Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Dezinsecție terestră, la Timișoara. Recomandări pentru cetățeni și crescătorii de albine

Publicat

pe

În perioada 30 iunie – 7 iulie 2023, Primăria Municipiului Timișoara va derula o nouă acţiune terestră de dezinsecţie, pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al municipiului.

Programul de dezinsecție se derulează în intervalul orar 21:00 – 06:00, dacă permit condiţiile meteo.

„Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara.

De asemenea, crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire. Dacă nu sunt respectate aceste măsuri preventive, Primăria Municipiului Timişoara şi prestatorul sunt absolvite de orice responsabilitate.

Este a doua acțiune de dezinsecție efectuată de Primăria Timişoara după cea de la începutul lunii mai 2023.

Activitățile de dezinsecție pe domeniul public acoperă o suprafață de 10.354.000 mp (aliniamente stradale, parcuri, locuri de joacă, bălți și perdeaua forestieră).

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL. Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi,pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Activitățile de deratizare și dezinsecţie constituie o obligaţie atât pentru a autorităţile locale şi instituţiile publice, cât și pentru agenţii economici, şi cetăţeni, în spațiile pe care le dețin sau administrează. Nerespectare acestor obligații se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice (conform HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată).

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Locale

Incendiu la biserica-paraclis din lemn de la Săcălaz

Publicat

pe

Biserica de lemn din localitatea Săcălaz cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a ars, în totalitate marți dimineața, după izbucnirea unui incendiu.

„Marţi, 7 aprilie 2026, în jurul orei 07:25, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn  – paraclis  provizoriu – din comuna Săcălaz, str. Lacului.

Au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară mecanică, o autocisternă de 30.000 l si un echipaj SMURD, cu un efectiv de 28 pompieri”, a transmis ISU Timiş.

În sprijin a intervenit şi SVSU Săcălaz.

Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute.

Pompierii urmează să stabilească exact cauza izbucnirii incendiului.

Comunitatea din Săcălaz a început mobilizarea pe rețelele de socializare pentru refacerea cât mai rapidă a lăcașului de cult.

Conturi parohie pentru donații:
RON: RO64BTRLRONCRT0616362501
EUR: RO14BTRLEURCRT0616362501
Titular Cont: Parohia Adormirea Maicii Domnului Săcălaz

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite