Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Jdioara, satul cu cei mai mulți nobili

Publicat

pe

Jdioara, unul dintre micile satele de pe valea Timișului are, de ieri, un număr impresionant de… nobili. Aproape 70 de copii au primit luni, titlul de „Cavaler al Cetății Jdioara” și diploma de “Castelan al Cetății”.

Este vorba despre copiii de clasa a II-a de la Liceul teoretic “David Voniga” din Giroc și de la Școala cu clasele I-VIII din Criciova. Ei au  participat, în prima zi a săptămânii “Altfel”, la un program inedit. Este vorba despre un proiect intitulat “Istoria Altfel – Cetatea Jdioara”, inițiat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și realizat împreună cu Asociația Arheovest, trupa Peregrinii, TMArchery, Asociația Pentagon și Primăria Criciova, cu sprijinul Muzeului Banatului și al Universității de Vest. Vreme de mai bine de o jumătate de zi, cei mici au avut parte de o adevărată aventură cu iz medieval. Ei au participat la o excursie ghidată până la ruinele cetății Jdioara, excursie în care au aflat informații nu doar despre istoria locului, ci și despre flora și fauna zonei, pentru ca mai apoi să ia parte la ateliere interesante și… provocatoare. Cei mici au învățat să tragă cu arcul, să cânte muzică medievală, să modeleze și… să se lupte precum războinicii din vechime.  

“A fost o adevărată provocare pentru noi și o aventură pentru copii. Prin acest proiect am vrut să facem cunoscut acest loc despre care putem spune, fară să riscăm să sune prea pompos, că este o adevărată comoară pentru județul Timiș. E natură, e legendă, e istorie…. Ceea ce am făcut împreună cu partenerii noștri e doar un prim pas în promovarea unui spațiu care merită mult mai mult”, spune Victor Bunoiu, consilier la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și coordonator al proiectului.

Și cum un astfel de proiect trebuie să lase urme nu doar în sufletele celor care au luat parte la el, în urma acestora a rămas o… capsulă a timpului: un afiș care poartă semnăturile tuturor participanților la acest eveniment a fost îngropat, pentru urmași, la poalele Cetății.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Gala micilor jurnaliști și știri culturale din cartiere, la Timișoara

Publicat

pe

Zeci de copii din Timișoara au devenit jurnaliști juniori, au învățat să redacteze articole și au exersat în ultimele luni una din cele mai frumoase meserii.

Aceste experiențe le oferă o nouă perspectivă în alegerea viitoarei cariere.

https://stiripentrucopii.com/, portalul jurnalistic dedicat celor mici sub forma unui proiect educativ și informativ unic la nivel național, anunță Gala de premiere a micilor jurnaliști, evenimentul urmând să aibă loc luni, 14 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Copiii, elevi la școlile generale și liceele timișorene, au fost implicați în proiectul „Știri culturale din cartiere“. Pentru ei vacanța de vară a fost una activă, realizând reportaje, fotoreportaje, interviuri, cronici de teatru, operă și film, relatări de la fața locului și multe alte articole. Prin intermediul mentorilor programului, copiii au avut ocazia să descopere ce presupune munca jurnalistului, cum se realizează principalele tipuri de articole pe care le regăsesc în presă, cum se filmează și cum se fotografiază un subiect. Au avut ocazia să viziteze studiourile West City Radio și TVR Timișoara și să înțeleagă ce se întâmplă „dincolo de sticlă” și „dincolo de mircofon”. De asemenea, au participat la festivaluri și spectacole, și au avut oportunitatea să ia interviuri unor personalități ale vieții culturale sau media din județul Timiș și din România.

„Copiii au învățat că presa este o treabă serioasă și că a practica această meserie deschide multe oportunități de învățare, în primul rând. Au învățat că un reporter bun se documentează înainte de a pleca pe teren și își face un plan de abordare a subiectului. Pentru mulți, așa cum ne-au mărturisit, expunerea la munca efectivă de presă, oferă o perspectivă interesantă privind opțiunile de carieră pe care vor trebui să le aibă în vedere curând”, a declarat Georgeta Petrovici, redactorul șef al publicației ȘTIRI PENTRU COPII.

Participanții la proiect vor fi premiați în cadrul Galei Știri Culturale din Cartiere, pe 14 octombrie, de la ora 18.00.

Evenimentul este posibiul cu sprijinul partenerilor și al sponsorilor: CONSTRUCTIM SA, CARTOON NETWORK România, DISNEY România, BOROMIR, MERLIN Beverages, PERENNA, CRAMELE RECAȘ, Librăria LA DOUĂ BUFNIȚE, ESTETICA, Editura FRONTIERA, Colosseum Timisoara Ballroom, CLICK ADV, CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Proiectul face parte din programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „The Infamous Ramirez Hoffman“, cu John Malkovich, la Teatrul Național din Timișoara

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță că începând de sâmbătă, 12 octombrie 2024, ora 11.00, vor putea fi achiziționate bilete pentru cele două reprezentații ale spectacolului THE INFAMOUS RAMIREZ HOFFMAN, spectacol în care publicul îl va putea reîntâlni pe celebrul actor american John Malkovich.

Spectacolul va beneficia de supratitrare în limba română.

Cele două reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 14 noiembrie și vineri, 15 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.

Biletele vor fi disponibile pentru cumpărare atât în regim on-line, pe site-ul www.tntm.ro, cât și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11.00 – 19.00.

Spectacolul THE INFAMOUS RAMIREZ HOFFMAN, un concept marcând colaborarea dintre John Malkovich și pianista de renume internațional Anastasya Terenkova (Franța), are la bază capitolul final al cărții Literatura nazistă în Americi a binecunoscutului scriitor chilian Roberto Bolaño. Noul one man show semnat de actorul american John Malkovich aduce pe scenă povestea imaginată, însă perfect plauzibilă a unui personaj incapabil să discearnă între estetică și etică, astfel încât se folosește de lovitura de stat din Chile din 1973 și de dictatura instaurată în timpul regimului Pinochet pentru a lansa o campanie de poezie multimedia avant la lettre, care, însă, include tortura și crima.

Importanța acestui eveniment teatral extraordinar este dublată de deschiderea mediului de afaceri în a investi în actul teatral electiv, astfel încât prezentarea spectacolului la Teatrul Național din Timișoara va fi asigurată din punct de vedere financiar de Linde Gaz România, sponsor principal al TNTm.

Citeste mai mult

Administrație

Construcțiile ilegale din Piața „Aurora“ din Timișoara, demolate

Publicat

pe

Zeci de construcții șubrede din piața Aurora, din Dâmbovița, care prezintă pericol pentru cumpărători și vânzători, sunt desființate, în baza dispoziției primarului Dominic Fritz.

Operațiunea de desființare de chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără niciun fel de autorizație pe domeniul public și privat al municipiului Timișoara a început astăzi.

„Au ridicat aproape o întreagă piață cu construcții ilegale. Multe sunt un pericol pentru cei care vând sau cumpăra. E rezultatul a foarte multor ani de nepăsare și complicitate a instituțiilor orașului.  Știu că uneori poate fi un proces dureros, dar eliberarea domeniului public de construcții neautorizate este necesară pentru un oraș civilizat care se respectă. Timișoara trebuie să devină din nou mai aerisită și nu apăsată de haosul din anii post-revoluționari”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Toate cheltuielile privind demolarea construcțiilor ilegale vor fi suportate de societatea comercială AURORA S.R.L., care are în concesiune terenul. Contractul de concesiune pentru o suprafață de 14.528 mp, pe strada Lacului nr. 21, a fost semnat în 1997 și este în vigoare atât timp cât există construcțiile autorizate aferente pieței, conform deciziei Consiliului Local de atunci.

De la momentul concesiunii, societatea AURORA a construit fără autorizație, treptat, zeci de spații cu destinație comercială și a executat ilegal lucrări de extindere și de împrejmuire.

Unele dintre aceste construcții ilegale, vechi de aproximativ 18 ani, sunt extrem de deteriorate și nu îndeplinesc condițiile necesare pentru comerț. În ceea ce privește spațiile pentru care există autorizație de construire, acestea vor putea fi folosite în continuare pentru activități de vânzare – cumpărare.

Foto: Primăria Timișoara

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite