Ne găsiți și pe:

Locale

Biserica de lemn de la Topla, mistuită de flăcări, va fi restaurată

Publicat

pe

Biserica de lemn de la Topla, care a ars în curtea Muzeul Satului Bămăţean din Timişoara, va fi restaurată cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş.

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a anunțat că mai multe persoane s-au arătat dispuse să doneze bani pentru acest monument istoric, însă a făcut un apel public pentru sprijinirea cazurilor sociale.

„Biserica de la Topla, din incinta Muzeului Satului Bănăţean, a fost distrusă de flăcări şi mulţi timişeni s-au arătat dispuşi să contribuie la restaurarea monumentului istoric, ceea ce reprezintă un gest de mare nobleţe, unul firesc în zona noastră. Astfel de iniţiative ne arată cum comunitatea se uneşte în momente importante. Am fost contactat de o mulţime de oameni care şi-au manifestat dorinţa să participe cu bani la efortul de a readuce în lumină biserica. Nu vreau să sune a aroganţă, pentru că apreciez mult astfel de gesturi, dar, în cazul de faţă, nu este nevoie de sprijin financiar, pentru că bugetul Consiliului Judeţean Timiş poate suporta această cheltuială, indiferent de suma necesară”, a declarat, joi, Alfred Simonis.

Acesta a mai adăugat că cei care au intenţionat să doneze bani pentru restaurarea lăcaşului de cult ar trebui să îşi îndrepte atenţia și spre cazurile sociale.

„Îi îndemn pe toţi să ni se alăture să sprijinim cazuri sociale care sunt în nevoie, să identificăm oameni sau instituţii pentru care un ajutor financiar ar însemna enorm. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi dorit să ne ajutaţi să restaurăm biserica. Aţi arătat că vă pasă cu adevărat!”, a mai transmis Simonis.

Biserica de lemn de la Topla, din incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara a fost mistuită de flăcări în noaptea de 25 spre 26 martie după ce un incendiu a izbucnit din cauză că un cablu de la instalaţia electrică s-a supraîncălzit.

Biserica din Topla a fost edificată în anul 1746, la Remetea Luncă, fiind apoi donată în 1807 credincioșilor din satul Topla. Lăcașul de cult a fost transportat pe tăvălugi, tras de 24 de perechi de boi și reasamblat și consolidat cu ajutorul credincioșilor.

Considerat cel mai valoros lăcaș de lemn din Banat, biserica se remarcă prin detalii arhitecturale unice, cum ar fi brâul median torsadat, brâul prelungit care înconjoară biserica și portalul apusean, acoperișul din șindrilă și clopotnița separată.

Foto: basilica.ro

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite