Ne găsiți și pe:

Internațional

New York – destinația perfectă pentru a petrece Revelionul

Publicat

pe

New York, metropola insomniacă, în care totul pare etern şi debordează de culoare şi de viaţă, reprezintă o destinaţie mult râvnită de turiştii care visează să se lase purtaţi de forfota caracteristică celui mai populat oraş din Statele Unite şi să trăiască astfel senzaţia unică de contopire cu atmosfera caracterizată de energie, rezonanţă şi multiculturalism.

Şi dacă New York-ul este o atracţie spectaculoasă în orice anotimp, datorită numeroaselor atracţii urbane, a miilor de zgârie-nori cu înălţimi ameţitoare, a centrelor de afaceri cu nume răsunătoare, a muzeelor de dimensiuni colosale, a sălilor de spectacole care mai de care mai ofertante, a centrelor comerciale epatante şi a magazinelor de modă ce dau tonul în vestimentaţie pe tot globul, nicicând el nu străluceşte mai tare ca în această perioadă, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, totul culminând cu noaptea de Revelion.

În Times Square – punctul central al oraşului cu peste 8,5 milioane de locuitori – se adună în noaptea dintre ani o mulţime impresionantă de turişti veniţi din toată lumea, atraşi ca un magnet de un singur lucru: să trăiască pe propria piele emoţiile transmise de vibraţiile celor circa un milion de persoane care păşesc laolaltă în noul an şi se bucură la unison de spectacolul sărbătorii de lumini, confetti, muzică, ghirlande, spoturi luminoase şi artificii.

Pregătirile sunt în toi. În această piaţă turistică vor putea fi văzute cifrele 2017 care vor fi aprinse pentru a ura bun venit Anului Nou şi unde publicul va putea face fotografii la cumpăna dintre ani. Cifrele având înălţimea de 2,13 metri vor fi luminate cu 496 de becuri LED economice, potrivit unui comunicat al organizaţiei Times Square Alliance, care îi reprezintă pe comercianţi şi care organizează evenimentul. Cifrele vor fi instalate la nr. 1 din Times Square, unde la miezul nopţii pe 31 decembrie vor coborî din vârful clădirii pentru a marca intrarea triumfală a Anului Nou în faţa milioanelor de spectatori care vor urmări personal, sau la televiziune acest moment.

Simbolic pentru acest eveniment este, bineînţeles, Globul din Times Square, o tradiţie ce datează din 1907 şi care este astăzi vedeta Revelionului. Iniţial, acesta a fost construit din fier şi lemn, avea o greutate de circa 320 de kilograme şi un diametru de 1,5 metri, fiind împodobit cu o sută de becuri, însă în prezent sfera beneficiază de un sistem de iluminare cu peste 30.000 de leduri multicolore, are un diametru de aproape patru metri şi este decorată cu aproximativ 2.700 de panouri de cristal Waterford cântărind peste cinci tone.

La Revelionul precedent, în Times Square au fost prezente circa un milion de persoane care au numărat împreună secundele până la începutul Anului Nou, şi-au făcut urări, s-au îmbrăţişat, au ciocnit pahare cu şampanie, s-au sărutat, s-au fotografiat în mulţime şi s-au bucurat împreună de valul de confetti, de muzică şi de focurile de artificii.

Acesta reprezintă un moment inegalabil atât pentru turiştii străini cât şi pentru americani. ”Nu poţi spune că ai trăit până nu ajungi în Times Square de Anul Nou”, a declarat pentru NBC Eric Robertson, în vârstă de 25 de ani din Philadelphia, care şi-a sărutat iubita la ora 00:00 în noaptea dintre 2015 şi 2016, în mijlocul mulţimii de turişti veniţi din toată lumea. ”Toată lumea ştie că Times Square de Revelion este ceva absolut epic”, a spus pentru sursa citată şi Eva Ta, din Canada. ”Este un vis pentru francezi să facă Revelionul în New York”, a declarat o altă turistă, Angelaque Rivearo.

”Rockefeller Christmas Tree”, vedeta sărbătorilor de iarnă din marea metropolă

New York şi-a pus straie de sărbătoare încă de la 30 noiembrie, odată cu aprinderea beculeţelor de Crăciun şi iluminării ”emblemei” sărbătorilor de iarnă din marea metropolă americană, tradiţionalul ”Rockefeller Christmas Tree”. Aproximativ 8 kilometri de cablu electric au fost necesari pentru a lega cele 50.000 de lumini LED, care împodobesc bradul vechi de 90 de ani cu înălţimea de aproape 29 de metri şi aproximativ 14 metri lăţime. În vârful bradului a fost instalată, cum a devenit deja o tradiţie din 2004, o stea împodobită cu 25.000 de cristale Swarowski având diametrul de trei metri.

Momentul aprinderii numeroaselor beculeţe colorate cu care este ornat a fost însoţit de un spectacol pe măsura evenimentului, la care au participat artişti precum Tony Bennett, Tori Kelly, Pentatonix, Sarah Mclachlan, Neil Diamond, Josh Groban, Garth Brooks, Trisha Yearwood, Jordan Smith şi City Rockettes. De asemenea, Kate McKinnon şi Alec Baldwin l-au ajutat pe primarul oraşului New York, Bill de Blasio, să aprindă beculeţele de Crăciun, în uralele mulţimii prezente.

Giganticul brad de Crăciun, o tradiţie anuală din 1931, va rămâne aprins până la 7 ianuarie, potrivit The Excelsior.

Magia sărbătorilor de iarnă îşi face, însă, simţită prezenţa şi în numeroase alte locaţii ale metropolei, potrivite pentru toate vârstele. Printre acestea se numără spectacolele The Rockettes de la Radio City Music Hall, ce vor avea loc până la 2 ianuarie, dar şi ”Spărgătorul de nuci” în interpretarea companiei de balet New York City Ballet, la care iau parte, printre alţii, 90 de dansatori şi 62 de muzicieni, ultima reprezentaţie fiind la 31 decembrie.

Împătimiţii sesiunilor de cumpărături ajunşi la New York nu pot rata ocazia unui periplu prin magazinele cu renume internaţional precum Macy’s Herald Square, Saks Fifth Avenue din spatele Rockefeller Center, Lord & Taylor sau Bloomingdale, ale căror vitrine frumos decorate cu ocazia sărbătorilor de iarnă reprezintă în sine un spectacol de muzică şi lumini. Înainte de a le vizita se poate face şi un tur virtual al acestora, o şansă oferită de Google care dă posibilitatea vizitării a 18 centre comerciale din confortul căminului, cu ajutorul aplicaţiei Winter Wonderland (windowwonderland.withgoogle.com). Aceasta prezintă o serie de imagini de înaltă rezoluţie ce înfăţişează vitrinele formând astfel o panoramă interactivă (panografie). Ba mai mult, pentru un plus de veridicitate, aplicaţia poate fi conectată la un dispozitiv de realitate virtuală, potrivit Daily Mail.

Odată ajunşi la New York, indiferent de sezon, merită vizitat şi Muzeul Naţional 11 Septembrie (National September 11 Memorial & Museum), amenajat pe locul în care s-a aflat World Trade Center, distrus în atentatele teroriste din 2001 soldate cu aproape 3.000 de morţi. De asemenea, nu trebuie ratat nici Central Park din Manhattan, deschis în 1859, o oază de natură în ”Oraşul care nu doarme niciodată”, vizitată anual de circa 25 de milioane de persoane.

De pe lista obiectivelor turistice nu trebuie să lipsească nici Empire State Building, Podul Brooklyn, Flatiron Building (cel mai vechi zgârie-nori din New York – 1902), centrul Rockefeller, Muzeul Metropolitan de Artă, Muzeul Guggenheim, Muzeul American de Istorie Naturală, Opera Metropolitană, Catedrala Sfântul Patrick, celebra Wall Street, dar şi Broadway, arteră emblematică pentru cultura americană şi nu numai datorită zecilor de teatre ale sale pe a căror scândură se joacă producţii de renume internaţional.

Alte atracţii de neratat în această perioadă a anului în marea metropolă americană sunt patinoarele, ce se ”asortează” de minune cu cidrul de mere cu mirodenii, cu ciocolata caldă, plăcinta tradiţională cu brânză şi celebrul ”eggnog”, dar şi evenimentele religioase, precum slujbele şi concertele tradiţionale anuale de la Cathedral of Saint John the Divine, cel mai important dintre acestea fiind ”Concertul pentru Pace”, de la 31 decembrie (prima ediţie a avut loc în 1984).

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite