Ne găsiți și pe:

Locale

Bărbați prinși la volan sub influența băuturii și a drogurilor

Publicat

pe

Trei bărbați, de 20, 36 și 52 de ani, sunt cercetați penal de polițiști după ce au fost prinși la volan beți sau drogați.

Astfel, luni, Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control pe strada Romulus din municipiul Timișoara, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 20 de ani.

În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru „conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive”.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe raza localității Izvin, județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au oprit pentru control pe raza localității Peciu Nou, județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele șoferului a mai fost deschis un dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Locale

Concept nou în Timișoara: „Oala cu potol“ – Food delivery pentru familii și grupuri de persoane

Publicat

pe

O companie din Timișoara a lansat, zilele trecute, un concept nou pe piața de food: livrare la domiciliu de mâncare proaspătă pentru familii și grupuri de persoane.

„Oala cu potol“ este un concept nou pe piața food din Timișoara și propune livrarea la domiciliu de preparate din bucătăria tradițională românească și nu numai pentru mai multe persoane.

Astfel, puteți comanda mai multe feluri de ciorbe, ciobă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de legume, dar și felul doi: fripturi, iahnie de fasole, gulaș, toate pentru întreaga familie. De asemenea, se pot prepara mâncăruri la cerere, chiar dacă nu sunt prevăzute în meniu.

Toate meniurile sunt gătite cu ingrediente proaspete, de la producători locali din localitățile județului Timiș.

Comenzile se dau cu o zi înainte pentru ca master-cheful să poată să comande ingredientele care se gătesc astfel încât să fie proaspete în ziua livrării.

„Ne adresăm familiilor ocupate, în care părinții sunt la muncă, până după amiaza și nu au timp să mai stea în bucătărie să gătească. De asemenea, ne adresăm studenților, companiilor cu până la 10-12 angajați și chiar mai mulți, dar și grupurilor de prieteni care doresc să-și petreacă o seară în curte sau pe terasă cu mâncare caldă și proaspătă“, se arată într-un comunicat de presă al companiei care implementează conceptul „Oala cu potol“.

Dacă doriți mâncare la oală pentru întreaga familie puteți să comandați la numărul de telefon 0742 274 120.

Comandă o oală de mâncare pentru toată familia și adu-ți aminte de mesele din copilărie.

Alege din meniul nostru ce ai vrea să împarți cu cei dragi mâine la prânz sau la cină și plasează o comandă.

Tu aranjează masa și noi îți livrăm oala cu potol caldă direct la tine acasă!

Citeste mai mult

Locale

Bărbat din Timișoara, arestat pentru că i-a tăiat gâtul soției cu un cuțit

Publicat

pe

Un bărbat din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a măcelărit soția cu un cuțit în locuința lor.

Conform rechizitoriului procurorilor, în 12 ianuarie 2022, în jurul orei 5.00, în timp ce se afla în locuința sa situată în Timișoara, inculpatul i-ar fi aplicat soției sale o lovitură de cuțit la baza gâtului și una în antebrațul stâng.

Leziunea produsă în urma loviturii de la baza gâtului a fost urmată de hemoragie internă și externă masivă, ce a condus imediat la decesul victimei, în incinta imobilului.

„În data de 12 ianuarie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.A.-C., sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, omor comis asupra soției, prevăzută de art.199 alin.1 raportat la art.188 alin.1 C.pen.“, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Citeste mai mult

Locale

Minoră dispărută de la domiciliul din Săcălaz. Dacă o vedeți sunați la 112!

Publicat

pe

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore, în vărstă de 13 ani, dispărută din localitatea Săcălaz, județul Timiș.

În data 10 ianuarie a.c., MISTREANU IRINA, ar fi plecat de la domiciliul său din Săcălaz, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.40 m, 40 de kg., păr blond, ochi verzi.

Îmbrăcăminte: pantaloni de culoare deschisă, palton gri-închis cu glugă îmblănită, iar în picioare purta adidași albi.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite