Locale
Bugetare participativă, ediția a doua. Întâlniri cu cetățenii în cartierele Timișoarei
Publicat
acum 3 anipe
de
timispress
Campania de bugetare participativă organizată de Primăria Municipiului Timișoara, aflată la cea de-a doua ediție, încurajează timișorenii să se implice în bunul mers al orașului și să decidă care sunt prioritățile propriilor cartiere.
Până în 15 mai, sunt așteptați toți timișorenii să vină cu propuneri concrete, bazate pe nevoile identificate în zonele unde locuiesc, astfel încât proiectele să vină în întâmpinarea cerințelor comunității din care fac parte.
Anul acesta, există un instrument de sprijin pentru cartiere, prin programul pilot dedicat zonelor Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz. Specialiști ai Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere, din cadrul primăriei, se deplasează în teren, pentru o serie de întâlniri cu cetățenii, în cadrul cărora sunt prezentate posibilitățile oferite de acest program. Până acum, au fost organizate asemenea întâlniri în toate cele patru zone marginalizate și cetățenii și-au manifestat deja interesul de a depune proiecte.
În săptămâna 24 – 28 aprilie, se organizează a doua sesiune de întâlniri, pentru a discuta mai concret despre propunerile de proiect care ar putea fi depuse pentru fiecare zonă. Programul întâlnirilor este următorul:
Luni, 24 aprilie, ora 17:00 – zona Ronaț – Școala Gimnazială Dimitrie Leonida;
Marți, 25 aprilie, ora 18:00 – zona Kuncz;
Miercuri, 26 aprilie, ora 17:00 – zona Polonă, în apropierea stației Fabrica de Zahăr;
Joi, 27 aprilie ora 17:00 – zona Fratelia Școala Gimnazială nr. 15.
La primele întâlniri, a fost prezentat modul în care funcționează instrumentul de bugetare participativă. Cetățenii identifică nevoile din zona în care locuiesc, formulează idei și depun proiecte, care sunt evaluate pentru a verifica îndeplinirea criteriilor, iar apoi sunt votate public. Proiectele care reunesc cel mai mare număr de voturi din partea cetățenilor vor fi implementate de aparatul de specialitate și instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Timișoara.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor cu inițiativă civică, în cadrul întâlnirilor din cartiere, reprezentanții structurii care gestionează activitatea de guvernanță participativă oferă îndrumare și consultanță, în vederea elaborării proiectelor. Încurajăm cetățenii să participe în număr cât mai mare la aceste întâlniri, care le oferă prilejul de a deveni parte din soluțiile care contribuie la creșterea calității vieții în cartiere și în întregul oraș.
Informații suplimentare legate de organizarea acestor întâlniri se pot obține la numerele de telefon 0744476782 (pentru zonele Polonă și Fratelia), 0744500862 (pentru zona Kuncz) și 0744475920 (pentru zona Ronaț).
Poate te-ar interesa si:

Apel de proiecte pe tema schimbărilor climatice către artiști. Cine poate să aplice și ce premii se oferă

Rezidență artistică gastronomică, la Timișoara. Apel pentru artiști, bucătari, bloggeri culinari și alți pasionați de bucătărie și alimentație sustenabilă

CAMPANIE de plantări, la Timișoara: 2.500 de arbori, arbuști și plante perene sădiți în oraș

La inițiativa cetățenilor, vor fi amenajate trei parcuri noi în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița din Timișoara

BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2025. Cum puteți să obțineți bani pentru dezvoltarea orașului

Dezinsecție terestră la Timișoara. Informații pentru cetățeni
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum 7 zilepe
16 iulie 2026de
timispress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Spania – campioana mondială la fotbal
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
- ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara 23 iulie 2026
- Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda 22 iulie 2026
- Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy 22 iulie 2026
- Spania – campioana mondială la fotbal 20 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară



