Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Drumul care leagă localitățile Șag și Sânmihaiu Român, modernizat, Când vor începe lucrările

Publicat

pe

Consiliul Județean Timiș continuă, și în acest an, seria proiectelor de amenajare și extindere a infrastructurii rutiere. Printre acestea se numără și „Modernizarea DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A).

Autorizația de Construire necesară finalizării proiectului tehnic a fost emisă astăzi iar, ținând cont că este deja semnat contractul pentru proiectare și execuție, lucrările ar putea începe la sfârșitul lunii viitoare.

Modernizarea acestui tronson se află pe lista proiectelor care vor primi finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, suma alocată fiind de peste 15,5 milioane de lei.

Tronsonul va porni de pe DJ 593, pe raza localității Șag și va continua până la intersecția cu DJ 591A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,53 km. Actualul drum are porțiuni pietruite, dar și secțiuni în care nu are structură rutieră sau sistem de colectare a apelor pluviale.

“Pe lângă îmbunătățirea condițiilor de circulație și siguranța participanților la trafic, ne propunem să scurtăm timpii de parcurs între Sânmihaiu Român și Șag, tronsonul urmând să facă parte din Centura alternativă a Timișoarei” a spus Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Proiectul de modernizare va include și execuția unor sensuri giratorii, precum și modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată pe care o traversează.

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru evenimentul Timotion

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea temporară a circulației rutiere duminică, 10 mai 2026, în mai multe zone ale orașului, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Timotion”.

În intervalul orar 07:30 – 13:00, traficul rutier va fi închis pe traseul cursei de ciclism de 15 km, pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, revenind pe Bulevardul Vasile Pârvan și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Suplimentar, circulația pe Podul Mihai Viteazu va fi închisă între orele 07:45 și 08:45.

În același interval, vor fi închise și traseele curselor de 10,5 km (un tur) și 21 km (două tururi), pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Pestalozzi, Parcul Regina Maria, Strada I.L. Caragiale, Piața Romanilor, Bulevardul 3 August 1919 (pe trotuar), traversează Parcul Regina Maria și malul stâng al Canalului Bega, Podul Eroilor (pe trotuar), malul drept al Canalului Bega, Parcul Justiției, Strada George Enescu, Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Tot între orele 07:30 – 13:00 va fi închis și traseul cursei de 5 km, care include Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Parcul Regina Maria, malul stâng al Canalului Bega, Parcul Franz Joseph, Podul Mihai Viteazu și revenirea pe Strada 20 Decembrie 1989, până la Bulevardul I.C. Brătianu.

În intervalul 07:30 – 18:00, vor fi închise traseele curselor de 3 km alergare, 3 km biciclete, cursa „Micii Campioni” și cursa de 1 km. Traseul cursei de 3 km alergare pornește de pe Bulevardul I.C. Brătianu, continuă pe Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand (o bandă delimitată), Splaiul Spiru Haret, malul drept al Canalului Bega, Strada George Enescu, străzile Academician Alexandru Borza și Gheorghe Andrașiu, revenind pe Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Traseul cursei de 3 km biciclete se desfășoară pe Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga și Bulevardul Regele Ferdinand, cu revenire pe Strada 20 Decembrie 1989 și sosire pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Cursa „Micii Campioni” va avea loc pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu, iar cursa de 1 km se va desfășura pe Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul I.C. Brătianu.

De asemenea, în data de 9 mai 2026, între orele 12:00 și 23:00, va fi închis arealul de pe Bulevardul I.C. Brătianu, zona de parcare și prima bandă de circulație pe sensul de mers către Bulevardul Michelangelo, pentru amenajarea zonei de start/finish și instalarea infrastructurii necesare evenimentului, inclusiv scenă, corturi și materiale specifice.

Citeste mai mult

Locale

Loc de joacă noi în parcul de pe strada Orșova din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe modernizarea locurilor de joacă din oraș prin noul acord-cadru pentru spații verzi, iar primele lucrări sunt în desfășurare în parcul de pe strada Orșova. Zona este transformată într-un spațiu sigur și atractiv pentru copiii din cartier, cu echipamente noi și suprafețe de joc refăcute.

Totodată, echipele contractate de municipalitate modernizează aleile și accesele, refac împrejmuirea și montează echipamente noi de joacă – masă de ping pong, leagăn, balansoar și tobogan. Zona va fi completată cu mobilier urban, respectiv bănci și coșuri de gunoi, și cu spații verzi reamenajate, iar la final amplasamentul va fi adus la o stare curată și îngrijită.

Primăria Timișoara a programat pentru acest an modernizarea a 10 asemenea de locuri de joacă, astfel încât copiii și părinții să petreacă timp în spații plăcute și sigure, aproape de casă. Intervențiile vor avea loc etapizat, în funcție de vreme și de livrările de echipamente.

În paralel, echipele vor interveni în cartiere pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, montarea de mobilier urban și amenajarea de canisite în parcuri.

De asemenea, în baza noului acord cadru, sunt asigurate servicii de defrișare, tăiere a arborilor și toaletare în toate cartierele, cu excepția zonei centrale. Contractul are o durată de 48 de luni și este executat de asocierea ROGERA PREST COM SRL – lider de asociere, împreună cu Bariera System SRL, Rogera SRL și Gospodărire Comunală Arad SA.

Citeste mai mult

Locale

Primăria Peciu Nou – ANUNȚ PUBLIC

Publicat

pe

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite