Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ANCHETĂ! Fraudă cu fonduri europene la Universitatea Politehnică din Timișoara

Publicat

pe

Trei angajate ale Universităţii Politehnice Timişoara au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene după ce au depus declaraţii şi documente false pentru a obţine pe nedrept mai multe sume de bani, în cadrul derulării mai multor proiecte pe fonduri europene Erasmus şi Erasmus+.

De asemenea, acestea mai sunt acuzate că în perioada 2012 – 2020 şi-au însuşit diverse sume din fondurile Universităţii, iar prejudiciile sunt de 5 milioane de lei şi de peste 2,5 milioane de euro.

Este vorba de Maria-Lia Dolga, la data faptei director al Departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, în formă continuată şi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, Lenuţa-Daniela Hudac, la data faptei şef Birou Contabilitate în cadrul Direcţiei Financiar Contabilitate – Serviciul financiar-contabil din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi Marinela Solomon, la data faptei administrator financiar în cadrul Direcţiei Financiar Contabilitate – Biroul Buget Finanţe din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu  Hannelore Elfride Filipescu, la data faptei şef Serviciu Programe Erasmus (şef Birou Erasmus) din cadrul Departamentului Relaţii Internaţionale al Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

Anchetatorii au precizat că în cadrul derulării mai multor proiecte pe fonduri europene Erasmus şi Erasmus+, Maria-Lia Dolga, beneficiind de ajutorul lui Hannelore Elfride Filipescu, ar fi întocmit şi depus mai multe declaraţii şi documente false la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.), demersuri care ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei totale de 659.337 euro.

„În cadrul verificărilor efectuate de procurorii anticorupţie, în proiectele respective nu au putut fi identificate sau puse la dispoziţie documente esenţiale, necesare pentru a putea fi decontate toate cheltuielile presupus a fi făcute de către cadrele didactice sau studenţii Universităţii Politehnice Timişoara. Astfel, în multe situaţii, nu au putut fi identificate documente cu caracter de invitaţie, personală sau generală, din partea instituţiei gazdă/primitoare, ordine de deplasare, cereri de deplasare, Raportul – formular al participantului la încheierea mobilităţii (Chestionarul UE online), sau documente de verificare post mobilitate”, a mai precizat sursa citată.

Anchetatorii au menţionat că în realitate, deşi unele dintre deplasările pentru care se solicitau sumele aferente nu au fost efectuate, contravaloarea sumelor respective decontate cu titlu de granturi era primită şi folosită de cadrele didactice, personalul administrativ şi studenţi.

De asemenea, procurorii au stabilit că în alte situaţii, studenţii ar fi fost îndemnaţi să fie de acord cu deplasările fictive, primind în schimb numai o cotă parte din valoarea grantului, restul fiind împărţit între persoanele din conducerea Departamentului Relaţii Internaţionale.

Procurorii DNA au mai transmis că Lenuţa-Daniela Hudac şi Marinela Solomon, având în atribuţiile lor de serviciu gestionarea fondurilor băneşti ale Universităţii Politehnice Timişoara provenite din fonduri proprii, prin manopere frauduloase, şi-ar fi însuşit în mod repetat în perioada 2012 – 2020, sume de bani din gestiune, atât pentru ele cât şi pentru Dolga Maria-Lia, Filipescu Hannelore-Elfride şi Asociaţia Foştilor Studenţi ai Universităţii Politehnice Timişoara. În total, suma de bani însuşită/delapidată prin intermediul celor 1.046 de acte materiale este de 5.053.940 de lei şi 1.548.617 de euro.

„Manoperele frauduloase ar fi constat în întocmirea fictivă a unor cereri de împrumut şi a documentelor justificative pentru viramentul banilor din contul de trezorerie în conturile unor bănci comerciale, în deturnarea destinaţiei unor sume de bani, în transferuri fără niciun document justificativ şi în indicarea în fals a unor menţiuni/explicaţii în aplicaţia informatică cu ocazia efectuării transferului banilor în conturile personale”, au explicat anchetatorii.

Ei au mai afirmat că marea majoritate a operaţiunilor de transfer ilegal de fonduri s-ar fi realizat cu concursul ambelor contabile, după mecanismul descris mai sus şi anume, Lenuţa-Daniela Hudac ar fi transferat sume de bani din contul de trezorerie al Universităţii Politehnice Timişoara în conturile unor bănci comerciale, de unde sumele de bani ar fi fost transferate de către inculpata Solomon Marinela, pe nedrept, în conturile altor bănci comerciale, iar mai apoi, sumele de bani ar fi fost virate în conturi personale.

”În alte cazuri, inculpata Solomon Marinela ar fi acţionat singură, în sensul că, găsind disponibil în conturile Universităţii Politehnice Timişoara deschise la bănci comerciale, ar fi efectuat pe nedrept viramente în conturile sale, dar şi în alte conturi sau ar fi ridicat numerar de la ghişeul băncii.

Într-un număr de trei operaţiuni de transfer ilegal de fonduri, cele două contabile ar fi fost ajutate de către inculpata Dolga Maria-Lia care ar fi întocmit documente justificative fictive spre a servi operaţiunii de transfer de bani din trezorerie în cont de bancă comercială, totul spre a asigura disponibil de unde să fie sustrase ulterior sumele respective de bani”, au mai transmis reprezentanţii DNA.

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.090.542,40 euro, la care se va adăuga dobânda legală aferentă.

Universitatea Politehnica Timişoara a comunicat faptul că se constituie parte civilă împotriva inculpatelor Hudac Lenuţa-Daniela şi Solmon Marinela cu suma de 5.053.940 lei şi 1.548.617 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit prin comiterea infracţiunii, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi calculate de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpate în vederea recuperării prejudiciilor.

În prezenţa avocatului, Hannelore Elfride Filipescu care a încheiat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei, fiind condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.

Dosarul de urmărire penală, precum şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare la Tribunalul Timiş.

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Locale

„O lume într-o picătură”. Ziua Mondială a Poeziei și Ziua Mondială a Apei, la Muzeul Apei din Timișoara

Publicat

pe

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.

Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor. Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.

În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.

Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.

Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online: https://forms.gle/6VjmjQ2LaD8E7thu9

Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.

Pentru informații suplimentare: Ildiko Sperlea, ildiko@unloc.eu, +40 728 874 248.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite