Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Lacrimi şi durere în faţa Clubului Colectiv. „Nici acum nu ştim cine sunt vinovaţii”

Publicat

pe

Rude ale celor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv, supravieţuitori şi voluntari din grupul Împreună Rezistăm au mers, în Sâmbăta Mare, în faţa clubului, cu flori şi lumânări pentru a comemora şase luni de la tragedie, o slujbă religioasă urmând să fie făcută pe data de 9 mai.

În Sâmbăta Mare s-au împlinit şase luni de la incendiu din Colectiv, în urma căruia 64 de oameni şi-au pierdut viaţa iar alţi peste 150 au fost răniţi. În amintirea celor care au avut de suferit, la altarul Colectiv, din faţa fabricii Pionierul, s-au aprins lumânări şi au fost depuse flori. Peste 50 de persoane, printre care rude ale celor decedaţi, supravieţuitori şi voluntari din grupul Împreună Rezistăm, au venit pentru a se ruga.

“Ne vedem în Ajun de Înviere, cu lumânări şi multe flori”, se arată pe Faceook, în mesajul prin care era anunţată comemorarea.

„Ne gândim la toţi tinerii frumoşi şi deştepţi care au plecat, mult prea devreme, la îngeri. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, este un alt mesaj, postat de pe Facebook de o tânără.

Mulţi dintre cei care au ajuns sâmbătă, la şase luni de la incendiu, în faţa clubului Colectiv, spun că nu le este clar ce s-a întâmplat pe 30 octombrie şi după, cu răniţii din spitale.

“Este extrem de greu să văd fotografia prietenei mele, Teodora, care a murit acolo. Aici, printre lumânări să-mi aduc aminte din noi că au murit aici. Aş vrea ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată şi sper ca autorităţile statului român să îşi facă datoria cât mai repede, pentru că au trecut deja şase luni, o jumătate de an, şi nu ştim nici acum cine sunt vinovaţii”, a declarat o tânără venită sâmbătă la Colectiv, potrivit antena3.ro.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

iPhone 16 ar putea veni cu mai mult RAM și spațiu de stocare

Publicat

pe

Tot mai multe informații încep să apară despre seria Apple iPhone 16 chiar dacă mai avem destul timp până la lansarea preconizată în luna septembrie. Cel mai recent zvon sugerează că modelul mai mic iPhone 16 va veni cu mai multă memorie RAM și capacitate de stocare.

Informația vine din Coreea de Sud, prin intermediul cunoscutului tipster @Tech_Reve. Potrivit site-ului britanic TechRadar, tipsterul afirmă că iPhone 16 la nivel de bază ar putea veni cu 8GB de memorie RAM și 256GB de stocare, pentru a oferi AI-ului integrat spațiu suplimentar pentru gândi, stoca și procesa comenzile date telefonului.

Pentru comparație, cel mai ieftin Apple iPhone 15, modelul de bază, are 6GB RAM și 128GB spațiu de stocare. 8GB sunt rezervați pentru modelul Apple iPhone 15 Pro. Trebuie să menționăm că sunt disponibile și versiuni cu 256 și 512GB capacitate de stocare pentru iPhone 15. Cum am menționat mai sus, acest supliment de RAM și stocare este necesar pentru munca suplimentară de care au nevoie instrumentele AI generative. Apple nu vrea să rămână în urmă față de Samsung care a lansat pe Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra cu Galaxy AI sub aripa acestuia fiind multe funcții cu inteligență artificială.

Apple vrea să desfășoare cât mai multă muncă de calcul pe plan local, fără a transfera fluxuri de date către și de la servere de pe web. Înseamnă că mai multe informații sunt stocate exclusiv pe telefon sau laptop, unde sunt sigure și private. Acest lucru se potrivrște cu filozofia de confidențialitate Apple și, prin urmare, cu cât este nevoie de mai puțină procesare în cloud, cu atât mai bine.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu funcțiile AI pe care Apple le-a promis, atunci iPhone 16 ar putea avea nevoie de memorie suplimentară. Totuși, așa cum recunoaște acest tipster, nimic nu este confirmat încă, iar planurile Apple s-ar putea schimba în continuare. De asemenea, automat se ridică întrebarea cât de mult din această funcționalitate AI ar putea trece la telefoane Apple mai vechi, mai puțin puternice.

Nu știm exact care vor fi aceste funcții AI de la Apple, dar toate semnele sunt că sistemul de operare iOS 18 va include o grămadă de instrumente AI generative similare cu cele pe care le-am văzut pe alte telefoane, de exemplu la Samsung.

Foto: Future

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Din țară

PERCHEZITII. Cinci persoane care vindeau heroină, duse la audieri

Publicat

pe

Nouă percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Timiş şi în Bucureşti, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc, în care sunt vizate cinci persoane care vindeau heroină către consumatori din Lugoj și din Bucureşti.

„La data de 17 aprilie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş şi municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc”, transmite IGPR.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2022 şi până în prezent, 5 persoane, acţionând în cadrul unei structuri infracţionale organizată pe niveluri ierarhice, ar fi procurat, deţinut şi comercializat, în mod repetat, heroină (drog de mare risc), către consumatori din municipiile Lugoj şi Bucureşti, pe parcursul investigaţiilor fiind documentate 15 asemenea tranzacţii.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea se realizează cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, Brigăzii Autostrăzi, Direcţiei de Poliţie Transporturi şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite