la Samsung.

Foto: Future

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Internațional

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Publicat

pe

Ziua Internaţională a Femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări.

În România, în 8 Martie este și Ziua Mamei, încă un prilej pentru a arăta recunoștință și dragoste femeilor care ne-au adus pe lume.

Ziua Mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, aceștia o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor.

Mai târziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată „Dumincă mamei”, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat la nivel național femeia în urma unei inițiative a Partidului Socialist American, în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Inițiativa a fost preluată în 1910 și în Europa, în cadrul Internaționalei Socialiste reunite la Copenhaga. Prima zi s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca și în alte câteva țări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeași dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă față unei revolte armate și a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorită pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite