Ne găsiți și pe:

Locale

Cum se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2022-martie 2023

Publicat

pe

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică si combustibili solizi si/sau petrolieri şi a stimulentului pentru energie,  SEZONUL RECE 01 noiembrie 2022 – 31 martie 2023:

Începând cu  data 1 octombrie 2022 va începe acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023.

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.386 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2.053 lei  și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului comunicat și prevăzută în anexa nr. 4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, în sumă fixă în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:

  1. 30 lei / lună pentru consumul de energie electrică (în factură);
  2. 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale (în factură);
  3. 10 lei / lună pentru consumul de energie termică (în factură);
  4. 20 lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular)

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Pentru ajutorul cu energie termică în sistem centralizat, cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute, se depun individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi prin cele 3 locații ale S.C. Colterm S.A., respectiv:

  Nr. crt. Adresa punctului de distribuire a formularelor și depunere a dosarelor din data de 01 octombrie 2022   Adresa       Nr. telefon     Program de lucru
1. CASERIA COLTERM     Piatra Craiului nr. 3 0356/401388 luni- joi : 0800 – 1530  vineri :    0800 – 1330
2. CASERIA COLTERM Iulius Mall 0356/881316 luni- duminica : 1000 – 1800
3. BIROU ÎNCASĂRI J. Lonovici nr. 4 0256/258722 0256/258504 luni- vineri : 0700 – 1500

Distribuirea și preluarea cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încalzirea locuinței  în funcție de sistemul de încalzire utilizat se va desfășura în cadrul  centrelor sociale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara după cum urmează :

  • pentru înclazirea cu energie electricăCentrul de Incluziune Sociala și Relatia cu Minoritatile situat în str. Martir Cernaianu nr. 31 telefon 0256/293884
  • pentru încalzirea cu combustibili solizi şi/sau petrolieriClubul de Socializare si Petrecere a Timpului Liber – Clubul Pensionarilor situat în Bld Gen. Ion Dragalina nr. 38-42, telefon 0256/452089
  • pentru încalzirea cu gaze naturaleComplexul de Servicii pentru Copii,, Sfantul Nicolae’’ situat în str. Platanilor nr. 2, telefon 0256/214572

Cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute se pot depune personal la sediile Directiei de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara mentionate mai sus, de luni pana vineri  între orele 8.00 – 15.30, sau se pot trimite pe e-mail la adresa: ajutoare.incalziretm@gmail.com. Formularul de cerere-declaratie pe propria raspundere se poate descarca de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, https://socialtm.ro

Acte necesare:

  1. Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formular tip;
  2. Componenţa familiei şi veniturile realizate se dovedesc cu următoarele acte, în fotocopie:
  3. fotocopie după actul de identitate, în termen de valabilitate, ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani), pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung,  iar pentru cetățenii UE sau Confed. Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu locul de consum);
  4. fotocopie după hotărârea judecătorească de divorţ sau certificate de deces, după caz;

              Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoana singură în luna anterioară depunerii cererii:

  • adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
  • cupon pensie în original sau fotocopie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de handicap în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de şomaj în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii sau adeverinţă A.J.O.F.M.;
  •     cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii (fotocopie decizie, extras de cont din care să rezulte explicit valoarea indemnizaţiei pentru luna anterioară depunerii cererii);
  • cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
  • acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale;

persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.

             3. În vederea dovedirii calităţii de proprietar sau chiriaş, solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei va anexa cererii o fotocopie după unul din următoarele documente, după caz:

• contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;

• contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;

• contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager;

• contractul de schimb de locuinţe;

• contractul (convenţia) de partaj voluntar;

• contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;

• contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă, din fondul locativ de stat;

• contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) a unui imobil cu destinaţia de locuinţă;

• certificatul de moştenitor;

• hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;

• autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei sau de recepţie preliminară;

În cazul în care solicitantul măsurilor de protecție este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

4. Fotocopie după ultimile facturi de gaze naturale/energie electrică (pentru  persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică/persoanele care solicită suplimentul pentru energie).

  5. Declarație de consimțământ privind prelucrarea și utilizarea datelor cu caracter personal

În cazul copilului minor care locuieşte cu bunicii, în situaţia în care părinţii domiciliază la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, copilul poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali.

Titularii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noiCereri – declarație pe propria răspundere pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, in scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, si se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

ANEXA 4

   Anexa la normele metodologice

  LISTA BUNURILOR

ce conduc la excluderea acordării ajutorului social

 ______________________________________________________________________________

| Bunuri imobile                                                               |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a   |

|    | anexelor gospodăreşti                                                   |

|____|_________________________________________________________________________|

|  2 | Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri |

|    | intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona   |

|    | rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu|

|    | au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă|

|____|_________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Bunuri mobile*)                                                              |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai  |

|    | mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap |

|    | sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum |

|    | şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile               |

|____|_________________________________________________________________________|

|  2 | Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani   |

|____|_________________________________________________________________________|

|  3 | Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără      |

|    | remorci, rulote, autobuze, microbuze                                    |

|____|_________________________________________________________________________|

|  4 | Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor   |

|    | necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei  |

|    | „Delta Dunării”                                                         |

|____|_________________________________________________________________________|

|  5 | Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată                       |

|____|_________________________________________________________________________|

|  6 | Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale         |

|____|_________________________________________________________________________|

|  7 | Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul |

|    | acţionate hidraulic, mecanic sau electric                               |

|____|_________________________________________________________________________|

| *) Aflate în stare de funcţionare.                                           |

|______________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Depozite bancare                                                             |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii    |

|____|_________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Terenuri/animale şi/sau păsări                                               |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie |

|    | anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv  |

|    | suma de 2.500 euro pentru familie                                       |

|____|_________________________________________________________________________|

    NOTĂ:

    Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social.

Locale

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

Publicat

pe

Aproape 19 tone de deșeuri textile au fost colectate în Timișoara în primele șase luni ale anului 2026, prin rețeaua de containere speciale amplasate de Primărie în parteneriat cu CVS Recycling SRL.

În paralel, până în data de 5 august, timișorenii pot utiliza și punctele mobile de colectare organizate de RETIM, în parteneriat cu ADID Timiș. Campania oferă posibilitatea predării gratuite a hainelor, lenjeriilor de pat, pilotelor, păturilor, covoarelor de mici dimensiuni, perdelelor, draperiilor, lavetelor, mopurilor și altor articole textile similare. Textilele predate trebuie să fie curate și uscate, iar fiecare persoană poate depune maximum 60 de kilograme.

Datele și locațiile de predare:

Data Locația Ora
2 iulie Aleea Avram Imbroane – Muzeul Satului/Monument  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.00 – 18.00

3 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
6 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
7 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
 8 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
9 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
10 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
13 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
14 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
15 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
16 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
17 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
20 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
21 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
22 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
23 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
24 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
27 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
28 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
29 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
30 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
31 iulie Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
3 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
4 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
5 august Str. București – parcare

Containere permanente amplasate în oraș pentru depunerea de deșeuri textile se află în următoarele locații:

  • Piața Dacia
  • Piața 700
  • Piața Traian
  • Intrarea Doinei – punct TRAFO
  • Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30
  • Calea Lipovei – în proximitatea Școlii Generale nr. 7
  • Calea Aradului – la intersecția dintre str. Liege cu Calea Torontalului
  • Calea Șagului – în proximitatea parcului Clăbucet

Colectarea separată a textilelor devine tot mai importantă în contextul în care, potrivit datelor Agenției Europene de Mediu, un locuitor al Uniunii Europene generează, în medie, aproximativ 16 kilograme de deșeuri textile anual. Cea mai mare parte a acestora ajunge în deșeurile municipale și nu mai poate fi reutilizată sau reciclată. Prin utilizarea serviciilor gratuite puse la dispoziție de municipalitate și partenerii săi, timișorenii contribuie la reducerea cantității de deșeuri textile care ajunge la groapa de gunoi și la creșterea gradului de reciclare, cu beneficii directe pentru protecția mediului.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.

În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.

Circulația se desfășoară astfel:

  • Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
  • Linia 2: Shopping City – Torontal;
  • Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
  • Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
  • Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.

Pentru asigurarea transportului călătorilor:

  • pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
  • pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.

Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite