Ne găsiți și pe:

Locale

Festivalul Național de Romanțe „Roze pe Bega“, ediția a V-a. Programul evenimentului

Publicat

pe

Primăria Timişoara, prin  Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în colaborare cu Fundaţia Politehnica şi Facultatea de Muzică şi Teatru, organizează în perioada 11 – 12 septembrie 2019, începând cu orele 18.00, în Sala Filarmonicii „Banatul Festivalul Naţional de Romanţe „Roze pe Bega”,  ediţia a V-a, o ediţie „in memoriam” Gelu Stan.

Evenimentul se desfăşoară sub formă de concurs de interpretare şi creaţie. În recital ne vom putea bucura de prezenţa  unor interpreţi de marcă: Zorina Bălan, Domniţa Moroşanu, Alexandru Demeter, Sonia Vlaicovici Butaş, Gheorghe Adam, Dănuţ Irimia Bottner şi Cristian Ioan Ardelean.

Conducerea muzicală va reveni lect.dr.Horia Fagarasan, iar prezentarea va fi asigurată de  Daniela Bacila.

Programul evenimentului:

11 septembrie 2019 ora 18.00 Concursul de interpretare a romanţei

  1. Aurelia ARDELEANU, din Ilidia-Caraş-Severin, cu romanţele:

Bătrâne sat, te las cu bine,  versuri şi muzica: Ileana Sărăroiu

N-ai să ştii niciodată, versuri şi muzica: Ionel Băjescu Oardă

  1. Bogdan AUNGURENCE, din Timisoara, cu romanţele:

La umbra nucului bătrân, versuri: Alex. Dinescu, muzica: Ionel Fernic

Înţeleg,  versuri: Aurel Felea, Ştefan Cristodulo, muzica: Ion Vasilescu

  1. Andrada Gabriela BOGDAN,  din Alba Iulia, va interpreta  romanţele:

De ce oare eu te-am cunoscut?,  versuri şi muzica: Ileana Sărăroiu

Când ai albit iubite?, versuri: Viorel Vaşuta, muzica: Constantin Bardan

  1. Octavian Cosmin DINUŢ, din Băilești, va interpreta  romanţele:

– Să nu vorbim de bătrâneţe, versuri: Mircea Block, muzica: Aurel Giroveanu

– Te-aştept pe-acelaşi drum, versuri: Harry Negrin, muzica: Aurel Maxiny

  1. Bianca Bettina MIHĂESCU, din Deta, cu romanţele:

– Poate că n-am iubi atât, versuri: Eugen Frunză, muzica: Mauriciu Vescan

– În satu-n care m-am născut, versuri: V. Vasilache şi Şt. Cristodulo, muzica: Gherase Dendrino

  1. Georgiana-Andreea NECŞA, din Timişoara, cu romanţele:

– Mi-e dor de casa cu cerdac, versuri: Mircea Block, muzica: Angela Moldovan

– Dor de părinţi, versuri: Lili Lazăr, muzica: Mircea Aurel Ciugudean

  1. Flaviu POP, din Cluj-Napoca, va interpreta romanţele:

Romanţa inimii mele, versuri:  Eugen Rotaru,  muzica:  Paraschiv Oprea

Se scuturau toţi trandafirii, versuri: Ionescu-Quintus şi Gheorghe Preda, muzica: P. Popescu-Peppo

  1. Ana Maria STĂNOIA, din Timişoara, va interpreta romanţele:

Romanţa dragostei, versuri: Aurel Felea, muzica: Aurel Giroveanu

Linişte, dorm violetele!, versuri: Mariana Dumitrescu, muz.: Al. Cofrescu

In recital:

Zorina Liliana BĂLAN, din Craiova, va interpreta  romanţele:

Vioara,  versuri şi muzică Mia Braia,

Anii trec, anii vin,  versuri: Aurel Felea, muzica: Paraschiv Oprea

Nu se poate! , versuri şi muzica: Henri Mălineanu

Port dor, versuri şi muzica: Zorina Bălan, ȋn concurs de Creaţie

Alexandru Demeter, din Ponorel-Alba, va interpreta romanţele:

– Romanţa crizantemelor, versuri: Aurel Felea, muzica: Vladimirovici-Gold

 – Romanţa mea , versuri: Mircea Block, muzica: George Grigoriu

 – Îţi mai aduci aminte, Doamnă?, versuri: Cin. Pavelescu, muzica: Ionel Fernic

– Ai şi venit la mine, toamnă, versuri: Harry Negrin, muzica: Mircea Ciugudean

 

12 septembrie – ora 18.00

Festivitate de premiere

 In recital:

Sonia VLAICOVICI BUTAŞ, din Timişoara, va interpreta romanţele:

Lampa, versuri: Veronica Micle, muzica: Iancu Filip

 – Romanţa dragostei, versuri: Aurel Felea, muzica: Aurel  Giroveanu

 – Te rog să uiţi, versuri: Ionescu-Quintus, muzica: Nelu Danielescu

 – Când eram copii odată, versuri: Ticu Ştefănescu şi Ioana Badea, muzica: Năstase Ionescu

 

Dănuţ Irimia BOTTNER, din Timişoara, va interpreta romanţele:

– Car frumos cu patru boi, versuri: Vasile Militaru, muzica: autor necunoscut

 – În micul orăşel, versuri: Eugen Mirea, muzica: Ion Vasilescu

– Să treci prin lume fără dor, versuri: Alexandru Leon, muzica: Grigorie Pereţeanu

– Mi-amintesc mereu de tine, versuri: Constantin Berbec, muzica: Ioan Tomescu

Gheorghe ADAM, din Timișoara, va interpreta romanţele:

– Scrie-mi mamă despre satul, versuri şi muzica: autori necunoscuţi

– La fereastra cu zorele, versuri şi muzica: Petru Popescu Peppo

– Pe sub fereastră curge-un râu, versuri: Maria Cunţan, muzica: I. A. Iuga

– Să-mi cânţi cobzar, versuri: autor necunoscut, muzica: Nicolae Pascu

Domniţa MOROŞANU, din Vaslui, va interpreta romanţele:

 – Vioara , versuri şi muzică Mia Braia,

 – Te-aştept pe-acelaşi drum, versuri: Harry Negrin, muzica: Aurel Maxiny,

 – Viaţa-i joc de noroc, versuri: Angela Georgică, muzica: Constantin Bardan

 – Romanţă, romanţă, versuri: Eugen Rotaru, muzica: Paraschiv Oprea

Cristian Ioan ARDELEAN , din Timişoara, va interpreta romanţele:

 – Mi-e dor de ochii tăi adânci, versuri: Gh. Preda şi Ionescu Quintus, muzica:

Nelu Danielescu

 – Ciobănaşul, versuri: Pascal G. Alexandru, muzica: M. Lydic

 – Am iubit doi ochi albaştri, versuri:  autor necunoscut, muzica: Vespasian

Vasilescu

 – Ai milă, nu pleca, rămâi !, versuri: Nicu Popovici, muzica: Stelian Ion

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite