Ne găsiți și pe:

Locale

Bastionul Theresia, revitalizat. Va fi amenajat un centru cultural multifuncțional

Publicat

pe

Academia Română, asociații, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Timișoara, membri ai aparatului de specialitate al CJ, reprezentanți HORECA, cât și consilieri județeni, s-au reunit, luni, într-o ședință de lucru, de consultare, la inițiativa conducerii Consiliului Județean, pentru a da o formă cât mai completă strategiei și regulamentului de valorificare, amenajare, exploatare și întreținere a spațiilor din Bastionul Theresia, aflate în prezent în lucru.

Punerea în valoare a Bastionului Theresia, monument de importanță majoră pentru județ și municipiul Timișoara, oferă un cadru potrivit derulării de activități și evenimente culturale atât în prezent, cât și în perspectiva evenimentelor din programul Capitală Europeană a Culturii, a susținut în cadrul întâlnirii vicepreședintele CJ Alexandru Proteasa: „Am dorit să ne consultăm cu principalii beneficiari ai regulamentului. De la reabilitarea sa, Bastionului nu i s-a acordat niciodată suficientă atenție și energie în a-l valorifica la potențialul său maxim. Lucrăm deja de o bună perioadă de timp la regulamentul și strategia prin care ne propunem să revitalizăm viața socio-culturală. Vrem să aducem acolo cafenele și restaurante în aproximativ 50% din spații, iar celelalte să fie destinate activităților culturale. De exemplu, fostul Zambara va fi centru multifuncțional cultural, spațiul fiind unul generos, de peste 330 mp.”

Vicepreședintele CJ a vorbit și despre lucrările de reparații necesare pentru ca Bastionul să devină unul mult mai primitor: „Am alocat o sumă importantă pentru reparații în acest an. Vrem să-l aducem la un nivel care să ne onoreze ca oraș, județ, în 2023. După ce trecem prin programul de Capitală Culturală, vom intra cu investiții majore, care să ne permită diversificarea tipului de evenimente pe care le putem desfășura în acel perimetru. De exemplu, vom putea să deschidem ca spațiu pietonal terasa înierbată de pe Bastion. Acolo vom avea nevoie de balustrade, alei pavate, toate făcute cu aprobarea Ministerului Culturii, respectând, dincolo de prevederile legale, și bunul-gust. Le facem după 2023, întrucât astfel de lucrări au nevoie de mult timp pentru proiectare, avizare și licitare.”

Spațiile aferente sunt compatibile și pot asigura funcțiuni pentru desfășurarea de evenimente culturale, sociale, expoziționale, servicii și alimentație publică, se menționează în draft-ul strategiei, pus la dispoziția participanților spre dezbatere. Bastionul Theresia poate găzdui evenimente (cu echipările aferente provizorii) ca: festivaluri în aer liber, evenimente de promovare de produse expoziționale (arte, modă, flori, cărți, produse culinare, etc.). Se va avea în vedere ca activitățile și evenimentele să se desfășoare în intervale de timp care să nu deranjeze vecinătățile și care să nu depășească nivelul de zgomot maxim admis pentru zonă, permis de lege, se subliniază în documentul luat în consultare.

Programarea activităților și a evenimentelor se va realiza într-o platformă digitală gestionată de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Timiș, se mai arată în schița regulamentului. În plus, sunt interzise activitățile de jocuri de noroc și pariuri în oricare din spațiile situate în Bastion și nu este permisă prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare (mici, grătar, frigărui, etc). Sunt admise evenimente culturale și sportive (sporturi ușoare, de relaxare, de genul yoga, pilates, tai chi) pe terasa înierbată de pe Corpul A, în baza unui contract de închiriere ocazională. Specificul evenimentelor va corespunde caracterului general al monumentului și vor avea ca scop promovarea culturii, a artei și a unui stil de viață sănătos și în armonie cu mediul înconjurător. De asemenea, draft-ul regulamentului prevede că programul de funcționare în spațiile exterioare (terase) va fi de până la ora 24:00.

Printre propunerile venite dinspre invitați, menționăm gestionarea programării evenimentelor prin intermediul unui call de proiecte, aprobat de comisie curatorială, consultarea cu actorii culturali înainte de amenajarea spațiilor din Bastion, crearea de ateliere pentru artiști, cu accesul publicului în incinta acestora, pe modelul celor din Novi Sad, sau chiar amplasarea de sculpturi în curtea interioară în urma unui concurs destinat artiștilor locali.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite