Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Au început evenimentele„Banat Brunch“ cu Sărbătoarea trandafirilor de la Curtea

Publicat

pe

Sărbătoarea trandafirilor de la Curtea a deschis, sâmbătă, sezonul 2021 al evenimentelor de cultură gastronomică „Banat Brunch” care, prin mâncare, prieteni şi poveşti, vor descoperi şi redescoperi atracţii turistice rurale, tradiţii şi culturi bănăţene, în jurul gastronomiei.

Sute de persoane au poposit în comuna Curtea, aflată la punctul de întâlnire al Dealurilor Lugojului cu Munţii Poiana Ruscă,  în gospodăria familiei Grecu, producător local de trandafiri.

Familia Grecu și-a aşteptat oaspeţii și le-a prezentat gospodăria şi plantaţia de trandafiri. În traseu au fost incluse vizite la Muzeul etnografic al familiei Mănescu şi la biserica din lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Curtea. Gazdele au organizat în curtea gospodăriei şi ateliere de făcut mături din târş şi cozi de lemn, iar în atelierul de artizanat se pot desluşi secretele confecţionării ştergătoarelor din pragul caselor.

Meniul preparat a cuprins: supa de salată verde cu slănină, ciorbă de fasole uscată cu afumătură, carne de porc friptă în dubă cu cartofi noi, tocăniţă de iepure cu mămăliguţă, mazăre bătută cu uloi de ludăi, pâine de casă cu zacuscă, pâine de casa cu unsoare şi boia, brânză scursă cu verdeţuri, brânză de oaie de la Begheiu Mic, brânză de vacă, telemea şi caş, carne şi cârnaţi de casă din chiscant, oua de casă şi verdeţuri din grădină, lapte rece, iaurt rece, papanaşi cu dulceaţă de trandafiri, melci umpluţi cu dulceaţă de trandafiri, plăcintă cu ludăi. Setea se astâmpără cu apa de izvor de la ţurău, sirop de trandafiri, suc de trandafiri, ceai de mentă, suc de soc.

Cei care au dorit au putut cumpăra direct de la producătorii locali sirop, oţet şi apă de trandafiri, pâine de casă, brânză, miere, fructe locale de sezon (cireşe, frăguţe de pădure).

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) în judeţul Timiş, aflate în subordinea Consiliului Judeţean Timiş, Delia Barbu, spune că evenimentele organizate în cadrul proiectului „Banat Brunch” permit „prezentarea satelor unor vizitatori, urmărind ca aceştia să înţeleagă importanţa consumului de mâncare locală şi a alimentelor cu specific local, să aprecieze valoarea resurselor locale, să considere zona rurală din România ca alternativă de concediu tip slow travel, să se deplaseze pe jos, cu bicicleta sau cu căruţa trasă de cai”.

În cadrul „Banat Brunch” vor urma manifestările: „Unde creşte Laleaua Pestriţă” (Berini, 12 iunie), „La Şură” (Dumbrava, 13 iunie), „În gospodărie la Tanti Emilia” (Coşteiu de Sus, 19 iunie), „În gradină, pe deal” (Pietroasa, 26 iunie), „La stâna La fântână” (Margina, 3 iulie), „La căsuţe” (Groşi, 17 iulie), „La Castel” (Rudna, 7 august), „La stâna La fântână” (Margina, 21 august), „La Casa Ferch” (Deta, 28 august), „La căsuţe” (Groşi, 4 septembrie), „La Şură” (Dumbrava, 11 septembrie), „În gospodărie la Tanti Emilia” (Coşteiu de Sus, 25 septembrie).

Foto: Facebook/Banat Brunch

Locale

Campanie de colectare și reciclare a hainelor uzate, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă campania de colectare și reciclare a hainelor uzate. Până în prezent, aproape 15 tone de haine uzate au fost colectate prin parteneriatul încheiat între municipalitate și societatea CVS Recycling SRL.

Dintre acestea, 2 tone au fost predate numai în prima parte a lunii iunie. În loc să ajungă la gunoi cu resturile menajere sau chiar să se transforme în rampe ilegale, textilele sunt reciclate și li se dă o nouă viață.

În paralel, în perioada 2 iulie – 6 august, timișorenii au la dispoziție încă o modalitate gratuită de a renunța la textilele pe care nu le mai folosesc. În cadrul campaniei derulate de Retim, în parteneriat cu ADID, pot fi predate haine, lenjerii, pilote, pături, covoare mici, draperii, perdele, lavete, mopuri și alte textile de dimensiuni medii (nu voluminoase). Fiecare persoană poate preda maximum 60 de kilograme.

Campania municipalității este una permanentă, iar timișorenii pot lăsa hainele pe care nu le mai folosesc la containerele speciale amplasate în mai multe zone din oraș: Piața Dacia, Piața 700, Piața Traian, Intrarea Doinei – punct TRAFO, Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30.

În plus, le pot preda la centrul de colectare din Moșnița Nouă, situat pe Calea Medveș nr. 100, Hala 14, în intervalul orar 08:00 – 15:00.

Pentru cei care preferă colectarea de la domiciliu, pot face o programare la numărul 0742 344 784.

Data Locația Ora
2 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal  11.00 – 18.00
3 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal
4 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
7 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
8 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
9 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
10 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
11 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
14 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
15 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
16 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
17 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
18 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
21 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
22 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
23 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
24 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
25 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
28 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
29 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
30 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
31 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
1 august Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
4 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
5 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
6 august Str. București – parcare

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră împotriva țânțarilor, la începutul lunii iulie, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara va continua și în luna iunie campania de dezinsecție terestră în vederea combaterii țânțarilor și a larvelor acestora.

Intervențiile au loc în perioada 3-10 iulie, și se vor desfășura între orele 21:00 – 06:00.

Pe durata activităților, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente.

De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise între orele 21:00 – 06:00.

În plus, recomandăm apicultorilor să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara zonei de stropire, pe parcursul perioadei menționate.

Substanțele folosite, Cymina Super și VECTOBAC WG, fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor). Acestea sunt avizate Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și sigure pentru utilizare în mediul urban. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, acțiunile de dezinsecție vor fi reprogramate.

Citeste mai mult

Locale

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Publicat

pe

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă și disconfort termic, în intervalul 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10.00 în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei şi în Dobrogea continentală.

Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 şi 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În Timișoara funcționează 5 puncte de prim ajutor, special pregătite pentru perioadele caniculare, unde cetățenii pot găsi apă și un loc răcoros, plus personal medical.

Acestea sunt la:

  • Poșta 1 – Bd. Revoluției din 1989 nr. 2
  • Opera – Piața Victoriei
  • Poșta 5 – Str. 1 Decembrie nr. 90
  • Piața Iosefin
  • Piața Badea Cârțan

Program: zilnic, între 10:00 – 18:00

Recomandările medicilor

Pentru protejarea sănătăţii, specialiştii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11.00-18.00, consumul de lichide, în special de apă, minimum doi litri pe zi, o alimentaţie echilibrată, care să conţină şi legume sau fructe proaspete (roşii, castraveţi, pepene), supe şi iaurturi (un pahar de iaurt produce acelaşi grad de hidratare ca şi un pahar cu apă), dar şi adaptarea ţinutelor la temperaturile de afară. Este de preferat folosirea de îmbrăcămite din materiale naturale, cu o croială lejeră, în culori deschise sau alb.

În perioadele de caniculă, se recomandă reducerea consumului de băuturi care au un conţinut ridicat de cofeină sau zahăr pentru că acestea au efect diuretic. Este recomandat să se evite consumul de alcool în exces.

Pe timpul zilei, când soarele este arzător, se recomandă, pe cât posibil, evitarea efortului în aer liber. În cazul celor care sunt nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea în spaţii deschise, se recomandă creşterea consumului de lichide şi utilizarea unui echipament de protecţie menit să ferească pielea şi capul de căldura excesivă.

Pentru scăderea temperaturii corpului este foarte util să se facă duşuri călduţe, iar pielea să fie lăsată să se usuce natural, fără folosirea prosopului şi aplicarea de creme cu efect hidratant mai ales după expunerea la soare.

În cazul sugarilor, se recomandă alăptarea la cererea bebeluşului, cu necesitatea ca mama să se hidrateze corespunzător. În ceea ce priveşte copiii aflaţi în tabere, se recomandă asigurarea cazării în spaţii corespunzătoare, atenţie deosebită la alimentaţia acestora, iar acolo unde este cazul, supravegherea în permanenţă a copiilor care doresc să se scalde.

În acelaşi timp, specialiştii le recomandă persoanelor cu afecţiuni cronice să se asigure că urmează cu stricteţe tratamentul prescris de medic pentru bolile de care suferă, să îşi creeze un ambient menit să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, să nu iasă din casă decât la nevoie, dimineaţa devreme şi seara după ce a trecut „arşiţa”, să păstreze legătura cu medicul curant iar, la nevoie, dacă starea de sănătate li se înrăutăţeşte, să ceară ajutor specializat.

Spaţiile închise trebuie aerisite mai ales la primele ore ale dimineţii, iar ulterior ferestrele în care bate soarele trebuie acoperite cu draperii. De asemenea, aerul condiţionat nu trebuie setat pe o temperatură prea scăzută pentru că apare riscul de şoc termic, iar pentru un plus de confort este recomandată şi folosirea umidificatoarelor.
Nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva caniculei poate duce la deshidratare şi insolaţie. Ambele se manifestă prin creşterea temperaturii pielii, senzaţie de disconfort generalizat, cu dureri de cap, frisoane, ameţeală, greaţă, vomă şi pot ajunge, în cazuri grave, până la pierderea cunoştintei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite