Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Chirurgul Octavian Mazilu, reținut pentru luare de mită

Publicat

pe

Medicul Octavian Mazilu, şeful Secţiei Chirurgie Generală Oncologică de la Spitalul Municipal din Timișoara, fost manager al instituției a fost reținut, marți, pentru 24 de ore fiind suspectat că a primit sume între 100 şi 2.000 de lei pentru efectuarea de acte medicale.

„În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale)”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi seară, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Medicul a fost prins când primea drept mită suma de 300 de lei.

„În perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul M.O. ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, se arată în comunicat.

Octavian Mazilu a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite