Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Dr. Virgil Musta susține că elevii ar trebui să fie la școală în 14 septembrie. Ce recomandări face

Publicat

pe

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ din Timișoara pledează pentru începerea anului școlar din 14 septembrie, cu elevii în bănci.

Într-o postare pe Facebook, medicul Virgil Musta afirmă că infecţiile cu virusul SARS CoV – 2 sunt destul de rare la copii.

„Din perspectiva educaţiei, sunt evidente beneficiile prezenţei la şcoală, atât pentru legătura umană şi profesională dintre profesori şi elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilităţi pentru şcoala online, pentru părinţii care nu au cu cine să-i lase acasă şi aşa mai departe”, a mai scris Musta.

Medicul spune că personal consideră că elevii ar trebui să fie prezenţi la cursuri, din septembrie.

„Concret, eu consider că este bine ca elevii să revină la şcoală (evident cu condiţia să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ţinem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât şi la familiile acestora”, a mai scris Musta.

Doctorul Virgil Musta a venit şi cu un set de propuneri pentru debutul anului şcolar:

– Părinţii trebuie să aibă un rol esential în triajul epidemiologic zilnic. Ei sunt cei care ar trebui să cunoască eventualele manifestări ale copilului şi să decidă netrimiterea acestuia la şcoală. Bineînţeles că e nevoie de un ghid clar de instrucţiuni transmis tuturor părinţilor în acest sens (plus consultarea medicului de familie), pentru că este esenţial ca, în primul rând, copiii care au deja simptome posibile de covid-19 să nu ajungă la şcoală, cât nici cei despre care părinţii ştiu că au intrat în contact cu persoane dovedite pozitiv covid-19.

– Copiii care sunt mai vulnerabili şi mai predispuşi la a face eventuale forme grave, mă refer aici la copiii care au deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc ar trebui să facă cursuri online.

– Aceleaşi măsuri pentru cursuri online ar trebui luate şi în cazul copiilor care au contact direct în familie cu persoane adulte vulnerabile, cărora le-ar putea transmite virusul, iar aceştia ar putea dezvolta forme grave (bătrâni, diabetici, cardiaci etc). Sau dacă îi trimit la şcoală, să reducă acasă contactul copiilor cu aceste categorii de persoane.

– Educarea de către părinţi şi profesori a copiilor, pe limbajul lor, specific fiecărei vârste (la fel, pe baza unui ghid recomandat) pentru a înţelege si accepta singuri măsurile de bază pentru prevenţie, dar şi pentru eventuala recunoaştere a unor posibile simptome.

– Urmărirea de către părinţi a respectării măsurilor de protejare a copiilor şi când nu sunt la şcoală (evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştilor şi igiena permanentă a mâinilor) pentru a nu se contamina în comunitate.

– Unităţile şcolare trebuie să se organizeze astfel încât să evite activităţile cu risc epidemiologic crescut (aici trebuie analizată pur şi simplu fiecare activitate în funcţie de potenţialele riscuri şi luate măsuri specifice punctuale, ex. ore de sport care nu trebuie ţinute în săli de sport mici şi neaerisite etc).

– În unităţile şcolare trebuie evitată supra-aglomerarea claselor, o parte dintre elevi pot rămâne acasă pentru a urmări online cursurile, prin rotaţie ( poate cu prioritate pentru online pentru cei cu risc sau care au în familie persoane vulnerabile). Dar aici, foarte important este ca grupele formate să se menţină în aceeaşi structură, astfel încât dacă se depistează un caz pozitiv, să nu fie afectată pentru izolare decât grupa acelui copil, iar cealaltă să poată veni la şcoală (de exemplu, dacă o clasă de 30 de elevi se împarte în două grupe de câte 15 elevi, grupele să-şi păstreze exact aceeaşi structură şi să vină pe rând la şcoală, câte 2 săptămâni fiecare grupă, iar dacă există un caz pozitiv într-o grupă, va fi izolată doar acea grupă).

– Unităţile şcolare trebuie să asigure o dezinfectare zilnică claselor, cât şi posibilitatea spălării pe mâini a copiilor.

– În pauze, clasele trebuie aerisite, iar ideal ar fi ca grupele de copii care sunt la şcoală să păstreze distanţa între ele, chiar dacă vor ieşi în curtea şcolii (ştiu că acest lucru este greu de realizat, dar nu imposibil dacă se stabileşte un anumit flux şi eventual orar pe clase), sau cel puţin masca să fie obligatorie atunci când se întâlnesc clase diferite de copii (pentru că în interiorul unei grupe de copii prezente la şcoală este practic imposibil să se păstreze permanent distanţa fizică între copii este important ca măcar grupele diferite să nu se apropie).

– Cadrele didactice trebuie să cunoască foarte bine posibilele simptome pentru covid 19 şi să nu vină la şcoală dacă constată astfel de manifestări.

– Cadrele didactice trebuie să păstreze distanţa fizică de 2 m în clase faţă de elevi şi să poarte obligatoriu mască în timpul orelor, cât şi în interiorul şcolii, în general.

– Să existe în fiecare şcoală un regulament de ordine interioară dedicat masurilor covid-19, semnat şi respectat de profesori şi elevi, precum şi un regulament asumat şi de părinţi.

– Sa existe o comunicare permanentă, deschisă şi constructivă între profesori, părinţi şi elevi pentru informare, consultare si decizii.

Virgil Musta mai spune că este important ca specialiştii să editeze diverse materiale care să ajute şcolile, profesorii, părinţii şi elevii, astfel încât să se evite viitoare focare, iar activitatea şcolară să decurgă cât mai apropiat de normal.

”Cuvintele cheie în demersul de a oferi copiilor noştri o educaţie de calitate în condiţii de siguranţă sunt: RESPONSABILITATE şi SOLIDARITATE!”, încheie Musta.

Locale

Regulament nou pentru traficul greu, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor. Regulamentul se va aplica pe toate străzile din Timișoara, iar vehiculele cu tonaj mai mare decât cel aprobat pentru categoria de drum vor fi obligate să plătească o taxă pentru acces.

Măsurile au fost aprobate de Consiliul Local în urma unui proces extins de consultare cu mediul privat, precum și în urma unei dezbateri publice pe acest subiect. Harta cu restricțiile de tonaj este disponibilă pe platforma GIS a Municipiului Timișoara: https://harta.primariatm.ro/

„Primim des mesaje de la cetățeni care locuiesc în zone unde, din păcate, circulă zilnic vehicule cu tonaj ridicat. Acolo vedem cel mai bine efectele – zgomot, discomfort și în unele cazuri chiar degradarea clădirii. Soluția am stabilit-o după un dialog extins cu mediul economic. Avem acum un regulament care protejează timișorenii, protejează străzile și ține cont, totodată, de nevoile celor care activează în industriile de transport”, spune viceprimarul Paula Romocean.

Pentru a proteja zonele rezidențiale și a spori siguranța rutieră, traficul greu va fi dirijat către zonele industriale, precum și până la stațiile de carburanți unde vor putea fi plătite taxele de tonaj. Astfel, strict artele care permit accesul la aceste zone nu vor avea restricții. În prezent, Primăria Timișoara restricționează accesul vehiculelor în funcție de tonaj pe o parte din străzile orașului. Vehiculele care au nevoie de acces pe aceste străzi pot obține o autorizație, contra cost, în funcție de tonaj și tipul de drum. Taxa poate fi achitată online cu cardul sau prin transfer bancar, iar prin noile modificări va putea fi plătită și în stațiile de carburanți partenere și prin aplicații partenere.

Noul regulament clarifică regimul de restricții pentru toate străzile din Timișoara, inclusiv pentru cele apărute în urma dezvoltării urbane. Datorită extinderii restricțiilor, tarifele vor fi ajustate astfel încât vehiculele mai ușoare să plătească mai puțin cu 50% decât în prezent, vehiculele mai grele să plătească cu 30% mai puțin, iar doar tarifele pentru vehicule mai grele de 41 de tone să fie majorate. Totodată, municipalitatea elimină gratuitatea pentru accesul pe timp de noapte (intervalul 22:00–06:00) și introduce un tarif de 50% din taxa aplicată pe timp de zi, cu scopul de a reduce zgomotul resimțit de locuitori.

În urma dezbaterii publice, regulamentul a fost completat cu o clarificare prin care vehiculele autorizate la tarif de zi pot să își finalizeze transportul în intervalul 22:00–23:59, iar dacă transportul continuă după miezul nopții, acestea sunt obligate să achite ambele tarife. Totodată, municipalitatea a stabilit ca operatorii de transport să beneficieze de o perioadă de 3 luni până la intrarea în vigoare a noilor reguli.

Proiectul de hotărâre privind noul regulament a fost votat în ultima ședintă de Consiliu Local și este disponibil la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/191bde05-29d1-4927-a546-9a3847b7474e

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru evenimentul Timotion

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea temporară a circulației rutiere duminică, 10 mai 2026, în mai multe zone ale orașului, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Timotion”.

În intervalul orar 07:30 – 13:00, traficul rutier va fi închis pe traseul cursei de ciclism de 15 km, pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, revenind pe Bulevardul Vasile Pârvan și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Suplimentar, circulația pe Podul Mihai Viteazu va fi închisă între orele 07:45 și 08:45.

În același interval, vor fi închise și traseele curselor de 10,5 km (un tur) și 21 km (două tururi), pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Pestalozzi, Parcul Regina Maria, Strada I.L. Caragiale, Piața Romanilor, Bulevardul 3 August 1919 (pe trotuar), traversează Parcul Regina Maria și malul stâng al Canalului Bega, Podul Eroilor (pe trotuar), malul drept al Canalului Bega, Parcul Justiției, Strada George Enescu, Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Tot între orele 07:30 – 13:00 va fi închis și traseul cursei de 5 km, care include Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Parcul Regina Maria, malul stâng al Canalului Bega, Parcul Franz Joseph, Podul Mihai Viteazu și revenirea pe Strada 20 Decembrie 1989, până la Bulevardul I.C. Brătianu.

În intervalul 07:30 – 18:00, vor fi închise traseele curselor de 3 km alergare, 3 km biciclete, cursa „Micii Campioni” și cursa de 1 km. Traseul cursei de 3 km alergare pornește de pe Bulevardul I.C. Brătianu, continuă pe Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand (o bandă delimitată), Splaiul Spiru Haret, malul drept al Canalului Bega, Strada George Enescu, străzile Academician Alexandru Borza și Gheorghe Andrașiu, revenind pe Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Traseul cursei de 3 km biciclete se desfășoară pe Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga și Bulevardul Regele Ferdinand, cu revenire pe Strada 20 Decembrie 1989 și sosire pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Cursa „Micii Campioni” va avea loc pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu, iar cursa de 1 km se va desfășura pe Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul I.C. Brătianu.

De asemenea, în data de 9 mai 2026, între orele 12:00 și 23:00, va fi închis arealul de pe Bulevardul I.C. Brătianu, zona de parcare și prima bandă de circulație pe sensul de mers către Bulevardul Michelangelo, pentru amenajarea zonei de start/finish și instalarea infrastructurii necesare evenimentului, inclusiv scenă, corturi și materiale specifice.

Citeste mai mult

Locale

Loc de joacă noi în parcul de pe strada Orșova din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe modernizarea locurilor de joacă din oraș prin noul acord-cadru pentru spații verzi, iar primele lucrări sunt în desfășurare în parcul de pe strada Orșova. Zona este transformată într-un spațiu sigur și atractiv pentru copiii din cartier, cu echipamente noi și suprafețe de joc refăcute.

Totodată, echipele contractate de municipalitate modernizează aleile și accesele, refac împrejmuirea și montează echipamente noi de joacă – masă de ping pong, leagăn, balansoar și tobogan. Zona va fi completată cu mobilier urban, respectiv bănci și coșuri de gunoi, și cu spații verzi reamenajate, iar la final amplasamentul va fi adus la o stare curată și îngrijită.

Primăria Timișoara a programat pentru acest an modernizarea a 10 asemenea de locuri de joacă, astfel încât copiii și părinții să petreacă timp în spații plăcute și sigure, aproape de casă. Intervențiile vor avea loc etapizat, în funcție de vreme și de livrările de echipamente.

În paralel, echipele vor interveni în cartiere pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, montarea de mobilier urban și amenajarea de canisite în parcuri.

De asemenea, în baza noului acord cadru, sunt asigurate servicii de defrișare, tăiere a arborilor și toaletare în toate cartierele, cu excepția zonei centrale. Contractul are o durată de 48 de luni și este executat de asocierea ROGERA PREST COM SRL – lider de asociere, împreună cu Bariera System SRL, Rogera SRL și Gospodărire Comunală Arad SA.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite