Ne găsiți și pe:

Locale

Cine este Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei

Publicat

pe

Dominic Fritz, cetăţeanul german venit în România în 2003 şi care a câștigat  Primăria Timişoarei candidând din partea USR-PLUS, a vorbit, luni seară, în exclusivitate la emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, despre parcursul său în orașul de pe Bega.

Pentru că una dintre curiozitățile lui Mihai Gâdea a fost cum a reușit acesta să se întrețină în România, în condițiile în care nu a avut un job, ci a făcut voluntariat și s-a implicat în campania pentru Primăria Timișoara, Dominic Fritz a dezvăluit câți bani câștiga în perioada în care era şef de Cabinet al fostului preşedinte german Horst Köhler.

„Am lucrat înainte și am câștigat chiar foarte bine. Am publicat salariul meu – ultimul meu salariu a fost de aproape 5.000 de euro. Am vorbit despre asta într-un mod foarte transparent. Dar, în momentul în care am fost desemnat candidat la Primărie am considerat că trebuie să mă dedic 100% acestui proiect. Nu este prima oară când fac voluntariat în Timișoara, am venit ca voluntar fără să câștig niciun ban în 2003 și am considerat că pot să trăiesc o perioadă din fonduri proprii și că este o investiție care merită, dacă vreau să câștig cu adevărat Primăria. Și, iată, am câștigat-o și cred că unul dintre motive este că am investit foarte-foarte mult timp în acest proiect, un an întreg am făcut campanie, am vorbit, am stat de vorbă cu timișorenii, am dezvoltat politici publice, un program de peste 60 de pagini cu măsuri foarte concrete pentru Timișoara și acum cred că timișorenii au răsplătit asta”, a spus Dominic Fritz.

Dominic Fritz are 37 de ani, este născut în Germania. Are o licenţă în Ştiinţe Politice şi Administrative, la Universitatea din Konstanz, Germania şi un masterat în Studii de Post-Conflict, la Departamentul de Ştiinţe Politice, Universitatea din York, din Marea Britanie.

Fritz a fost consilier personal al fostului preşedinte german Horst Köhler din 2013 până în 2016, iar din 2016 până în 2019, şef de Cabinet al fostului preşedinte german Horst Köhle.

sursa: antena3.ro

Locale

Vaporașele vor andoca în depou până la primăvară, după ce au făcut peste 4.000 de curse, în anul 2022

Publicat

pe

Începând cu data de 10 decembrie 2022, cele 7 nave de pasageri vor andoca pe platforma special amenajată în Depoul Dâmbovița.

Anul acesta, în perioada 1 martie – 7 decembrie, au fost efectuate 3.951 de curse, fiind transportați 184.609 de pasageri.

Începând cu data de 2 iulie 2022, s-au efectuat și 90 de curse până la ecluza din Sânmihaiu Român.

În cele peste 4.000 de curse făcute de la începutul lunii martie până în prezent nu au fost înregistrate întârzieri. Vaporașele vor reveni pe Canalul navigabil Bega în primăvara anului viitor.

Tot în 10 decembrie, trotinetele și bicicletele STPT vor fi retrase din stațiile special amenajate.

Cele 425 de biciclete și 97 de trotinete utilizabile vor intra în revizie tehnică, urmând să fie redate publicului călător în primăvara anului 2023.

Citeste mai mult

Locale

Firmă de construcții amendată pentru că a murdărit un drum public, la Timișoara

Publicat

pe

O firmă de construcții din Timișoara a fost amendată cu 2.000 de lei după ce camionul acesteia a ieșit cu roțile pline de noroi de pe un șantier de pe strada Podeanu, zona Stadion.

În câteva minute, întreaga stradă a fost plină de pământ și mocirlă, iar un cetățean a sesizat situația la Primăria Timișoara.

Agenții de  la Poliția Locală s-au deplasat la fața locului și au amendat cu 2.000 lei pe reprezentantul constructorului și i-au dat termen o oră să amenajeze un drum temporar și să spele strada. Constructorul s-a conformat imediat.

În urma noului regulament adoptat din acest an, firmele de construcții au obligația să pună o rampă de spălare a roților utilajelor care ies din șantier și să amenajeze un drum provizoriu în incinta șantierului, pentru a evita împrăștierea de noroi în oraș.

„Mulțumim pentru vigilență celor care ne-au sesizat ce se întâmplă.

Ne puteți transmite astfel de situații cu ajutorul noii platforme de sesizări sau apelând direct la Poliția Locală“, menționează reprezentanții Primăriei Timișoara.

Cetățenii care doresc să sesizeze neregulile din oraș o pot face astfel:

Platformă: https://sesizari.primariatm.ro/

Telefon: 0256-969 // 1 (limba română) // 1 (Poliția Locală)

Detalii pentru contact instituții: https://contact.primariatm.ro/

Citeste mai mult

Locale

Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean se deschide de Sfântul Nicolae. Programul complet al evenimentului, disponibil online

Publicat

pe

Pregătirile pentru Parcul Crăciunului intră pe ultima sută de metri. De mâine, 6 decembrie, Muzeul Satului Bănățean va găzdui singurul festival de iarnă cu zonă încălzită pentru spectacole, patinoar acoperit și food market protejat de ploaie și zăpadă. Intrarea este gratuită, la fel accesul la patinoar, precum și la atelierele și spectacolele zilnice pentru copii.

Evenimentul ajuns la cea de-a doua ediție vine și cu un nou concept vizual inedit. Pentru patinoarul de 500 mp au fost pregătite efecte speciale, iar zecile de luminițe vor întregi atmosfera festivă.

În Laboratorul Crăciunului, zona încălzită pentru spectacole, vor avea loc seară de seară, începând cu ora 20:30, momente muzicale LIVE din seria de showcase-uri MUZICON.

„Ne propunem ca anul acesta să susținem artiștii locali care vor veni în fața publicului cu sesiuni de muzică live și concerte. Avem încredere în potențialul lor, suntem dornici să îi promovăm și încurajăm timișenii să guste și altceva decât artiștii mainstream care vin punctual, pe onorarii substanțiale. Mai ales în contextul Capitalei Europene a Culturii, pe lângă organizarea și finanțarea evenimentelor din Programul Cultural, avem datoria de a crea condițiile necesare pentru ca viața culturală a comunității să se dezvolte”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Programul complet al Parcului Crăciunului se găsește pe www.parculcraciunului.ro. Accesul la Muzeul Satului Bănățean se poate face fie folosind cursa regulată a STPT, dar și cu un autobuz pus la dispoziția celor interesați, care va pleca de lângă parcarea Modex din centrul Timișoarei.

Parcul Crăciunului va fi deschis timp de trei săptămâni, din 6 decembrie până pe 27 decembrie, în intervalul orar 17:00 – 22:00.

Finanțat de Consiliul Județean Timiș, Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității timișene la care și-au adus aportul șase instituții de cultură: Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite