Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Parcul Primăverii, la Muzeul Satului Bănățean. Traseu de aventură pentru copii, spectacole de teatru și ateliere de creație pentru întreaga familie

Publicat

pe

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește în această perioadă cea de-a doua ediție a Parcului Primăverii.

Până pe data de 1 mai timișenii sunt invitați să exploreze zonele amenajate cu mult gust pentru ei, dar și să ia parte la toate ofertele de activități puse la dispoziție în mod gratuit.

Pe cărările din cadrul parcului participanții vor descoperi folclorul și tradițiile românești, readuse la viață prin instalații surprinzătoare. Îndemnăm participanții să dedice și puțin timp acestora, astfel vor descoperi cu adevărat poezia și emoția primăverii.

Trei scene, concerte LIVE și o varietate de activități captivante. Zona de Food Court oferă mai multe sortimente diversificate, de la gustări sărate la cele dulci, preparate calde și deserturi delicioase.

Parcul Primăverii provoacă familiile timișene la competiții distractive care le pun sângele în mișcare și mintea la contribuție.

Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură, care constă în probe de îndemânare, echilibru, concentrare și multă perspicacitate.

Va fi organizat și un concurs „De-a joaca”, în zilele de sâmbătă și duminică, 29 și 30 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 16:00. Este vorba de parcurgerea unui traseu ce începe cu o ușoară probă de cățărare, urmată de mini sprint și lansarea cerculețelor zburătoare. La final, cei care rămân în concurs vor avea de trecut și proba de echilibru și testarea abilităților de tragere cu arcul. Nu este necesară înscrierea în prealabil, dar doritorii sunt rugați să fie prezenți cu 15 minute înainte de începerea concursului.

În celelalte zile, traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.

În Zona de Teatru și Activități au loc o serie de ateliere creative dedicate copiilor: Atelier de cioplit, organizat în colaborare cu Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, atelier de reciclare – Tablou de primăvară, organizat în colaborare cu Muzeul Național al Banatului, atelier de creație cu susținerea cercetașilor României, Licos Timişoara și multe alte ateliere și spectacole de teatru puse în scenă de Teatru pe Roți, Teatrul Merlin și Teatru Magic OZ.

Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro

Parcul Primăverii este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, adus în fața publicului ca și contribuție specială pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Cea de-a doua ediție a Parcului Primăverii își așteaptă vizitatorii până la 1 mai, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie.

Locale

Dezinsecție aeriană la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii și, în special, apicultorii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august cu seria tratamentelor de dezinsecție aeriană pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 1 august 2024 – 2 august 2024, între orele 5.30 – 9.30, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor.

Stropirile se efectuează pe toată raza orașului Timișoara.

„Rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să evite să stea în raza de acțiune a avionului în timp ce acesta pulverizează, pentru a preveni eventualele incidente neplăcute.

Totodată, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire“, informează reprezentanții Primăriei.

Aceștia mai precizează că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu  legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Produsul folosit este Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, cu o concentrație a soluției de lucru de 50 ml produs în 1 litru de apă, pentru combaterea ţânţarilor adulţi  prin activitatea de dezisecţie aeriană. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Acțiunile de dezinsecție sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu sănătos și plăcut pentru toți locuitorii orașului. Facem apel la cetățeni să coopereze și să respecte recomandările pentru a maximiza eficiența acestei campanii.

Asociaţiile de locatari și proprietarii de gospodării individuale au responsabilitatea de a efectua acțiuni de dezinsecție, pe domeniul privat care le aparține, inclusiv în grădini și curți, pentru a asigura combaterea eficientă a țânțarilor.

Pentru rezultate mai bune în combaterea țânțarilor și a altor insecte dăunătoare, aceasta este deja a patra campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor din acest sezon, ultimele tratamente de dezinsecție aeriană și terestră s-au organizat la începutul lunii iulie.

Citeste mai mult

Locale

AMENZI pentru proprietarii terenurilor care nu au curățat ambrozia și alte buruieni

Publicat

pe

Nu mai puțin de 71 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii locali din Timișoara, de la începutul lunii iunie și până în prezent, după ce au fost identificate și reverificate 277 de terenuri necurățate.

Dintre acestea, în cazul a 54 de terenuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 lei conform HCL 117/2024 pentru neasigurarea salubrizării, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, a arbuștilor de pe terenurile situate în intravilanul municipiului.

Alte 17 sancțiuni, cu avertisment în primă fază și cu termene pentru curățare, așa cum prevede Legea 62/2018, au fost aplicate persoanelor care dețin terenuri pe care crește planta alergenă ambrozia.

Astfel de situații au fost depistate pe Străzile Pictor Ion Zaicu, Ion Ionescu de la Brad, 1 Decembrie, Constantin Rădulescu Motru, Calea Urseni, Ștefan Lucian, Calea Șagului, Constructorilor, Matei Basarab, Bistrei, zona Metro 2, Toscu cu Stoia Udrea, Demetriade, Frigului, Aleea Viilor, Fedea, Piața Sf. Petru, Anemonelor, G. Musicescu, F. Medeleț, Zarand.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că sancțiunile prevăzute pentru necosirea buruienilor, vegetației ierboase și lemnoase de pe terenurile virane deținute sub orice formă, precum și din jurul imobilelor se sancționează cu amenzi între 2.000 și 2.500 de lei, conform HCL 117/2024.

Potrivit Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, în cazul nerespectării măsurilor impuse în urma aplicării avertismentului, amenzile pot fi între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Problema vegetației crescute din abundență, care poate reprezenta adevărate focare de infecție atragând insecte ce pot transmite boli, transformând terenurile în pericole pentru sănătatea populației, precum și surse reale de infestare cu plante alergene precum ambrozia, este în atenția polițiștilor de la Serviciul pentru Protecția Mediului, care efectuează permanent verificări pe această linie.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Locale

COD ROȘU de caniculă în Vestul țării. Sfaturi preventive pentru evitarea efectelor căldurii excesive

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis cod roşu de caniculă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru zilele de sâmbătă şi duminică.

În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. „Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.  Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, a precizat ANM.

Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Specialiştii Direcţiilor de Sănătate Publică au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă.

Hidratarea corespunzătoare:

Consumaţi apă din abundenţă, chiar dacă nu simţiţi sete. Evitaţi băuturile alcoolice, cafeaua şi sucurile carbogazoase, deoarece acestea pot contribui la deshidratare.

Păstraţi întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă.

Îmbrăcămintea adecvată:

Purtaţi haine uşoare, de culoare deschisă şi din materiale naturale, cum ar fi bumbacul, care permit pielii să respire.

Folosiţi pălării cu boruri largi şi ochelari de soare pentru a vă proteja de radiaţiile solare.

Protecţia solară:

Aplicaţi cremă de protecţie solară cu un factor de protecţie (SPF) adecvat înainte de a ieşi afară. Reaplicaţi la intervale regulate, mai ales după transpiraţie sau contact cu apa.

Evitarea expunerii la soare:

Staţi în interior în timpul orelor de vârf (10:00 – 18:00), când radiaţiile solare sunt cele mai puternice.

Dacă trebuie să ieşiţi afară, căutaţi zone umbroase şi faceţi pauze frecvente la umbră sau în locuri răcoroase.

Utilizarea ventilaţiei şi aerului condiţionat:

Menţineţi locuinţa bine ventilată. Folosiţi ventilatoare sau aer condiţionat pentru a răci încăperile.

Petreceţi timp în spaţii publice climatizate, cum ar fi mall-urile sau bibliotecile, dacă acasă nu aveţi aer condiţionat.

Alimentaţia uşoară:

Consumaţi mese uşoare, bogate în fructe şi legume, care conţin un conţinut ridicat de apă.

Evitaţi alimentele grele şi bogate în grăsimi, care pot genera un disconfort suplimentar.

Monitorizarea persoanelor vulnerabile:

Acordaţi o atenţie deosebită copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu afecţiuni medicale cronice, care sunt mai sensibile la efectele căldurii extreme.

Verificaţi periodic starea de sănătate a acestor persoane şi asiguraţi-vă că sunt bine hidratate şi răcorite.

Activitatea fizică:

Limitaţi activităţile fizice intense în aer liber în timpul caniculei.

Dacă este necesar să faceţi exerciţii, alegeţi momentele mai răcoroase ale zilei, cum ar fi dimineaţa devreme sau seara târziu.

Recunoaşterea semnelor de epuizare termică şi insolaţie:

Specialiştii recomandă la simptomele epuizării termice: transpiraţie abundentă, slăbiciune, ameţeli, greaţă, dureri de cap.

În cazul insolaţiei, simptomele pot include piele uscată şi fierbinte, confuzie, pierderea cunoştinţei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite