Ne găsiți și pe:

Locale

ATENȚIE șoferi! Se execută marcaje rutiere pe mai multe drumuri din Timișoara

Publicat

pe

Din această săptămână, Primăria Timișoara a demarat un program de sporire a siguranței în trafic atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni sau bicicliști. Într-o primă etapă vor fi executate lucrări de întreținere și semnalizare a drumurilor din oraș.

Astfel, pentru săptămâna 21 martie 2022 – 25 martie 2022 sunt programate următoarele lucrări:

Se vor executa lucrări de remontare a limitatoarelor de viteză pe străzile: Ioan Slavici, Ardealul, Moise Doboșan, Andreescu, Pestalozzi, Ofcea, Ana Ipatescu, Anton Bacalbașa, Bujorilor, Frateliei, Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Traian Lalescu, Canal Bega; Eroilor; Drumul de legatură Torontal, Demetriade

-Se vor executa lucrări de marcaje la trecerile pentru pietoni de pe străzile Hașdeu și Înfrățirii, Renașterii și Samuil Micu, Calea Aradului, splaiul Tudor Vladimirescu, bd. 16 Decembrie, strada Ostrogovici.

În caz de vreme nefavorabilă, nu se vor executa unele lucrări așa cum sunt ele propuse în planul zilnic de lucrări.

În caz de evenimente rutiere, lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare fața de planul zilnic propus.

În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent, aceste lucrări vor fi, de asemenea, prioritare față de planul zilnic propus.

Locale

Traficanți de droguri din Timișoara, arestați

Publicat

pe

Trei persoane din Timișoara vor fi cercetate penal în stare de arest pentru trafic de droguri de risc și mare risc după ce, zilele trecute, la domiciliul lor au fost descoperite droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Timișoara, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc. 3 mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – 2022, persoanele bănuite ar fi distribuit amfetamină, ecstasy și cannabis în Timișoara.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ 7 grame de amfetamină, mai multe doze de cannabis și 3 grindere.

3 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 – 25 de ani, au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Locale

Salubrizare în Piața Romanilor din Timișoara, după sesizările cetățenilor

Publicat

pe

Piața Romanilor – insula de verdeață care se deschide dinspre Bd.3 August 1919 și în imediata vecinătate a Pieței Traian, flancată de clădiri istorice, sub umbra coroanelor bogate de tei, piața în care se înalță turlele impunătoare ale Bisericii Romano-Catolice Millenium, a fost reîmprospătată zilele trecute.

Lucrătorii Brantner au desfășurat o acțiune de curățenie în zona Piețelor Romanilor și Traian și pe străzi învecinate. Echipele au fost trimise în teren la inițiativa Serviciului Protecție Mediu, Management Deșeuri și Salubrizare și Guvernanță Participativă și Management Cartiere, ca răspuns promt la sesizările cetățenilor pentru un loc curat și îngrijit.

Au fost spălate și curățate pavajul Pieței Traian, Str. Dacilor, stațiile de tramvai și stația de taxi din apropiere.

Acțiuni similare, desfășurate tot pentru rezolvarea unor situații sesizate de cetățeni: curățare, spălare, colectare deșeuri au avut loc pe platoul de vizavi de Gara de Nord.

De asemenea, a fost lichidată rampa de gunoi de pe strada Ceferiștilor, aproximativ 20 tone de gunoi fiind ridicat și transportat.

„Vă reamintim adresele de colectare gratuită pentru deșeurile voluminoase, vegetale, din construcții, precum și resturile de polistiren și carton din ambalaje: Calea Torontalului, nr. 94, strada Avram Imbroane, nr. 70, Calea Moșniței, nr. 2-4 și Calea Chișodei, strada Mile Cărpenișan, nr. 3“, informează Primăria Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Culoar de promenadă de lumină și culoare, în centrul Timișoarei

Publicat

pe

Plimbarea pe sub culorile umbrelelor de pe Str. Alba Iulia continuă cu pașii prin culoarul de lumină de pe Alecsandri.

Începând cu ziua Timișoarei, spațiul de promenadă care face legătura între Piața Libertății și Piața Unirii oferă bucuria plimbării pe timp de seară, pe sub ghirlande de lumini calde.

Astfel, puteți petrece timp relaxant la o plimbare dinspre Unirii până în Victoriei, cu decorul de lumini și culoare.

„Punem în valoare spațiul pietonal preferat al celor mai mulți trecători în traversarea Cetății. Ghirlandele de pe Alecsandri vor lumina până în sezonul de iarnă, când vor fi înlocuite cu cele festive, de sărbători“, anunță Primăria Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite