Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

În ce stadiu sunt lucrările de modernizare de pe Calea Stan Vidrighin din Timișoara

Publicat

pe

Calea Stan Vidrighin este realizată în proporție de două treimi deja, conform unei informări a Primăriei Timișoara.

Bulevardul leagă Zona Industrială Buziașului de restul orașului și este un culoar de transport important pentru miile de timișoreni care lucrează aici.

„Pe Vidrighin șantierul avansează bine. Lucrarea e în avans față de grafic. E o lucrare mare, care a inclusiv și înlocuirea și modernizarea rețelei de apă canal. Am terminat o parte din accesele spre curți și jumătate din trotuarele și pistele de bicicletă. Trotuarele sunt realizate cu dale, iar pistele de bicicletă vor fi pe ambele sensuri de mers. Îmbunătățim condițiile și siguranța pentru toți cei care se deplasează în zonă, fie că folosesc tramvaiul, bicicleta sau mersul pe jos. Următoarea provocare pe șantier e la sensul de la AEM, unde mai avem niște lucrări grele la linia de tramvai și vor urma alte lucrări dificile la intersecția cu 1 Decembrie”, transmite primarul Dominic Fritz.

În acest moment, constructorul contractat pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin are fronturi active pe tot bulevardul.

Echipele STPT lucrează, de asemenea, la linia de tramvai care leagă bulevardul de sensul giratoriu Piața Gheorghe Domășneanu și vor turna beton pentru secțiunea de carosabil dintre linii. Traficul este restricționat pe această bucată din sensul giratoriu până pe 2 august, când estimăm finalizarea lucrărilor.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 2, Calea Stan Vidrighin” este finanțat prin bugetul local al Municipiului Timișoara. Valoarea proiectului este de 83 de milioane de lei (TVA inclus), iar termenul de finalizare este 30.09.2024. Contractul de execuția a fost încheiat cu PORR CONSTRUCT.

Lucrările de reabilitare a Căii Stan Vidrighin sunt gata în proporție de 50 la sută

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite