Ne găsiți și pe:

Internațional

Lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt de la Iersusalim s-au finalizat

Publicat

pe

O echipă de specialişti a finalizat lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos, situat în Centrul Vechi al oraşului Ierusalim, iar obiectivul va fi redeschis publicului miercuri, informează agenţiile de ştiri Reuters şi The Associated Press.

Specialiştii au lucrat în ultimele nouă luni la Biserica Sfântului Mormânt, concentrându-se pe structura de deasupra locului mormântului, numită Edicul.

Structura avea nevoie de consolidare şi de conservare, a declarat Antonia Moropoulou, profesor la Universitatea Naţională Tehnică din Atena. Moropoulou a coordonat lucrările de restaurare.

Existau temeri referitoare la stabilitatea fostului edificiu, care nu mai fusese restaurat de peste 200 de ani. „Dacă nu ar fi avut loc acum această intervenţie, existau riscuri mari să apără prăbuşirea unor elemente. Este o transformare totală a monumentului”, a explicat Bonnie Burnham, un reprezentant al Fondului Mondial pentru Monumente.

Lucrările au început în anul 2016, după ce autorităţile israeliene atrăseseră atenţia că existau anumite probleme de siguranţă la elementul central al Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, un edificiu datând din secolul 12, construit pe o structură din secolul 4.

Lucrările de restaurare au costat 3,3 milioane de euro, fiind suportate în principal de Bisericile Ortodoxă, Armeană şi Catolică.

Ceremonia de redeschidere pentru public a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos este programată miercuri, în prezenţa unui reprezentant al Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi a unuia din partea Papei Francisc, şeful Bisericii Catolice.

Foto: Reuters

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite