Ne găsiți și pe:

Locale

ANCHETĂ. Familie de cămătari, reținută la Lugoj

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj – Biroul de Ordine Publică și Compartimentul Proximitate, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat, duminică, 7 percheziții domiciliare și 4 percheziții ale unor autoturisme, în municipiul Lugoj, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de camătă, complicitate la infracțiunea de camătă, precum și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2022 și până în prezent, un bărbat, de 44 de ani și o tânără, de 29 de ani, ar fi acordat împrumuturi, percepând dobânzi și garanții în diverse obiecte de valoare pentru a acoperii sumele împrumutate, realizând astfel profituri ilicite.

În anumite situații, pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate, bărbatul ar fi recurs la acte de constrângere asupra persoanelor îndatorate. Totodată, sumele de bani și dobânzile aferente ar fi fost primite de tânără.

De asemenea, la domiciliul unei femei, de 75 de ani, (mama bărbatului) au fost descoperite mai multe arme și muniția aferentă acestora.

În urma desfășurării perchezițiilor domiciliare, precum și a celor 4 percheziții a vehiculelor deținute de persoanele cercetate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 pistoale, un încărcător cu 6 cartușe cu glonț calibru 6,35 mm, o folie transparentă ce conținea 7 cartușe cu glonț, calibru 6,35 mm și 3 cartușe cu calibre diferite, o pușcă, calibru 44 mm, 2 puști de vânătoare cu glonț, 110 bucăți cartușe calibru 8×57 JS, 2 tuburi cartușe percutate, 2 pistoale, unul având încărcător în interiorul căruia au fost găsite 6 cartușe calibru 6,35 mm, 60 cartușe calibru 6,35 mm, 15 cartușe calibru 8×57 JS, 1 pistol cu butuc, în orificiile căruia s-au găsit 5 cartușe cu glonț calibru 7,65 mm.

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 9 contracte de împrumut, mai multe înscrisuri și mijloace electronice de comunicare și stocare, care pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal, precum și 55.156 de lei, 4.435 de euro și 949 de dolari.

În urma administrării probatoriului în cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânăra, de 29 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și complicitate la infracțiunea de camătă, precum și față de femeia, de 75 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Persoanele reținute au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, 12 februarie, în fața magistraților, pentru dispunerea măsuriilor preventive.

Bărbatul, de 44 de ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor 3 persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

Foto: IPJ Timiș

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite