Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Aproximativ 700 de tone de gunoi în cartierul Kuncz. Primăria desființează rampele clandestine

Publicat

pe

“Anul 2021 trebuie să fie anul curățeniei în Timișoara. În primărie am început curățenia în finanțele instituției, însă eforturile noastre se concentrează și pe curățenia din oraș. Una dintre cele mai mari probleme ale orașului o reprezintă rampele clandestine de gunoi. Pe lângă faptul că sunt un pericol pentru timișoreni, ele costă orașul milioane de lei pe an”, a declarat primarul Timișoarei.

Primăria a demarat operațiunea de curățenie în cartierul Kuncz în 8 martie, iar până în 13 aprilie au fost ridicate peste 616 tone de gunoaie din rampele clandestine. În ultimele 7 zile au mai fost ridicate 85 tone, deșeuri abandonate pe domeniul public din cartierul Kuncz, zona Bisericii Ortodoxe / str. Zefirului.

Rampe clandestine au mai fost identificate și eliminate și în zona Ovidiu Balea, de unde s-au ridicat aproape 90 de tone de deșeuri, de pe strada Taborului – 22 de tone și de pe str. Nouă – 25 de tone. Astfel, în mai puțin de o lună și jumătate, au fost ridicate din Timișoara peste 830 de tone de gunoaie depozitate în rampe clandestine, operațiunile costând peste 300.000 de lei din banii timișorenilor.

“Am cerut Poliției Locale să intensifice controalele pentru prinderea și sancționarea cu amenda maximă permisă de lege a celor care aruncă aceste deșeuri în locuri neamenajate. În perioada următoare se vor desfășura controale și împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu”, a explicat Dominic Fritz. Vor fi folosite și camere de supraveghere.

Au fost înființate și echipe mixte de control, formate din inspectori de la Direcția de Mediu și Disciplina în construcții, care vor verifica șantierele din oraș și modul în care elimină deșeurile din construcții, pentru că astfel de cantități de sute de tone nu pot proveni doar din amenajări interioare. În Timișoara sunt în jur de 1500 de șantiere pe an, iar acestea vor fi mult mai atent controlate. În urma verificărilor în șantiere, făcute de cei de la Direcția de Mediu în acest an, au fost aplicate 8 amenzi în valoare totală de 18.500 lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor din construcții. Alte zeci firme care lucrează în șantiere au fost somate să respecte regulile și, dacă nu se vor conforma, vor fi amendate.

De asemenea, se află în pregătire și un proiect de HCL prin care va fi condiționată eliberarea certificatului de atestare a edificării construcției, care se eliberează la finalul unui șantier, de dovezile că deșeurile au fost ridicate de un operator autorizat.

Pentru timișorenii care fac diverse amenajări în apartamente, în Timișoara funcționează 4 puncte de colectare a deșeurilor – puse la dispozție de primărie și Retim – unde pot fi duse gratuit: deșeuri vegetale: 3 mc/persoană /lună; deșeuri voluminoase de uz casnic: 5 mc/ persoană/lună; deșeuri rezultate din construcții și demolări: 1 mc/persoană/lună. Adresele punctelor de colectare: Calea Torontalului nr. 94, Calea Moșniței nr. 2-4, str. A Imbroane nr. 70, Calea Chișodei, str. Mile Cărpenișan nr 3. Una dintre plângerile primite de la timișoreni este că la aceste centre nu se primesc toate deșeurile rezultate din amenajări interioare.

Primăria va extinde contractul cu Retim și vor fi regândite aceste centre. “Îi rog pe timișorenii care fac amenajări interioare să ducă deșeurile la cele patru puncte de colectare și să nu mai apeleze la persoane care își fac reclamă pe site-urile de anunțuri, pentru că ajung să fie abandonate apoi pe domeniul public”, a mai spus primarul.

Locale

ATENȚIE șoferi! Resticții de trafic pentru evenimentul sportiv „Timișoara Triathlon“

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în perioada 18 iulie 2025 – 20 iulie 2025, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și în următoarele intervale orare, după cum urmează:

18 iulie 2025 (ora 18:00) – 19 iulie 2025 (ora 18:00), pe splaiul Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie și bulevardul Mihai Viteazu

19 iulie 2024, între orele 06:00 – 18:00, pe traseul START: bulevardul Mihai Viteazu banda 2 > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Sfînta Rozalia > bulevardul Mihai Viteazu > bulevardul Vasile Pârvan > Pasajul Michelangelo > bulevardul Corneliu Coposu > strada Pestalozzi până la intersecția cu strada Cuvin > strada Pestalozzi după intersecția cu strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Ștefan cel Mare > strada Pestalozzi > bulevardul Corneliu Coposu > Pasajul Michelangelo > bulevardul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > bulevardul I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > bulevardul I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > strada 20 Decembrie 1989 > bulevardul C.D. Loga > bulevardul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

în perioada 19 iulie 2025 (ora 17:00) – 20 iulie 2025 (ora 17:00), în Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu bulevardul I.C. Brătianu – strada 20 Decembrie 1989.

în data de 20 iulie 2025, între orele 08:00 – 15:00, pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga, dreapta pe bulevardul C.D.Loga, stânga pe B-dul Regele Ferdinand l (benzile 2 și 3), stânga pe str. 20 Decembrie 1989, B-dul I.C. Brătianu, până la intersecția cu str. Michelangelo, str Carol Telbisz până la intersecția cu str E. Carusso

Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentului.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Aglomerație la eliberarea cărților de identitate. Este recomandată programarea

Publicat

pe

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara recomandă cetățenilor să se programeze din timp pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări în această perioadă.

Pentru a evita eventualele neplăceri, persoanele care solicită eliberarea unui act de identitate,  din motive precum expirarea documentului, deteriorarea, schimbarea domiciliului, a numelui sau a fizionomiei sau altele, trebuie să își planifice din timp depunerea documentelor.

În prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara funcționează la capacitate maximă și a suplimentat numărul ghișeelor de lucru.

Astfel, dacă în vara anului trecut erau disponibile 7 ghișee, în prezent cetățenii au la dispoziție 8 ghișee, dintre care Ghișeul 8 este destinat persoanelor vârstnice, cazurilor sociale și urgențelor justificate. Accesul la acest ghișeu se face în baza unui număr de ordine, eliberat la sediul Direcției. Cu toate aceste măsuri, creșterea numărului de solicitări, alături de durata mai mare necesară pentru preluarea cererii pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), determină timpi de așteptare mai mari decât în mod obișnuit. În acest context, cele mai apropiate programări disponibile sunt în cursul lunii august.

Reamintim, cererile pentru eliberarea cărților electronice de identitate se depun cu programare online, pe portalul Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. Interfața de programare HUB MAI va fi optimizată în perioada următoare, astfel încât să prioritizeze programările pentru persoanele cu act de identitate expirat, pentru minorii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și pentru persoanele care solicită schimbarea numelui.

În ceea ce privește termenele medii de emitere a actelor de identitate, Ministerul Afacerilor Interne estimează că acestea vor fi:

5 – 7 zile lucrătoare pentru Cartea Electronică de Identitate

30 de zile pentru Cartea de Identitate Simplă

minimum 20 de zile pentru Cartea de Identitate (model 1997)

Începând cu data de 8 mai 2025 și până în prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a preluat peste 3.800 de cereri pentru CEI, iar aproape 3.000 de cereri au fost deja soluționate.

În prezent, timișorenii interesați pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate chiar dacă documentul de identitate, pe care îl au în posesie, se află în termen de valabilitate. De asemenea, începând cu data de 2 iunie 2025, Cartea Electronică de Identitate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani poate fi solicitată, de părinți sau de reprezentantul legal.

Citeste mai mult

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite