Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este campioană Europeană la Culturism și Fitness

Publicat

pe

În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness.

Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două titluri de Campioană Balcanică  și unul de Campioană Absolută la Secțiunea Bikini Fitness a Campionatului Balcanic de Culturism și Fitness desfășurat în perioada 26 – 28 aprilie).

Aflată la prima ei participare la un Campionat European de Culturism și Fitness, sportiva Mădălina Stanca a câștigat locul I la Categoria Junioare I (21 – 23 de ani, sub 160 cm), devenind, astfel, Campioana Europeană a categoriei. Totodată, ea a mai reușit o performanță extrem de importantă. După foarte multe etape de selecție la Categoria Senioare a ocupat locul V, clasându-se în fața a altor 20 de sportive experimentate. Sâmbătă, Mădălina Stanca  urcat pe podium și la Secțiunea Fit Model Junioare a Campionatului European de Culturism și Fitness, obținând locul al III-lea.

Legitimată la U Cluj Mădălina Stanca, sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în acest weekend la Campionatul European de Culturism și Fitness, competiție care se desfășoară la Santa Susanna (Spania), în perioada 1 – 4 mai 2024. Ea a obținut locul I la Categoria Junioare I (21 – 23 de ani, sub 160 cm), respectiv locul V la Senioare.

Mădălina Stanca este studentă la Universitatea Politehnica  din Timișoara. Ea studiază Automatică și Calculatoare și a descoperit acest sport datorită mamei sale. De cinci ani a început antrenamentele la Smartfit Timișoara, acolo unde a cunoscut-o pe Narcisa Martin, Campioana Europeană Bikini fitness, care i-a devenit antrenoare, alături de Cristi Martin. „Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susținut, Federației Române de Culturism și Fitness, antrenorilor mei, Narcisa și Cristi Martin, Smartit, clubului U  Cluj. Acum cinci ani, am intrat în sala de fitness datorită mamei mele, iar Narcisa m-a convins prin pasiunea ei față de sport”, declară deja multipla campioană Europeană și Balcanică.

Narcisa Martin, de opt ori Campioană Naţională la Bikini fitness (de patru ori Campioană Absolută), Campioană Balcanică Absolută şi medaliată cu aur şi cu argint în ultimii doi ani la Campionatul European la aceeaşi categorie, are rezultate excelente ca antrenoare. „Pe Mădălina o antrenez constant de 5 ani, după ce am selectat-o încă de la vârsta de 15 ani, datorită talentului ei. Mădălina este face antrenamente zilnice, urmează asumat o dietă strictă și corespunzătoare sportului pe care îl practică.

În această perioadă, ea a mai participat la ediții ale Campionatului Național de Culturism și Fitness, iar seriozitatea și performanțele obținute i-au atras selecția în lotul național. Participarea ei la Campionatul European de Culturism și Fitness este p premieră în cariera sportivei și a treia prezență a ei la o competiție internațională, ca reprezentantă a României”, a declarat Narcisa Martin, Campioana Europeana Bikini fitness, antrenoarea Mădălinei și trainer în cadrul Smartfit.

Sursa foto / video: Federația Română de Culturism și Fitness

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Internațional

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Publicat

pe

Ziua Internaţională a Femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări.

În România, în 8 Martie este și Ziua Mamei, încă un prilej pentru a arăta recunoștință și dragoste femeilor care ne-au adus pe lume.

Ziua Mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, aceștia o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor.

Mai târziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată „Dumincă mamei”, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat la nivel național femeia în urma unei inițiative a Partidului Socialist American, în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Inițiativa a fost preluată în 1910 și în Europa, în cadrul Internaționalei Socialiste reunite la Copenhaga. Prima zi s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca și în alte câteva țări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeași dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă față unei revolte armate și a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorită pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite