Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Priorităţile Comisiei Europene în anul 2016

Publicat

pe

Anul trecut, la Strasbourg, Comisia Juncker a adoptat cel de al doilea program anual de lucru, ce continuă să pună accentul pe realizarea celor 10 priorități.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „În urmă cu un an, această Comisie a luat un nou start, angajându-se să își concentreze eforturile pe chestiunile de importanță majoră acolo unde cetățenii se așteaptă să vadă intervenția Uniunii Europene. Astăzi trecem la etapa următoare în direcția realizării acestor priorități politice.

Pe parcursul anului 2016, vom propune măsuri suplimentare pentru gestionarea crizei refugiaților, stimularea ocupării forței de muncă și a creșterii economice și pentru consolidarea pieței unice, aprofundarea uniunii economice și monetare, asigurarea echității fiscale, a unor standarde sociale ridicate și promovarea sustenabilității economice, sociale și a mediului. În circumstanțe excepționale, acțiuni pe măsură: cetățenii vor judeca UE în funcție de măsura în care obține rezultate în ceea ce privește provocările majore cu care se confruntă societățile noastre în prezent. Acesta este motivul pentru care facem apel la Parlamentul European și la Consiliu să stabilească prioritățile activității legislative în funcție de propunerile noastre cele mai urgente.”

Programul de lucru pentru 2016 aduce 23 de inițiative-cheie legate de cele 10 priorități politice ale Comisiei, 20 de propuneri pendinte preconizate a fi retrase sau modificate și 40 de acțiuni REFIT pentru a evalua calitatea legislației UE existente.

În foarte multe domenii, este necesară o abordare comună la nivel european dacă dorim să ne atingem obiectivele ambițioase de politică — un nivel ridicat de protecție a mediului, standarde ridicate de protecție socială și de ocupare a forței de muncă, securitatea energetică, o economie înfloritoare, care aduce beneficii tuturor, și o politică în materie de migrație care să reflecte valorile noastre comune

Printre noile inițiative pe care Comisia le va prezenta în 2016 se numără:

inițiativa privind o mai bună gestionare a migrației și propuneri privind gestionarea frontierelor;

punerea în aplicare a pieței unice digitale, măsuri în continuarea strategiei privind piața unică, strategia spațială pentru Europa, precum și un plan de acțiune privind apărarea europeană;

o economie circulară, noi pași pentru un viitor durabil al Europei și legislația de punere în aplicare a uniunii energetice;

o agendă privind noi competențe pentru Europa, un nou start pentru părinții care lucrează, și un pilon al drepturilor sociale în cadrul aprofundării Uniunii economice și monetare;

pachetul privind impozitarea societăților și planul de acțiune privind TVA.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite