Ne găsiți și pe:

Locale

ACTUALIZARE. Maratonul vaccinării, la Timișoara. Trei zile de imunizări non-stop la Centrul Regional de Afaceri

Publicat

pe

În cadrul Maratonului vaccinării împotriva COVID-19, care va avea loc în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara, înscrierea se poate face pe loc, cu cartea de identitate, nefiind nevoie de o programare prealabilă prin platforma naţională de vaccinare.

”Vă informăm că în urma discuţiilor cu Col. Dr. Valeriu Gheorghiţă, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a aprobat ca vaccinarea din cadrul Maratonului Vaccinării, ce se va desfăşura la Timişoara, locaţia CRAFT, în perioada 23.04.2021, ora 16:00 – 26. 04. 2021, ora 08:00 să se poată face şi prin înscriere pe loc, cu cartea de identitate”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al organizatorilor.

Vaccinarea se va face cu vaccinul Pfizer, iar rapelul se va asigura printr-un maraton identic la 21 de zile de la prima doză.

Se pot vaccina persoane care au împlinit minim 16 ani. Pentru persoanele minore (sub 18 ani) este necesar un acord scris al unui părinte sau tutore legal (NU este un formular tip/ standard, se face de părinte, cu titlul ”Acord pentru Vaccinare”, specificându-se numele şi prenumele părintelui, număr şi serie Carte de Identitate şi faptul că este de acord cu vaccinarea fiului/fiicei).

Centrul de vaccinare va fi deschis non stop de vineri 23 aprilie 2021, ora 16.00 până luni 26 aprilie 2021, ora 08.00.

Știrea inițială

Un maraton de vaccinare împotriva COVID-19 se va desfăşura, timp de trei zile, la Timişoara, unde vor fi create 30 de fluxuri şi se vor folosi 10.000 de doze de vaccin Pfizer. Sute de voluntari, medici şi asistenţi de la toate spitalele din Timişoara şi studenţi medicinişti, societatea civilă şi administraţia publică locală sunt implicaţi în această campanie.

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Primăriei Timişoara, în perioada 23-25 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, se va desfăşura un adevărat maraton de vaccinare, sub sloganul „Pune umărul pentru Timişoara. Vaccinează-te!”

Pe parcursul a trei zile, atât ziua, cât şi noaptea, sute de cadre medicale voluntare şi studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara vor fi implicaţi în această campanie.
„Ca medici în secţii de Terapie Intensivă, suntem ca nişte medici de front, ne zbatem zilnic să salvăm cât mai multe vieţi. Dar acum, faţă de anul trecut pe vremea asta, avem puterea de a ieşi împreună din pandemie, prin vaccinare. Vaccinarea e gratuită, e eficientă, e sigură şi îi îndemn cu toată căldura pe toţi timişorenii care încă nu s-au vaccinat să se înscrie de îndată pe platforma RoVaccinare şi să vină la Maratonul Vaccinării. Salutăm gestul de solidaritate al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, care a pus la dispoziţie gratuit complexul CRAFT, cu toate facilităţile, asigurând astfel o locaţie excepţională pentru desfăşurarea Maratonului vaccinării”, a declarat dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi preşedintele Asociaţiei pentru ATI „Aurel Mogoşeanu”.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, este de părere că Timişoara are şansa de a deveni primul oraş liber de COVID-19.
„Timişoara are şansa să fie primul oraş liber de Covid-19 dacă ne vaccinăm toţi. Dacă ştiu ceva, e că timişorenii sunt solidari la greu, de aceea îi chem pe toţi timişorenii să pună umărul pentru oraşul lor, pentru şcoli redeschise, pentru viaţa sportivă şi culturală a oraşului, pentru afacerile locale, pentru normalitatea de care ne e dor tuturor. Acum, la Maratonul Vaccinării, e momentul să ne demonstrăm dragostea pentru ai noştri şi pentru Timişoara. Acum e momentul pentru victoria unei comunităţi unite în faţa virusului”, a transmis primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite