Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Începe încarcarea titlurilor de călătorie pentru anul 2021. Unde se pot prezenta beneficiarii

Publicat

pe

Toți beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara se pot prezenta la punctele de vânzare de pe raza municipiului și din localitățile Ghiroda și Dumbrăvița, pentru încărcarea titlurilor de călătorie pentru anul 2021, după cum urmează:

  • la toate punctele de vânzare a S.T.P.T. se pot prezenta elevii, studenții, pensionarii și cetățenii români care au împlinit vârsta de 70 de ani și nu au calitate de pensionari;
  • la centrul de eliberare gratuități situat în Timișoara, pe bulevardul Dâmbovița, nr. 67, se pot prezenta restul categoriilor de cetățeni, inclusiv personalul entităților (Filarmonică, Teatrul Național de Stat Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat etc);

Locațiile și orarul punctelor de vânzare ale titlurilor de călătorie sunt următoarele : P-ţa Traian, 6:00 – 21:30; P-ţa 700, 6:00 – 21:30; P-ţa Bălcescu, 6:00 – 21:30; Calea Buziaşului – AEM,  6:00 – 21:30; Gara Nord, 6:00 – 21:30; Torontalului, 6:00 – 21:30; Calea Şagului, 6:00 – 21:30; Calea Lipovei, 6:00 – 21:30; strada Cluj, 6:00 – 21:30; bulevardul Dâmboviţa, 6:00 – 21:30; Centrul de gratuități din bulevardul Dâmbovița, nr.67, 8:00 – 16:00; T. Grozăvescu (Posta Mare), 6:00 – 21:30; Modern, 6:00 – 21:30; Muzeul Corneliu Miklosi, 6:00 – 21:30; Ghiroda – Primarie, 7:00 – 15:00; Dumbrăvița – Primărie, 7:00 – 15:00; Calea Girocului, 6:00 – 21:30; Judeţean-McDonald’s, 6:00 – 21:30;  Piața Mărăști, 6:00 – 21:30; Catedrala Mitropolitană, 6:00 – 21:30.

„Pentru mai multe informații referitore la „Regulamentul privind facilitățile acordate unor categorii de cetățeni și entități la transportul public prestat cu tramvai, troleibuz, autobuz și vapoare în aria de competență a Societății Metropolitane de Transport Timișoara”, vă rugăm să accesați www.smtt.ro sau să apelaţi Societatea Metropolitană de Transport Timișoara la numărul de telefon 0356 881 343.

Totodată, vă informăm că utilizarea mijloacelor de transport fără titluri de călătorie valabile constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile legale“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara.

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz,  închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând de luni, 16 februarie 2026.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-06:00, pe strada Gheorghe Lazăr, în zona pasajului CF,  în perioada 16 februarie 2026 – 21 februarie 2026. Închiderea traficului rutier este necesară în vederea continuării lucrărilor la obiectivului de investiție „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara”.

De asemenea, la solicitarea Delgaz, traficul rutier va fi restricționat provizoriu, în perioada 20 februarie 2026 – 12 martie 2026, pe bulevardul Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între strada Drubeta – strada Salcâmilor. Restricția privește atât partea carosabilă, cât și cea pietonală, în vederea executării lucrărilor de înlocuire a conductelor din rețeaua de gaz și a branșamentelor de gaze naturale.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Louis Pasteur, în perioada 20 februarie 2026 – 31 iulie 2026, prin închiderea unei benzi de circulație și instituirea circulației cu sens unic pe direcția de mers dinspre strada Pomiculturii spre strada Divizia 9 Cavalerie.

Restricția va fi instituită în vederea organizării de șantier pentru o construcție privată.

Citeste mai mult

Locale

Înscrieri la Timotion 12. Cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul țării, în luna mai

Publicat

pe

Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura anunță startul înscrierilor la curse și al donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a evenimentului Timotion, care va aduce din nou comunitatea împreună în jurul mișcării și al faptelor bune.

Sub motto-ul „Timotion 12 ne unește”, evenimentul își propune să mobilizeze participanți și susținători în sprijinul cauzelor comunitare promovate alături de sport. Anul acesta, un număr record de patruzeci și două de proiecte din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, din domenii precum sănătate, educație, incluziune socială, cultură și protejarea spațiilor verzi, vor beneficia de fonduri strânse prin redirecționarea taxelor de participare și al donațiilor individuale.

Timotion 12 va avea loc în 10 mai 2026, în Piața Iancu Huniade din Timișoara.

Participanții pot alege una dintre cele 9 curse dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență: cursa de ciclism SMW (15 km), Semimaratonul BOSCH (21 km), Crosul AKWEL (10,5 km), Crosul PROFI (5 km), Crosul HAMILTON (3 km), Cursa DECATHLON „Distracție pe roți”, Crosul AUMOVIO al Micilor Campioni (0,7 km), Cursa FLEXIK (1 km) și Cursa CORLAN Mobility – Timotion Everywhere.

Înscrierile sunt deschise până la 20 aprilie 2026.

„Donațiile de la Timotion reprezintă un sprijin real pentru proiectele care răspund unor nevoi concrete din comunitate. Fiecare contribuție ne aduce mai aproape unii de alții și întărește spiritul de solidaritate care ne definește. La Timotion, ne implicăm împreună, cu energie și cu bucuria de a fi parte din aceeași mișcare”, a declarat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

„Timotion arată că sportul nu este doar despre performanță sau alergare, este și despre solidaritate și implicare comunitară. Prin mișcare, putem aduce oamenii împreună și transforma fiecare pas sau kilometru parcurs într-un gest de bine pentru cei care au nevoie de sprijin,” a declarat Alexandru Lorinți, președinte Alergotura.

Timotion este organizat la Timișoara de peste 11 ani, reunind anual mii de participanți, voluntari, organizații, instituții și companii. De la lansare și până în prezent, evenimentul a adunat peste 30.000 de participanți, peste 1.400 de voluntari și donații de peste 4 milioane de lei pentru 198 de proiecte comunitare din vestul țării.

Informații suplimentare despre Timotion 12 sunt disponibile pe www.timotion.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite