Ne găsiți și pe:

Locale

Fără sancțiuni la parcări până în 22 aprilie, la Timișoara

Publicat

pe

Serviciul Public pentru Administrarea Parcărilor din Municipiul Timișoara -Timpark anunță că, urmare a numărului mare de solicitări pentru eliberarea abonamentelor de tip Rezidențial, în perioada 1 aprilie 2022 – 22 aprilie 2022, nu vor fi sancționați proprietarii autovehiculelor ce parchează în zonele rezidențiale.

Vă informăm că abonamentul de tip „REZIDENT” se emite la casieria Serviciului Timpark doar persoanelor fizice care au domiciliul în Municipiul Timișoara, respectiv fac dovada că dețin în proprietate autovehiculul pentru care solicită acest abonament.

Eliberarea lui se face în baza cărții de identitate a proprietarului și a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, cu inspecția tehnică periodică valabilă. În cazul autovehiculelor deținute în comun de către soți, se va prezenta și certificatul de căsătorie, dacă solicitantul acestui abonament nu este înscris ca și proprietar în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Mai pot beneficia de acest tip de abonament și persoanele fizice care fac dovada că locuiesc în interiorul unei zone Timpark și au înscrisă în actul de identitate mențiunea privind stabilirea reședinței (fosta viză de flotant) la respectiva adresă. Abonamentul de tip Rezident se poate elibera pentru un singur autovehicul de persoană și NU asigură rezervarea unui loc de parcare!

Orarul de funcționare al casieriilor Timpark este de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00.

De asemenea, abonamentele de parcare valabile pentru Zona Roșie, Galbenă, Albastră (nerezidențiale!) și cele de tip Combinat pot fi achiziționate și online, accesând site-ul www.timpark.ro.

În urma procesului de digitalizare a administrației publice, achiziționarea abonamentelor pentru rezidenți va deveni posibilă prin intermediul unei platforme online.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite